RAZVAN POP

Este vorba de o colega de a mamei mele care a procedat foarte bine si inteligent in acest caz. Iata despre ce este vorba.

A mers la cumparaturi la unul dintre hipermarketurile de la iesirea din oras. Pe un raft, unul dintre produse era la promotie, cu un pret special, evident mai mic. L-a luat si l-a pus in cos si dupa ce si-a cumparat restul de produse s-a indreptat spre casa de marcat.

Aici in timp ce i se inregistrau produsele cumparate, a observat ca produsul aflat la promotie cu un pret redus i-a fost marcat la pretul intreg de dinaintea promotiei. A atentionat-o pe doamna de la casa, care i-a spus ca asa are codul de bare pe produs, ea nefacand altceva decat sa il marcheze.

Doamna de la casa a chemat-o de cea responsabila de raion, deoarece aceasta este responsabila si de marcarea corecta a pretului. Responsabila isi cere scuze, spunand ca se duce la raft sa vada despre ce este vorba. Dusa a fost, dupa o jumatate de ora, chemata fiind de cateva ori, ea nu a aparut.

Colega mamei mele a luat produsul si merge la raft unde o gaseste pe responsabila ocupandu-se cu altceva si nebagand-o in seama. S-a decis a nu face scandal si spectacol dar i-a cerut imediat datele responsabilei de raion pentru a face o plangere. Intai a vrut sa se adreseze directiunii hipermarketului, gandindu-se ca poate este un accident si nu are sens sa ii bage in bucluc cu protectia consumatorului. Evident ca pasul urmator acesta ar fi fost.

Surpriza a venit in acest moment. Responsabila nu numai ca nu a vrut sa isi dea datele dar nu a vrut sa ii dea nici macar o hartie pe care sa isi scrie plangerea. A luat-o la fuga printre rafturi strigand ca nu vrea sa ii dea datele, nefiind obligata sa faca acest lucru.

Colega mamei mele, evident enervata, si-a mentinut calmul totusi si a asteptat in fata casei de marcat un reprezentant al hipermarketului. In cele din urma a venit directorul hipermarketului, cerandu-si scuze pentru cele intamplate. I-a spus ca nu ii poate da datele responsabilului de raion dar i le-a dat pe ale lui, rugand-o sa ii scrie si orele in care s-a intamplat totul, pentru ca asa poate depista cine era in tura ca responsabil de raion.

I-a dat produsul la pretul redus si si-a cerut scuze, promitandu-i ca va rezolva situatia in maxim doua zile. Dupa doua zile a sunat-o pentru a o informa ca responsabila a fost taxata la salariu pentru comportamentul ei si si-a cerut scuze inca odata si i-a multumit pentru ceea ce a facut si pentru faptul ca nu a facut scandal si ca a cautat cea mai civilizata modalitate de a rezolva situatia.

Si eu personal o felicit pentru maturitatea si modul in care a rezolvat situatia si pentru curajul ei. Cred ca avem de invatat de la ea….

Fiind prins in valtoarea evenimentelor politice din filiala si din TNL, dar si lucrand la cateva proiecte care sunt in desfasurare sau in curand veti auzi mai multe despre……am uitat ca am implinit doi ani de cand am deschis acest blog.

In 24 aprilie 2008 am scris prima postare. De atunci am scris peste 550 de postari, v-am prezentat peste 300 de melodii ce le consider veritabile momente de cultura internationala (urmariti rubrica SUNETUL ZILEI din dreapta blogului), peste 500 de ipostaze ale Sibiului (rubrica POZA ZILEI), peste 300 de opere de arta de la miniaturile medievale pana la fotografiile anilor trecuti (rubrica ARTA ZILEI) si mai bine de 350 de filme ce merita vazute.

Am scris nu mai putin de 100 de articole despre Sibiu si despre istoria sa (a le edea pe toate aici). Am scris povestile a 15 sibieni, unii venind din istorie, unii fiind contemporanii nostrii (a le vedea pe toate aici).

Am deschis rubrici speciale dedicate pasiunilor mele, fie ca este vorba de fotografie (a vedea photo blog-ul aici), fie ca este vorba de calatorit prin lume (a le vedea pe toate aici) sau ca este vorba de istorie (a le vedea pe toate aici). Mai mult, am inceput sa semnalizez dezastrele strategiei romanesti cu privire la salvarea patrimoniului istoric (a le vedea pe toate aici).

Pe blogul meu ati putut urmari viata liberalilor sibieni precum si politica propusa de catre PNL (a le vedea pe toate aici). Ati putut urmari pasa cu pas campaniile in care am fost implicat in Sibiu (a le vedea pe toate aici). Am scris despre campania de locale din 2008, cand am scris un intreg jurnal de candidat (il puteti citi aici), am scris despre campania lui Virgil Popa pentru Parlamentul Romaniei, am scris despre europarlamentare si despre prezidentialele de anul trecut. V-am dat 30 de motive pentru care Crin Antonescu trebuie votat (le vedeti aici) si tot atatea pentru care Baselu nu merita votul vostru (le vedeti aici).

M-am enervat pe balciul si mahalaua multprea costisitoare si mediatizata, ce inconjoara fotbalul nostru si am decis a remarca adevaratele performante ale sportului romanesc, de care in mod evident nu ducem lipsa (a le vedea pe toate aici).

M-am enervat de ipocrizia noastra care pare fi un fel, un rost de a exista in tara noastra si cand am remarcat asa ceva, am semnalat imediat pe blog (a vedea toate ipocriziile aici).

Mi-am prezentat preferintele prin cateva top-uri (a le vedea pe toate aici).

Acum la doi ani de cand am inceput a scrie acest blog, va intreb pe voi cititotii mei, despre ce sa scriu: sa continui capitolele pornite, sa renunt la unele, sa dezvolt unele dintre ele (cum ar fi topurile sau articolele de istorie), sa incep noi rubrici?

Astept sa imi fiti alaturi in continuare si sa imi scrieti opinile voastre.

Va multumesc pentru faptul ca ma cititi!!!

Dragi sibieni, sezonul festivalurilor a inceput la noi in oras.

Primul pe lista Festivalul de Jazz. Este la a 40-a editie si anul acesta supriza majora este scoaterea lui din sala Casei de Cultura si mutarea cu precadere in spatiile deschise ale orasului.

Maine de exemplu avem spectacol in Piata Mica de la 20.30 si in Sala Thalia de la 21.00. (aici aveti intreg programul)

Va recomand sa mergeti. Pofta de cultura este mare si trebuie hranita!!!!

acest articol a fost publicat astazi si in Turnul Sfatului

Daca succesurile eba-niene nu m-au mirat ca au intrat in vocabularul uzual a multor romani, am fost mai mult decat surprins sa vad ca papapa-urile badiene sau bunadimi-urile crudiene au devenit o hazlie si soada metoda de adresare pentru multi.

Mi se pare absolut imbecil modul in care preluam si imprumuntam felul simpatic in care unii dintre noi, deocamdata mai mult sau mai putin vedete aleg sa salute, sa pronunte cuvinte sau sa vorbeasca. Macar dacă s-ar opri la papapa-urile comentatorului de ziare si de viata, dar ajung a se vaita ca traiesc in Romania si asta le ocupa tot timpul sau de abia asteapta sa ajunga in fata televizorului ca nici nu stiu ce pierd.

Dar demenţa continuă, se iau si dupa reclame. Mai nou fac o ieseala, devin combinatozauri sau isi poreclesc prietenii de bascalie, Dorel. Sper totusi ca se vor opri aici si nu vor incepe a imita reclamele sau pseudovedetele televizoriste, pentru ca ar fi stupid sa vedem cum se apuca ca disperatii sa fugă prin tramvaie si apoi dau buzna in chioscurile de bilete, luand astfel exemplul din reclama celor cu probleme renale. Sper ca nu apucăam sa îi vedem cum isi imbraca copiii in toalete doar pentru ca au probleme cu prostata si sper nici sa vedem adevarate crize telenoveliste in familiile romanesti dupa exemplele omonime de la tv.

Nu acuz si nici nu dau vine pe televiziune. Pana la urma este alegerea lor in a imita sau a se comporta precum palide copii ale vedetelor temporale. Tot ceea ce ma mira si deranjeaza, in acelasi timp, este aceasta mimetica cotidiana cu care se autoflageleaza cei care traiesc in tara aceasta.

Probabil ca si in alte tari si in alte vremuri, aceleasi lucruri s-au intamplat si inca se mai intampla. Unii ar spune ca imitarea este de fapt o preluare a modelelor, o dezvoltare a acestora si astfel se ajunge la adevarate curente culturale. In teorie asa este, dar detaliile sunt cele care fac ca mimetica romaneasca sa nu fie deloc una generatoare de curente culturale.

Nu cred ca putem aseza pe acelasi postament „keep walking-ul” distileriilor scotiene cu urarile matinale ale brunetei anteniene, cum nu cred ca elemente ale culturii urbane ale ultimii ani se pot traduce astazi prin aceste fraze sau metode de distractie impuse de consumul nostru zilnic.

In curand poate ca unei astfel de vedete ii va fi comod sa nu mai spuna „pofta buna” si va folosi o prescurtare proprie, sa zicem „puf buna”. Ce facem? Ne apucam cu totii ca bezmeticii sa ne pufuim de fiecare data cand ceva comestibil se plimba prin fata noastra? Prescurtam si noi si mai mult de ajungem la „puf bu”? Acum zece ani epatam in stilul patapievician, acum ne bunadimi-mim si sper ca in curand sa nu o luam mai in jos in cautarea modelelor de imitat.

Suntem inca tineri, ca societate si cultura, si tocmai de aceea inca facem astfel de gafe intelectuale crezand ca suntem cool, draguti sau simpatici. In mod normal ar trebui sa ne trezim, sa ne maturizam. Dar maturizarea nu vine impusa, nu ne trezim la semnalul cuiva decat al nostru, decat la propriul semnal al societatii.

In asteptarea acestei maturizari va doresc buna dimineata, pofta buna, la revedere…

Dupa o saptamana nebuna in care alaturi de alti colegi liberali ne-am ocupat de Congresul Lymec (tinerii liberali europeni) am revenit acasa, am revenit pe blog, pe facebook si pe strazile Sibiului meu drag.

E frumos, e cald si totul colorat.

Ma apuc deja de primul articol. Saptamana este plina si fructuoasa.

Toate ziarele, toate blogurile, toate twiterele si conturile facebook au aprins zilele acestea o lumanare pentru Polonia indurerata. Socul suferit de aceasta natie a fost prea mare, poate prea repede si probabil greu de depasit.

Ironia sumbra a istoriei a facut ca un punct pe harta lumii sa devina iadul polonezilor. Inca in asteptarea scuzelor si a reparatiilor morale din partea vecinului rus, scuze ce intarzie de mai bine de jumatate de secol, inca in asteptarea reparatiilor necesare in urma distrugerii sistematice a tarii de catre regimul comunist de import, inca in asteptarea racordarii complete la sistemul european, natiunea poloneza a fost lovita prin prabusirea avionului prezidential si odata cu el a adus moartea unui insemnat numar de demnitari ai statului in frunte cu presedintele tarii.

Evident ca un astfel de eveniment istoric devine in imediata sa apropiere un moment profund, cuprins de o aura romantica si vizionara. Prabusirea avionului si moartea celor aflati la bord echivaleaza in aceste zile cu un al doilea Katyn, cu un doliu mondial, cu iadul polonez. Simbolistica este profunda iar defunctii demintari sunt deja asezati pe Panteonul istorie europene. Este normal deoarece un astfel de sfarsit in contextul politic prezent al Poloniei nu poate sa insemne decat un moment de glorie.

Cu totii ne aplecam capul in fata acestei tragedii si cum spuneam la inceput, weekendul a fost plin lumanari, lacrimi si cuvinte. Acum lumea descopera drama poloneza, lumea afla de Katyn dar aceeasi lume care invata acum realitatile acelei tari trec direct la idolatrizarea defunctilor. Raposatul presedinte polonez devine acum eroul tuturor europenilor. In Romania lumea deja ii construieste aura sfanta.

Dar acelasi raposat presedinte pana vineri era comparat cu Basescu, era parte a duoului malefic polonez. Retrograd, nationalit si ultrahabotnic, conservator, se facuse remarcat alaturi de fratele geaman prin mituiri si mult scandal politic. Romania si Polonia au semanat mult in primii ani de dupa aderare.

Acelasi presedinte are si partile bune. Diferenta cu Basescu se face in trecutul lor. In timp ce presedintele nostru s-a aflat in mijlocul nomenclaturii comuniste, presedintele polonez a fost pe partea justa a baricadei, find membru al Solidaritatii, luptand pentru libertatea tarii sale. Un aprig oponent al Rusiei, a reusit sa faca din Polonia cu adevarat o tara a UE.

Dar un astfel de eveniment face uitata intreaga poveste a omului, fie ea buna sau rea si il transforma in erou. Cei care pana ieri marsaluiau impotriva lui azi il plang si ii inchina lumanari, privesc inmarmuriti cum fostul lor inamic se transforma in drapelul lor de suflet si il ingroapa alaturi de regii si sfintii tarii. Cei care pana ieri nici macar nu auzisera de el sau de tara lui, ii transforma imaginea in echivalentul a o mie de ani de civilizatie polona.

Iata cum iasa om din viata si intra semizeu in istorie. Iar lumea ii imbratiseaza statuia si ii plange urmele.

Basmul spune ca balaurul este fie bun fie rau, fie de foc, fie de gheata, fie batran, fie tanar. Ei bine politica romaneasca aduce si alte fete ale fantasticei creaturi, pentru ca doar noi cu pesticidele dambovitene ce le avem la indemana putem face mutanti din oricine.

Balaurul portocaliu si ciclop al PDL-ului face numai vrute si nevrute prin tara asta in timp ce alegatorii sunt fie inghetati de greseala mare ce au facut-o realegandu-le ochiul, fie inghetati de minciunile acestora. Economia sub ei a crescut cum niciodata in Romania nu a crescut: in datorii, in clienti privilegiati, in pilosi, in aparat de stat, in atentii date cui trebuie, in ipocrizii, in inselaciuni si multe minciuni. In schimb salariile sunt mai mici, puterea de cumparare a lor este tot mai mica, pensiile au scazut si ele.

Mutantului portocaliu i-au mai aparut doua capete dar fara ochi, unul independent de stanga si unul independent de dreapta. Neavand vederea buna, ochiul fiind vlaguit si incetosat, focul ce il da din launtrii parjoleste tot mai mult aceasta tara.

Dragonul batran si rosu al PSD a devenit si el un mutant ce se autoflageleaza, se autodistruge, ciugulindu-si propriul corp. Pe zi ce trece bucati din corp dispar, unele zboara si se lipesc de mutantul portocaliu, alte bucati baronete dispar in dughenele tarii. Un dragon ce a ajuns in sfarsit sa se sfartece fizic dupa ce atatia ani a sfartecat si distrus totul in juru-i.

Al treilea dragon PNL-ist si el mutant dambovitean, infloreste. Devine mai viguros, mai puternic. A pierdut putin, nu face scandal, nu se ciuguleste.

Dar politica noastra si societatea a mai dat cativa balauri, aparent minori dar la fel de puternici ca in prima zi: balaurul securist, balaurul mafiot, balaurul justitiar, balaurul lenes, balaurul grobian.

Acestia sunt balaurii si astfel se scrie basmul politicii si societatii noastre….

acest este cel mai recent comentariu publicat de subsemnatul in ziarul “Turnul Sfatului“.

O astfel de discutie a fost pana acum purtata in termeni subiectivi atat de partizanii succesului absolut si a castigurilor imense avute de Sibiu dupa anul 2007, cat si de sceptici, aceia care vad prea putine reusite si prea mult fast aburitor.

O discutie la rece, absolut obiectiva asupra ceea ce a insemnat anul 2007 si mostenirea sa, ne face sa concluzionam ca in urma proiectului „Capitala Culturala Europeana” si mai ales a modului in care Sibiul a stiut sa raspunda, sa se organizeze si sa se desavarseasca, au existat atat reusite si castiguri insemnate, dar din păcate sunt si aspecte, ratate, necontinuate si prin urmare nereusite.

Nu sunt eu acela care imi revendic o astfel de analiza, nici nu pot de unul singur a face asa ceva, dar imi permit a nota cateva din reusitele si cateva din nereusitele mostenirii lasate de proiectul mai sus amintit.
Castigurile sunt nenumarate si mult mai palpabile decat nereusitele ramase in acesti trei ani ce s-au scurs. In primul rand am ramas sau mai bine spus, anul 2007 si capitala culturala europeana au ajutat la traditionalizarea celor mai importante evenimente petrecute in acel an dar si a institutiilor implicate.

Evenimentele locale cum sunt Festivalul International de Teatru, Festivalul de Jazz, Astrafilm Fest, Artmania dar si institutiile de cultura, primordiale ale anului 2007, nu numai ca au rezistat si s-au prezentat cu succes in fata Europei in acel an dar au continuat sa o faca si in anii ulteriori. Expozitiile Muzeului Brukenthal au ajuns in toata Europa iar piese de teatru din cadrul FITS au facut parte din repertoriul si al altor capitale culturale. Mai mult evenimentele nationale care au decis ca in anul 2007 sa isi desfasoare o parte din activitate si la Sibiu, au continuat sa faca acest lucru. Este exemplul TIFF-ului clujean sau al Festivalului Enescu de la Bucuresti.

Un alt castig de necontestat este programul initiat si in masura realizat de restaurare a zonei istorice, a patrimoniului sibian. Strazile principale, cladirile principale, pietele centrale ale cetatii medievale au fost restaurate si redate patrimoniului national.

Turismul a devenit in sfarsit o componenta esentiala a economiei locale de pe urma caruia profita nu numai orasul Sibiu ci intreg judetul si as îndrazni intreaga regiune si de ce nu intreaga tara. In oras se poate usor observa o explozie a serviciilor hoteliere, a localurilor de orice fel sau a altor unitati comerciale specifice turismului. Infrastructura a avut si ea de castigat. Strazi refacute, aeroport deschis, institutii cu noi cladiri, gara reconditionata.

Poate cel mai important castig a fost sau mai bine spus este, dialogul intre institutiile implicate in procesul cultural sibian. Nu este locul aici, dar va invit doar sa cititi si sa comparati ziarele anilor 20003 – 2007 cu cele din 2007 – 2010 si puteti usor observa mult mai buna conlucrare a institutiilor in prezent. Rar mai gasim exemple de conflicte intre Consiliul Judetean – Prefectura – Primarie sau intre institutiile culturale sau intre cele doua muzee nationale.

Nereusitele nu sunt vizibile dar tin de analiza profunda a procesului desfasurat dupa anul 2007, tin de continuitatea conceptului, tin de perceptia si de intelegerea a ceea ce se intamplase Sibiului.
Anul 2007 nu a lasat o noua institutie culturala, nu a dat un nou eveniment ce sa devina de traditie pentru Sibiu si pentru intreaga tara. De castigat au avut doar pilonii grei ai culturii sibiene deja existenti si vigurosi. Nici o alt nou rasad nu a aparut dupa capitala culturala.

Programul de restaurare si reconditionare in cel mai bun caz a stragnat. Nu a existat nici o alta cladire care sa fie refacuta dupa anul 2007. Doar un număr de strazi a fost reconditionat, doar unele proiecte pornite in acea perioada au fost finalizate iar mai nou observam o inviorare a mobilierului urban.

Turismul dupa 2007 desi in mod normal trebuia sa creasca, a stragnat iar după unele cifre chiar s-a redus la parametrii modesti ai anilor precedenti. Si astazi, inca, traim doar de pe urma renumelui oferit de capitala culturală dar nu am adus nimic in loc care sa mentina viu interesul turistilor in vizitarea Sibiului. In acelasi mod se prezinta si infrastructura. Drumurile interioare au continuat a fi refacute, aeroportul functioneaza dar si astazi deplangem lipsa centurii rutiere si a unor linii ferate decente.

Greseala vine din faptul ca cei care au muncit pentru anul 2007 au privit acel eveniment ca o incununare a muncii lor, ca un apogeu al lor si al Sibiului inceputului de secol XXI si nu ca un inceput al transformarii Sibiului intr-un oras la parametrii Uniunii Europene, asa cum trebuia gandit. Daca intregul program era conceput in acest fel, probabil ca astazi incepeam sa construim un nou target economic, cultural si urbanistic. Este necesar ca numarul de turisti sa depaseasca, dacă nu chiar sa dubleze, milionul anului 2007.

Este necesar ca restaurarea sa continue si in cartierele baroce si clasiciste ale Sibiului. Este necesar ca infrastructura sa fie finalizata. Este necesara o remodelare a orasului. Este necesar sa apara si alte evenimente culturale care sa se adauge la zestrea culturala a Sibiului.

Acestea pot fi proiectele ce pot duce Sibiul cu adevarat in Uniunea Europeana.

Dupa invadarea Tahitiului de catre armatele romanesti, care astfel au pus la respect asa zisa renumita armata franceza, iata ca o alta tara a noului val european a pus la respect o alta pseudoputerea militara a lumii. Polonia a invadatat si cucerit enclava ruseasca a Kaliningradului.

Siteul cailor ferate germane (il puteti admira aici) a facut o gafa de proportii prin alipirea regiunii rusesti Kaliningrad, Poloniei. Evident ca in Polonia ca si in Romania (referindu-ma la gafa precedenta) totul a fost luat ca o gluma reusita si tocmai de aceea imi permit si eu sa incerc cu aceasta postare sa va ridic moralul si sa va fac sa zambiti.

SARBATORI FERICITE!!!

Sunt nedumerit de un lucru: cand naiba mai merge Becali la Bruxelles? Cand mai merge sa munceasca si sa isi respecte mandatul dat de romanii care l-au votat sa ii reprezinte in Parlamentul European.

De ce sunt nedumerit? Toata ziua il gasesti live pe ecran fie de la resedinta sa fie de la stadion, cu siguranta de undeva din Romania. Daca privesti televiziunile sportive zilnic au o transmisie live cu patronul Stelei. Evident ca acelea sunt platite de catre stelist, iar banii aceia mentin probabil circul si scandalul zilnic propus pe post de program de catre pseudoteleviziunile noastre de sport.

Un europarlamentar primeste cam 20.000 de euro, cash, pe luna pentru activitatea sa. Salariul si suma forfetara pentru sustinerea activitatii sale. O parte considerabila a acestor bani sunt platiti de catre statul roman prin Parlament. De aceea stau si ma intreb ce face acest asa numit politician pentru banii platiti de noi? Show de prost gust la televizor? Plimbari si transferuri de jucatori? Daca toata ziua este la tv si prin Bucuresti, cand merge la Bruxelles/ Strasbourg? Isi plateste din banii acestia aparitile la tv? Pentru ca daca asa este, aflati ca o elucubratie becaliana ne costa cam 2000 de euro pe aparitie.