despre cum SIBIUL A DAT ROMÂNIEI, HANDBALUL!
Handbalul românesc a fost fondat sau înființat la SIBIU. Fondatorul este sibian, primii jucători sunt sibieni, primul antrenor este sibian, primul arbitru este sibian, primul meci de handbal s-a jucat al Sibiu şi prima campioană a României este din Sibiu.
Wilhelm Binder în mijlocul primilor handbalişti din România
Povestea începe în 1921 la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” cu Wilhelm Binder. El revine la Sibiu, de la Berlin, unde a participat la o serie de ateliere legate de învățarea unui sport nou, handbalul. A revenit la Sibiu, unde a fost titularul catedrei de Educație Fizica de la „Bruk” în anii de după Primul Război Mondial. Din aceasta poziție, a organizat în 1921 primele meciuri inter-clase și apoi inter-oraşe de handbal, la Sibiu. Handbalul devine disciplina obligatorie la Colegiul Brukenthal.
Wilhelm Binder este considerat nu numai părintele handbalului romanesc, dar și primul antrenor și primul arbitru de handbal din România. Tot la Sibiu s-a organizat prima școală de arbitri din România în 1928. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii ani.
Hermannstadter Turrn-Verein în 1932
Primul meci de handbal din România s-a jucat la Sibiu, pe stadionul central între Colegiul Brukenthal și Liceul de Fete Evanghelic (actualul Liceul Agricol). Meciul s-a jucat în 1921, fiind anunțat oficial în Siebenburgische Deutsches Tageblatt.
Terenul pe care s-a jucat acest meci este actualul teren „Luceafărul”, din spatele actualului Colegiu „Octavian Goga”. Meciul s-a jucat la scurt timp (aproximativ un an jumate) de la primul meci de handbal, jucat în istorie la Berlin în februarie 1920. În anul următor se va ajunge la meciuri între diferite orașe.
Binder a continuat dezvoltarea handbalului din România ajungând să organizeze la Sibiu, „Cupa Transilvaniei” în 1931 cu participări din toată regiunea. Această „Cupă a Transilvaniei” de la Sibiu, a devenit Liga Națională în 1934. În primii ani ai acestei ligi, echipa sibiana de handbal, Hermannstadter Turrn-Verein – HTV, organizată de același Wilhelm Binder a devenit prima campioană a României.
echipa feminină de handbal din Sibiu în 1936 şi în 1933
Aceeași echipă a Sibiului a jucat şi primele meciuri internaționale a unei echipe românești, în Germania și Cehoslovacia.
În 1936, România joacă primul meci internațional, câștigând în fața Poloniei cu 6-4. În același an, 1936, România participă pentru întâia oară cu echipa de handbal la Olimpiadă. Și în meciul cu Polonia și la Berlin, lotul României era format în proporție majoritară de jucători ai HTV-ului sibian.
Wilhelm Heidel, unul dintre titularii echipei olimpice din 1936
Handbalul sibian este puternic zdruncinat de cel de Al Doilea Război Mondial și de preluarea puterii de către comuniști. Mulți dintre sportivi au luptat pe front sau au fost deportați în Gulagul sovietic. În 1946, echipa sibiană pierde titlul național în dauna echipei Victoria Sighişoara. În 1947, Arsenal Sibiu, câștigă campionatul şi readuce trofeul la Sibiu. În 1948, campiona masculină era IRTI Mediaş, la masculin Arsenal Sibiu. pe podiumuri regăsim și pe Voinţa Mediaş şi pe Avântul Agnita. Anii `50 sunt anii în care echipele sibiene controlează campionatele interne. Dar în 1962, anul în care avem primul titlu mondial la handbal, echipele din Sibiu nu dă nici o jucătoare în această națională.
Independenţa Sibiu vs Textila Cisnădie în 1969
Astăzi, din păcate, puțini sibieni cunosc trecutul frumos pe care Sibiul, l-a dat celui mai important sport de echipă din România. Poate o placă ar merita pusă pe „Luceafărul” sau pe casa în care a locuit Binder.
pozele sunt preluate de pe grupul Alt-Hermannstadt (aici)
3 comentarii
Pingback: SIBIUL A DAT ROMÂNIEI, HANDBALUL! - Sibiul în Imagini
Pingback: Primul meci de handbal din România s-a jucat la Sibiu. Acum fix 97 de ani
Pingback: Remember: Medieseni care au participat la Jocurile Olimpice - Medias News