13Iul

FRANZ JOSEPH MULLER von REICHENSTEIN – 10 MARI SIBIENI

Este descoperitorul Telurului, unul dintre elementele chimice din tabelul elementelor chimice. Acesta l-a descoperit la Sibiu în 1782.

Unii cercetători susţin că s-a născut la Sibiu în 1740. Alţii îi susţin naşterea în 1742, undeva în Austria de astăzi. Odată cu înobilarea sa, îşi adaugă şi numele von Reichenstein.

A studiat la Viena, filosofia, artele şi dreptul dar pleacă la Banska Stiavnica unde va studia între 1763 şi 1768 la Academia Minieră.

Revine în Transilvania ca ofiţer minier. Aici în activitatea sa şi în studiile sale, va fi ajutat consistent de guvernatorul Transilvaniei, un împătimit de mineralogie, Samuel von Brukenthal. La început va fi director al Direcţiei miniere din Banat cu sediul la Oraviţa. De aici pleacă Tirol, unde va fi numit director şi prim consilier al Direcţiei miniere. Ajunge în 1778 supraveghetorul minelor din Transilvania, iar în 1802 a fost avansat ca supraveghetor al tuturor minelor din Imperiul Habsburgic. În aceste perioade el pe lângă Telur va descoperi zăcăminte de turmlină în zona Tirolului.

În Transilvania, Muller va realiza prima analiză a mineralelor din Transilvania. Colecţia se afla la Cluj Napoca în prezent. El va fi şi cel care va construi primele furnale de la Reşiţa în 1771, cu scopul extragerii mangalului.

blazonul lui Franz Joseph Muller von Reichenstein

A murit la Viena în 1825, fiind una dintre somităţile în domeniu de la începutul secolului al XIX-lea.

Distribuie articolul:

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*