23Iul

EMIL FISCHER – 10 MARI SIBIENI

Se naşte în Bulgaria, la Plovdiv în 1873. Se mută din copilărie la Sibiu unde şi urmează studiile gimnaziale.

În 1897 cumpără atelierul Kamillei Asboth din Piaţa Mare. Astfel îşi începe activitatea de fotograf. Trei ani mai târziu, cumpără şi atelierul societăţii de asigurare „Transylvannia” din actuala stradă Bălcescu.

În 1904 primeşte titlul de fotograf al Curţii Imperiale a Austro – Ungariei. După Marea Unire, el rămâne în România, continuându-şi activitatea de fotograf, iar în 1920 primeşte titlul de fotograf al Curţii Regale a României.

În perioada prebelică, conducerea ASTRA îl contractează pe Fischer pentru realizarea fotografiilor necesare organizării Expoziţiei Naţionale de la Bucureşti din 1906. el nu numai că îşi va realiza contractul, dar va continua a fotografia aspectele de viaţă ale românilor, creând astfel unul dintre cele mai importante fonduri de fotografie de arhivă din România.

viaţa în Dobrogea, fotografia aparţine Muzeului Naţional Brukenthal

Tot el este cel care realizează primele fotografii cu preşedinţii ASTRA. Va fotografia întregile colecţii ale celor două muzee sibiene, Brukenthal şi ASTRA.

furci din colecţia Muzeului Asociaţiunii, fotografia aparţine Muzeului Naţional Brukenthal

Rămâne şi astăzi cel mai important fotograf al Sibiului. Fondul fotografic rămas astăzi în custodia Muzeului Brukenthal este cel mai valoros, marcând evoluţia oraşului pe o perioadă de 50 de ani.

Piaţa Hermann (astăzi Unirii), înainte de 1914, fotografia aparţine Muzeului Naţional Brukenthal

A murit la Sibiu în 1965.

Distribuie articolul:

33 comentarii

  1. Pingback: ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  2. Pingback: ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  3. Pingback: ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  4. Pingback: ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU: | RAZVAN POP

  5. Pingback: ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  6. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  7. Pingback: | RAZVAN POP

  8. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  9. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  10. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  11. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  12. Pingback: Poveștile Sibiului – Clădirea în care s-a realizat unirea | Binele

  13. Pingback: ZIUA FOTOGRAFIEI | RAZVAN POP

  14. Pingback: Ziua fotografiei | Binele

  15. Pingback: RECUPERAREA FOTOGRAFIEI | RAZVAN POP

  16. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  17. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  18. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  19. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  20. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  21. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  22. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  23. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  24. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  25. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU | RAZVAN POP

  26. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU | InSibiu

  27. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  28. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  29. Pingback: ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU. | RAZVAN POP

  30. Pingback: CONCURSUL DE FOTOGRAFIE EMIL FISCHER, UN PROIECT DJC SIBIU | RAZVAN POP

  31. Pingback: UN OM de ALTĂDATĂ | RAZVAN POP

  32. Pingback: UN MARE SIBIAN ÎN VIAŢĂ, FRED NUSS | RĂZVAN POP

  33. Pingback: CONCURSUL DE FOTOGRAFIE EMIL FISCHER, UN PROIECT DJC SIBIU | RĂZVAN POP

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*