Autorul, Viorel Ștefu, m-a invitat ieri la lansarea cărții sale, ”Muzeul Alt Mediasch. Mărturii ale comunității săsești de la Mediaș”. Din păcate nu am reușit a ajunge, din motive de sănătate. Dar am conceput un cuvânt, după o lectură a cărții, cuvânt pe care i l-am transmis si autorului.
Iată ce a ieșit.
Este interesant și curajos demersul de a descoperi pulsul cotidian al unei comunități, în cazul de față a comunității medieșene, printr-un episod aparte. Este ca un scenariu de film istoric de inspirație hollywood-iană. Este un bildungs scenario. Practic autorul pornește de la un episod aparent banal, deschiderea muzeului local, și dezvoltă o întreagă imagine a unei comunități tipic transilvănene. Avem personaje principale, avem o scena idilică, avem acțiune, avem detalii istorice ce îmbracă frumos povestea.
Revenind la carte, de fapt, cartea este cu mult mai complexă. Ne vorbește nu de un episod oarecare ci despre deschiderea muzeului medieșan, care prin istoria sa este astăzi o piatră de temelie a comunității medieșene. Un muzeu nu este doar o clădire sau o colecție sau un echipă. Este toate acestea dar ele împreună creează o identitate. Identitatea Mediașului se poate descoperi în acest muzeu. De aceea, bănuiesc, Viorel Ștefu alege a puncta acest prim pas al redescoperirii, a recuperării identității comunității din Mediaș.
Viorel Ștefu prezintă trei aspecte importante. Prezintă facerea muzeului, prezintă personalitățile care au întemeiat muzeul și prezintă aspecte din viața comunității medieșene din perioada în care s-a deschis muzeul. Firul de legătură nu este muzeul în sine dar ideea că întreaga comunitate a întemeiat muzeul.
De fapt Viorel Ștefu se adaugă noului val de istorici care aleg să ne propună noi unghiuri de analiză a istoriei. Viața de zi de zi a unei comunități este o tematică mai proaspăt abordată de specialiștii români. În istoriografia europeană este, în schimb, o temă veche, renumită fiind lucrarea monumentală ”Istoria Vieții Private” scrisă de Georges Duby și Philippe Aries.
Poate că această carte, nu va muta singură munți, dar multe astfel de cărți scrise în toate comunitățile României vor muta. Este interesant de punctat și apariția cronologică a acestei carți, în anul Centenarului. Personal cred că una din temele fundamentale pe care noi, cetățenii României trebuie să o abordăm și subliniem pe parcursul acestui an, este tocmai aceasta a comunităților care au creat acea fundație măruntă dar stabilă a actualului stat România.
Cartea urmărește corect pașii unei lucrări științifice de calitate. Nu sunt eu cel mai în măsură sa fac astfel de observații, dar trebuie să remarcăm planul organizat și cursiv al lucrării precum și modul coerent de redactare. Remarcăm caseta bibliografică precum și anexele (documentare, fotografice și analitice) cuprinzătoare.
Această carte nu este doar o istorie a clădirii muzeului, nu este doar o istorie a instituției în sine. Este o poveste, poate o variantă a istoriei Mediașului în secolul al XIX-lea. Comunitățile urbane din sudul Transilvaniei nu treceau prin cel mai bun moment, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aflate la periferia Imperiului, acum un imperiu dualist, erau cele din urmă comunități în care modernitatea venea. Soluția la Mediaș dar și la Sibiu sau Brașov a fost reinventarea. Mediașul a deschis un muzeu, Sibiul a adus curentul electric, Brașovul și-a construit o gară. Sunt numai câteva exemple cu caracter de simbol.
Prin urmare salut această lucrarea, sper la o următoare, sper poate la o lucrarea transilvăneană despre apariția muzeelor în secolul al XIX-lea, sper la multe alte cărți despre Mediaș. Comunitatea științifică a rămas un pic datoare. Noul val de cercetători recuperează rapid locul normal pe care Mediașul trebuie să îl ocupe în viața și istoria și cercetarea Transilvaniei și a României.
Sibiu, 31 ianuarie 2018
