Francesco Traini, Triumful morţii, 1350, pictură murală. sursa: wikipedia.org
Ciuma a fost marea boală a oraşului în istoria sa. Spre mirarea noastră se regăsesc foarte puţine informaţii legate de perioada „ciumei negre” în mijlocul secolului al XIV-lea, perioadă în care mai mult de o treime din populaţia Europei a murit. Această rămâne până astăzi cea mai mare molimă din istoria Europei.
Ştim că în 1349 este consemnat primul deces de ciumă bubonică în Transilvania, ştim că în urma unor cercetări arheologice, în unele oraşe ale Transilvaniei s-au descoperit nenumărate schelete ce aparţineau unor persoane ce au murit din cauza ciumei negre.
răspândirea „ciumei negre” în Europa
În documentele cercetate până acuma şi publicate legate de oraşul de Sibiu, nu s-au găsit informaţii concrete legate de răspândirea ciumei la Sibiu în acea perioadă, 1349 – 1351. Logic este să fim convinşi că ciuma a bântuit şi teritoriile Sibiului. Mai mult în urma unor cercetări arheologice realizate în Sibiu, s-au descoperit schelete ce au aparţinut unor ciumaţi, poziţionate într-o zonă în care nu ne-ar mira prezenţa lor şi ar putea fi datate în perioada „ciumei negre”.
Flagelaţii din Doornik, 1349. sursa: wikipedia.org
Prima menţiune a unei molimi de ciumă în cetatea Sibiului este atestată în anul 1531, dar nu se cunoaşte numărul victimelor. În schimb în 1554 aflăm că ciuma a făcut 3200 de victime, numărul fiind foarte mare, gândindu-ne că întreaga populaţie a Sibiului nu depăşea 6.000 de suflete. A fost, după toate datele deţinute, cea mai mare epidemie din istorie, ce a atins Sibiul. Tot în secolul al XVI-lea au mai avut loc epidemii de ciumă în 1573 şi în 1577 (atunci când moare şi comitele săsesc Augustin Hedwig).
piatra de mormânt a lui Augustin Hedwig, aflată în Ferula Bisericii Evanghelice. fotografie din 2010
Secolul următor epidemiile de ciumă sunt şi mai multe (probabil doar din cauză că informaţiile sunt mai multe decât în secolul precedent). Astfel ciuma este atestată în 1603, când moare primarul Lukas Enyeter iar Csaky Istvan, căpitanul lui Sigismund Bathory va renunţa la asediul cetăţii. În 1615, 1622, 1635, 1636 şi 1644, ciuma este din nou atestată la Sibiu.
alegoria unui spital de ciumaţi din Wiena, 1679. sursa: wikipedia.org
Pentru a vă face o idee asupra importanţei oferite acestei boli în Sibiu, aflaţi că exista o biserică, ce a rămas în mentalul sibianului drept Biserica ciumaţilor. Probabil că era vechea biserică a mânăstirii dominicane, ce a fost apoi transformată în lazaret pentru leproşi şi mai apoi pentru ciumaţi. Aceasta a fost demolată în 1659. Era localizată undeva unde astăzi este autogara Transmixt.
casca unui doctor de ciumă, din Evul Mediu Occidental (deci posibil să îl fi găsit şi prin Transilvania)
O nouă epidemie de ciumă este atestată în 1706. Documentele notează că au existat multe victime. O altă epidemie are loc în 1709. Magistratul a impus zile de post şi căinţă, mai mult la un an de la declanşarea epidemiei, slujbele religioase s-au redus la doar două zile, forţa epidemiei fiind la fel de mare. Secolul al XVIII-lea a fost unul murdar pentru Sibiu, prezenţa armatei habsburgice, densitatea mare de locuitori într-un loc închis a făcut ca mizeria prezentă în tot oraşul, să atragă epidemiile de ciumă, mult mai puternice ca în secolul precedent.
În 1738 avem parte de o nouă epidemie de ciumă, 948 de sibieni murind iar slujbele religioase au fost interzise. Guberniul se mută la Mediaş, de unde revine de abia îi luna iunie a anului următor. Noi epidemii au loc în 1755, în 1763, în 1770. Din cauza acestor epidemii, comunitatea va decide construirea unei noi porţi exact în faţa cimitirului orăşenesc (un articol complet despre Poarta Morţilor – aici).
Triumful morţii, pictură aflată în Palatul Sclafani, Palermo, 1446. sursa: palermo.it
La începutul secolului al XIX-lea, cum medicina a evoluat, iar vaccinurile şi medicamentele au devenit mai accesibile pentru orice cetățean, pericolele epidemiilor de ciumă s-a redus simţitor. Astfel ultimele epidemii de ciumă, sunt menţionate în 1813 şi în 1828.
