RAZVAN POP

link-ul este AICI

S-a născut în 1824 la Sohodol. A făcut parte din familiile nobiliare ale românilor din Transilvania, de aceea el şi-a adăugat si apelativul de „cavaler de”.

Studiază la Braşov şi la Sibiu (la Colegiul Brukenthal). Rămâne în oraşul nostru pentru a îşi definitiva studiile teologice. De aici a plecat la Cluj pentru continuarea acestora. A revenit la Sibiu unde va obţine diploma în Drept.

Devine avocat, plecând la Făgăraş. În această perioadă va ocupa mai multe funcţii în administraţia Transilvaniei, inclusiv şef al Poliţiei, în Sibiu şi Făgăraş. A fost apoi, între 1867 şi 1869 consilier al ministrului Religiei şi Educaţiei Publice. Rămâne la Budapesta, unde va fi judecător.

A fost unul dintre fondatorii ASTRA, coordonând activitatea acesteia la Sibiu şi la Făgăraş. A creat nenumărate instituţii financiare de credit. A făcut parte din conducerea Fundaţiei „Gojdu”. Începând cu 1877 a făcut parte din Academia Română.

Politic, a făcut parte din Dieta de la Sibiu dar şi în cele de la Cluj şi mai apoi în Parlamentul de la Budapesta.

A scris un studiu de gramatică a limbii române dar şi un studiu al istoriei nobilimii româneşti din Transilvania. acestea au fost publicate la Sibiu.

A murit în 1911.

S-a născut Nocrich în 1746, fiind nepotul lui Samuel von Brukenthal. A studiat la Sibiu iar de aici la Viena.

casa Michael Brukenthal de pe strada N. Bălcescu, blazonul familiei putând fi şi astăzi văzut pe unul din pereţii interiori ai clădirii.

Revine în Transilvania, fiind numit secretar în cadrul aparatului guvernatorului transilvan. De aici în 1783 va lucra pe lângă Guberniul provinciei. A devenit guvernator al ţinutului Hunedoarei, fiind surprins în această poziţie în perioada răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan.

A revenit la Sibiu în aparatul administrativ al provinciei. A fost numit comisar al Făgăraşului. În 1790 devine guvernator al Transilvaniei. În acelaşi an este ridicat la titlul de baron.

Este perioada când sediul Guberniului va fi mutat la Cluj. În Sibiu în 1807 va fi finalizată construcţia cazărmii de infanterie, rămasă în memoria colectivă drept „Cazarma 90”.

La nivelul provinciei, el va fi cel care va face faţă mişcării româneşti, rămasă în istorie drept Şcoala Ardeleană, reprezentanţii acesteia aceştia redactând „Supplex Libellus Valachorum” în 1791.

Va sta în această poziţie până la moartea sa, survenită în 1813. În Sibiu, a locuit pe actuala stradă Nicolae Bălcescu, aici locuind cu soţia sa începând cu 1786.

S-a născut în 1850 la Răşinari, lângă Sibiu. Provenea dintr-o familie importantă a lumii româneşti transilvănene. Bunicul său a fost Sava Popovici Barcianu.

Studiază la Colegiul Brukenthal, aşa cum este numit în prezent. De aici pleacă la Budapesta, unde va studia economia şi agricultura.

Revine la Sibiu, unde a preluat afacerea familiei. Împreună cu alţi tineri intelectuali români va fonda „Telegraful Român”. A fost, de asemenea, printre fondatorii ASTRA. Ocupând diferite poziţii între 1879 şi 1888. A ocupat şi poziţii în Consistoriul Arhiepiscopiei Sibiului.

La Sibiu se va implica în crearea ziarului „Tribuna”. A preluat conducerea ziarului după arestarea şi retragerea lui Slavici. În 1892 devine unicul acţionar al ziarului.

Tot la Sibiu a fondat „Reuniunea Română de Agricultură”. A fost unul dintre militanţii întării economice a românilor din Transilvania.

A fost implicat şi politic, fiind ales vicepreşedinte al Partidului Naţional Român. A fost printre realizatorii Memorandumului, făcând parte din delegaţia ce a mers la Viena pentru a-l înmâna împăratului. A fost principalul susţinător al Partidului Naţional Liberal, în Transilvania.

grupul Memorandistilor

S-a retras în România, unde se va dedica orgnizării unei ferme. A fondat în 1904 prima bancă de credit funciar din România.

Fiind agronom de profesie, a publicat nenumărate articole necesare conştientizării noilor tehnici agricole. A pledat permanent pentru folosirea ortografierii latine. A publicat lucrarea „Chestiunea românilor din Transilvania şi Ungaria”, fiind premiat de Academia Română.

A fost căsătorit de două ori. A revenit în Transilvania şi a murit la Braşov în 1912.

În textul ce însoţeşte blazonul lui Albert Huet, aflat pe unul din pereţii Bisericii Evanghelice, găsim expresia „Antiquis Styrpis”, referitoare la acesta şi la familia sa. El provenea din vechile familii săseşti ale Transilvaniei.

imagine presupusa a lui Albert Huet din 1592. pictura exista in capela Sf. Ladislau

În 1475, un studiu asupra situaţiei financiare a famililor de patricieni sibieni, ne descoperă un consilier numit în 1471 pe numele său Bartholomeus Huet.

Albert Huet s-a născut în 1537 la Sibiu. A studiat la Sibiu (la Colegiul Brukenthal) şi la Viena şi Praga. Aici va fi educat în spiritul curţii imperiale, habsburgice. Revine în oraşul natal, unde se va implica în politica locală şi în cea transilvăneană şi a saşilor.

blazonul familiei Huet de pe zidul Bisericii Evanghelice

La 40 de ani devine jude regal şi greav al saşilor, conducând destinele naţiunii germane pentru treizeci de ani. El îl va însoţi pe Istvan Bathory, principele Transilvaniei şi regele Poloniei la Krakowia pentru o scurtă perioadă.

Colaboratorii săi apropiaţi au fost primarii Sibiului, Georg Hecht şi Gallus Lutsch. În 1589 el va redacta un nou statut al oraşului, prin acesta stabilindu-se dreptul exclusiv al saşilor de a deţine propretăţi sau terenuri în cetatea noastră, drept ce se va menţine până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În Dieta Transilvaniei de la Alba Iulia, el va statuta definitiv poziţia autohtonă a germanilor din principat („Oratio de origine et anno meritis Saxonum”).

În 1581 şi 1582 va coordona reorganizarea breslelor sibiene. Acelaşi lucru îl va face în 1596 cu sistemul de învăţământ. În vremea sa va fi montată prima fântână din Piaţa Mare, în 1584. tot el va muta biblioteca oraşului în administrarea gimnaziului (actualul Colegiu Brukenthal), mutând-o şi de facto în capela Sf. Ladislau.

aceasta vedere de la inceputul secolului al XIX-lea se poate observa fantana amenajata in perioada lui Huet (daca nu ca forma dar cu siguranta ca localizare)

Se va implica activ în fortificarea cetăţii, ajutând la construirea bastionului Porţii Cisnădiei (unde astăzi se află parcarea din faţa hotelului Continental Forum) în 1577 şi a porţii însăşi în 1594, precum şi în refacerea Turnului Sfatului în 1588. În 1604 se va finaliza şi bastionul Porţii Ocnei.

poarta Cisnadiei si Poarta Ocnei, picturi de Johann Bobel

Este perioada lui Mihai Viteazul acesta având nenumărate contacte economice şi politice cu Sibiul şi cu Universitatea Săsească (forul suprem administrativ şi judiciar al naţiunii germane). În 1595 principele îşi va adăposti familia la Sibiu, concomitent un corp militar al saşilor condus de Huet va participa la eliberarea Târgoviştii şi a Giurgiului. Judele a fost lăudat pentru calităţile sale militare.

Albert Huet va decide împreună cu Magistratul sibian să deschidă porţile cetăţii, mai mult ajutând financiar armata principelui român. Se va implica ulterior în conflictele Habsburgilor cu principii transilvani, făcând chiar faţă asediului lui Istvan Csaki între 1601 şi 1603.

batalia de la Selimbar, desen realizat de Georg Kopp

A murit la Sibiu în 1607, fiind înmormântat în interiorul Bisericii Luterane din piaţa ce astăzi îi poartă numele.

S-a născut în 1864 în Apoldu de Jos. A studiat la Sibiu, apoi la Viena şi Graz, specializându-se în medicină şi jurnalistică. Doctoratul îl obţine la Graz. După studii revine la Sibiu, fiind numit medic la Sălişte.

Se mută la Sibiu, ca medic al seminarului teologic. A fost unul dintre membrii ASTRA. Din calitatea sa va fi unul dintre principalii colaboratori la redactarea „Enciclopediei Române”.

Se va ocupa în special de igiena populaţiei, publicând o serie de lucrări destinate spre aplicare de către cetăţenii localităţilor din Transilvania. A condus de asemenea o serie de campanii de igienizare în satele şi oraşele româneşti.

După Unire, activitatea sa va continua extinzându-se mai ales asupra întregii Transilvaniei. El va fi ales senator de Sibiu din partea Partidului Poporului, partidul maresalului Averescu.

Pe lângă activitatea sa medicală, el va conduce Banca Albina, acum integrată sistemului financiar românesc, el preluând-o în urma unei grave situaţii financiare cauzată de criza generalizată din fostul Imperiu Austro – Ungar.

Moare în 1947, fiind înmormântat la Sibiu.

S-a născut la Sibiu în 1899. Îşi petrece copilăria la Biertan, alături de familia sa. Studiază la Mediaş şi Sighişoara. La 15 ani este încorporat în armata imperială fiind trimis pe frontul italian.

Revine la Sibiu iar de aici pleacă la Cluj pentru a studia dreptul. Lucrează întâi ca jurist în cadrul administraţiei locale pentru ca apoi să îşi deschidă un birou de avocatură care va activa până în perioada postbelică. Va continua cu avocatura fiind în acelaşi timp şi profesor.

Debutul îl are în 1925, primul volum („Zineborn”) de nuvele şi povestiri apărând în 1927 la Sibiu. Majoritatea scrierilor sale au în vedere destinul naţiunii germane în perioada de după Cel de Al Doilea Război Mondial. În 1955 va protesta în faţa mediului intelectual din România legat de tratamentul saşilor de către autorităţile comuniste. De asemenea, scrierile sale tratează acelaşi subiect („Ianuarie 45 sau datoria supremă”).

A publicat peste douăzeci de romane. A fost premiat de către oraşul Stuttgart şi de Universitatea din Heidelberg pentru activitatea sa culturală.

Moare în 1962. A fost căsătorit şi a avut trei copii.

Este născut în 1962 la Cisnădie. A studiat la Timişoara, specilizându-se în ingineria calculatorelor. În 1987 obşine doctoratul la aceeaşi universitate.

Revine la Sibiu, unde lucrează ca inginer în informatică. Din 1991 se alătură echipei profesorale a universităţii din Sibiu.

În 2000 devine profesor universitar la Sibiu precum şi profesor corespondent la universitatea Hertordshire din Marea Britanie şi la Augsburg din Germania. Din 1999 este prodecan al Facultăţii de Inginerie din Sibiu. Din 2004 conduce „Centrul de cercetare pentru arhitecturi avansate de procesare a informaţiei” din Sibiu.

A publicat peste 100 de studii ştiinţifice. Importante sunt monografiile sale ştiinţifice, publicate în ţară şi în străinătate. A finalizat nouă granturi de cercetare ştiinţifică în calitate de director de proiect, câştigate pe bază de competiţie. În 2003 primeşte premiul „Tudor Tănăsescu” al Academiei Române. Importante sunt contribuţiile sale în mai multe domenii conectate la cercetarea infromatică. În 1999 propune pentru prima dată în lume conceptul de „neural dynamic branch prediction”.

Din 2005 este expert independent al Comisiei Europene în domeniul ştiintei şi ingineriei calculatoarelor. Este referent al mai multor reviste şi conferinţe internaţionale de specialitate. Este, de asemenea, consultant oficial al Siemens. Este membru al „International Program Committees”.

Este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.

S-a născut în Sibiu în 1927. Învaţă la Sibiu, la Colegiul Brukenthal. În 1945 va fi deportat în Gulagul sovietic. În Gulag a fost condamnat la muncă silnică. Se va reîntoarce la Sibiu după patru ani. Aici va avea mai multe slujbe în construcţii. Şi-a terminat liceul la seral iar apoi va pleca la Bucureşti pentru a îşi realiza studiile universitare.

Reuşeşte a aduna elita intelectuală tânără de naţionalitate germană, din Bucureşti, grupul acestora devenind important pentru viaţa culturală a anilor `60 din România. A lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română.

Pleacă în Germania în 1968, refuzând a se mai întoarce. Se stabileşte la Berlin, unde va trăi până la finalul vieţii. În 1978 primeşte primul său premiu („Andreas Gryphius”), până în 2006 primind alte nouă premii, ultimul fiind şi cel mai important, „Georg Buchner”, post mortem. Va preda în universităţile din Darmstadt şi din Berlin.

impreuna cu Herta Muller, castigatoare a premiului Nobel, ce la fel ca si Pastior este un scriitor german nascut in Romania.

Poezie începe să scrie încă din Gulag, dar activitatea intensă de creaţie o va avea începând cu studiile universitare. Publică în revistele de limbă germane. Prima lucrare publicată este volumul de poezii „Offene Worte. Gedichte”, publicată în 1964. În România va mai publica încă un volum de poezii. În Germania prima carte a fost publicată în 1969 la Frankfurt. Până la moartea sa va mai publica alte 12 volume de poezii precum şi un volum de opere complete în 2006.

A tradus din limba română din scriitorii avangardişti români, Urmuz, Gellu Naum, Tristan Tzara, etc…
Moare la Frankfurt am Main în 2006, invitat fiind la târgul de carte. Universitatea din Sibiu îi va acorda titlul de doctor Honoris Causa în 2001.

Este născut la Sibiu în 1960. Studiază la Sibiu, întâi la Colegiul „Octavian Goga” şi la Institutul Teologic, iar apoi la Erlangen. În 1989 obţine titlul de doctor în teologie.

În 1989 este hirotonit ca diacon. Predă limbi clasice, istoria religiilor, filosofie şi ecumenism la Facultatea de Teologie din Sibiu şi la cea din Cluj Napoca. Este membru al „Comisiei Internaţionale de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică” începând cu 1997. Din această poziţie ajunge a fi unul dintre cei mai respectaţi teologi ortodoxi din spaţiul european.

Publică nenumărate lucrări de specialitate. Cea mai importantă realizare a sa până în prezent, este „Canonul Ortodoxiei” al cărei editor este din 2008. Este şi directorul editurii Deissis.