Este considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi a psihanalizei freudiene din România. A avut chiar o relaţie profesională complexă cu Sigmund Freud, existând şi astăzi, ca o dovadă, a acestei relaţii, desele scrisori dintre cei doi.
Este considerat cel mai competent psihanalist din perioada interbelică din România. În 1927 îşi obţine consacrarea prin publicarea lucrării ale de doctorat, „Doctrina lui Freud – psihoanaliza”.
În 1935 el co-fondează „Revista Română de Psihanaliză”. Participă la nenumărate conferinţe internaţionale, cum este Congresul de Psihoterapie de la Paris din 1937.
A menţinut permanent relaţia cu mediul academic din Sibiu, confereţiind deseori şi ţinând contactul cu medicii specialişti din Sibiu cu privire la dezvoltarea spitalului de neuropsihiatrie din Sibiu. Tot aici el a publicat nenumărate lucrări.
A continuat activitatea sa deşi era persecutat pentru aceasta de către autorităţile comuniste. O ultimă lucrare a doctorului apare la Sibiu în 1972, doi ani mai târziu, acesta murind.
