fotografie a podului de la începutul secolului al XX-lea. Remarcaţi că în aceşti 147 ani de la construirea podului, structura, forma şi design-ul acestuia nu au fost modificate.
În 24 octombrie 1864, este inaugurat podul din faţa porţii Ocnei ce făcea legătura dintre cetatea medievală şi cartierul Terezian. Podul este primul pod de peste Cibin din interiorul oraşului care va fi construit din alt material, piatră, decât cel folosit până atunci lemnul. El a fost construit în faţa zonei industriale şi dădea direct în strada principală a cartierului de peste Cibin, acolo unde se afla biserica şi orfelinatul terezian.
fotografie realizată înainte de Primul Război Mondial. Numele podului nu este unul clar. Îl regăsim sub numele de „Podul Ocnei” dar şi de „Podul Sibiului” (probabil pentru că era primul de tip monumental din oraş) iar în ultimul timp îl regăsim şi sub numele de „Podul Maria Tereza”.
imagine din 2005. sursa: sibiul.ro
Hărţile de la sfârşitul secolului 19, punctează existenţa acestui pod. Vedutele nu sunt la fel de generoase neoferindu-ne imagini prea concludente.
detaliu din harta lui Mirando Visconti din 1692. Observaţi că podul actual este construit exact pe traseul fostului pod de lemn. litera E este bastionul Ocnei, nr. 3 este Poarta Ocnei (azi complexul Independenţa)
detaliu din harta Sibiului din 1751.
Podul este realizat din piatră, lateralele fiind marcate cu stâlpi dreptunghiulari. Coloanele sunt realizate în trei registre, baza delimitată printr-un brâu orizontal de corp şi capul, înalt delimitat de corp printr-o cornişă profilată realizată în arc ascuţit. Capul este decorat prin elemente de decoraţie neoclasicistă. Pe corpul stâlpului este aplicată stema oraşului.
imagine a podului din 2004. Întretimp, podul a intrat într-un proces de restaurare. El înainte era direct legat de strada Ocnei, mai corect spus lega strada Ocnei de strada Gladiolelor. Complexul Independenţa a tăiat această legătură şi deocamdată sibienii sunt obligaţi la un inutil ocol.
imagine a zonei. sursa: Google Earth
Balustrada este realizată dintr-o friză de colonete dorice, câte 20 între cei trei stâlpi ce structurează podul. Mâna directă este de asemenea realizată din piatră. La mijlocul podului, pe un soclu este amplasat un felinar realizat din fire forjat. este posibil ca în locul acestor felinare să fi existat tot câte un stâlp.
reconstituirile lui Hermann Fabini a cetăţii medievale a Sibiului, cuprind încă de la prima forma a localităţii (cca. 1200) acest pod. El era important pentru că probabil lega Sibiul de Şura Mare şi mai apoi de Mediaş, Sighişoara.
reconstituirea Sibiului la 1650 realizată de Radu Olteanu, prevede existenţa unui pod de lemn în acea zonă.
Eu l-am stiut din totdeauna ca fiind podul „Sf. Elena”. Nu stiu de unde dar eu asa il stiam. Desigur ca m-am intrebat de unde acest nume dar fiind vorba de „Sfanta” m-am gandit ca nu e anormal. Pentru „Elena” nu gaseam o explicatie dar… Oricum mi se pare mai plauzibil „Podul Ocnei” sau „Maria Tereza”.
pt sipa
Sincer nici eu nu stiu de unde ar putea veni. Biserica de pe str. Gladiolelor este Sf. Elisabeta iar o biserica Sf. Elena in Sibiu nu stiu sa fi existat.
Buna ziua,
Am gasit pe blogul dvs informatii despre Biserica Sfanta Elena. As avea nevoie de un numar de telefon de contact al unui preot de acolo intrucat dorim sa cuprindem lacasul intr-o cercetare sociologica. Daca detineti o informatie d eacest gen, va rog sa imi raspundeti pe adresa de mail mentionata. Multumesc.
Foarte folositoare informatiile acestea, dar ceva date despre halele Rieger se pot afla? In P.U.G. se propune o refunctionalizare a catorva hale, deci presupun ca au reusit in final cei de la Brukenthal sa le claseze ca si monumente istorice. Ar fi interesanta o scurta istorie pe tema asta, tinand cont de faptul ca poate chiar se va face un Muzeu al Industriilor acolo.
pt Severina
Brukenthal-uk inca nu a rezolvat situatia halelor….chitibusereala birocratica….cand se va termina Muzeul va fi organziat.
vreau sa scriu ceva dar inca nu am date destule despre aceste hale…
Servus Razvan,
Conform lui Emil Sigerus la 24.10.1864 este inaugurat podul de lemn din fata portii Ocnei, iar podul de piatra la 20.06.1908. Care e adevarul istoric?