29Sep

CE NE LIPSESTE?

acest articol a fost publicat in ultimul numar al ziarului „Turnul Sfatului

Peste tot unde merg, în ţară în primul rând dar uneori şi în străinătate, faptul că sunt sibian este un atribut ce ajută enorm în relaţionarea cu cei de acolo. Peste tot lumea priveşte cu respect oraşul nostru, peste tot lumea ne laudă oraşul, peste tot lumea se compară cu oraşul nostru, peste tot oraşul nostru este dat de exemplu, peste tot Sibiul este considerat ca fiind din altă ţară.

Este adevărat ca Sibiul a evoluat enorm. Luând în considerare condiţiile sale şi situaţia sa, economică, socială, culturală şi politică, putem afirma fără tăgadă că Sibiul s-a dezvoltat mult mai repede şi cu mai mulţi paşi făcuţi decât majoritatea oraşelor româneşti.

Sibiul a devenit din multe puncte de vedere un exemplu pentru alte regiuni. Un exemplu de restaurare a centrului istoric, un exemplu de încercare de fluidizare a traficului, un exemplu de strategie turistică, etc….

De ce întreb ce ne lipseşte? Pentru că astăzi Sibiul are şansa de a evolua şi mai mult dar şi neşansa de a se opri iar mai apoi a involua în raport cu alte oraşe româneşti şi în raport cu evoluţia statului nostru, în întregimea sa. Sibiul în ultimul an a dat semne de complacere în starea sa, de mecanisme în ceea ce propune ca proiecte urbane, a dat semne de plictiseală în administrarea situaţiei în care se află.

Tocmai acest fapt ne lipseşte! Sibiul începe a se complace în starea în care se află. Este o situaţie buna, fără nici un dubiu, dar să nu ne imaginăm că acest moment este maximul, este poziţia dorită, este apogeul oraşului nostru. Sibiul anului 2009 este doar începutul dezvoltării noastre. Mai multe servicii trebuie dezvoltate, traficul trebuie fluidizat prin noi metode (era să uit de necesitatea centurii, sic…), aeroportul trebuie să-şi mărească fluxul de curse, restaurarea şi recondiţionarea zonei istorice trebuie continuată, mai multe afaceri trebuie pornite, viaţa studenţească trebuie dezvoltată, iar cea culturală trebuie să îşi deschidă noi supape. Iar acestea sunt numai câteva exemple. Inca nu avem un campus universitar, un spital de urgenta, un muzeu al istoriei Sibiului, inca nu avem destule parcari, iar exemplele pot merge mai departe.

Oraşul Sibiu trebuie să îşi continue drumul său, iar de acest lucru nu trebuie să fie conştienţi doar cei care astăzi administrează urbea, dar şi noi toţi, cetăţenii acestei comunităţi. Fiecare dintre noi trebuie să avem iniţiativă, fiecare dintre noi trebuie să găsească proiecte.

Distribuie articolul:

Un comentariu

  1. Da Razvan, tot ce ai scris tu e adevarat, dar tu te limitezi la centrul istoric… da, s-au facut multe si poate nici destule pentru centrul nostru istoric. DAR, tot ce nu e centru istoric a stagnat, cum iesi din centru pe o straduta laturalnica te sperii, plus ca pavajul din centru e ingrozitor deja (!!!); ce sa mai vorbim de santierele infinte si strazile pline de gauri. De parcul Sub Arini ii pasa cuiva?!? Transportul in comun iarasi… Iar chiriile in Sibiu au ajuns mai mari decat salariile, la fel si preturile; Sibiu a ajuns un oras scump… dar de ce? pentru ca de cele mai multe ori nici nu gasesti ceea ce cauti. Nu ma intelege gresit, nu-mi displace Sibiu, il iubesc, este un oras foarte frumos, dar in momentul de fata nu se mai face mare lucru pentru acest oras! Sibienii s-au multumit cu titlul de „capitala culturala europeana” si mai departe noroc bun…

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*