21Aug

MARII OAMENI DE AFACERI AI SIBIULUI – 10 MARI SIBIENI

Karl ALBRECHT, Gustav BINDER, Victor HESS, Friedrich JICKELI, Petru LUCA, Gustav NUSSBACHER

Despre aceşti mari oameni de afaceri nu se cunosc foarte multe informaţii. Ei sunt cei care au creat industria Sibiului, ei sunt cei care au continuat munca breslelor. Prin munca lor oraşul s-a dezvoltat. Ei sunt unii dintre cei mai importanţi ctitori ai Sibiului.

PETRU LUCA era unul dintre cei mai importanţi comercianţi ai oraşului. A fost un „mecena” al mişcării naţionale a românilor, el sprijinind financiar acţiunile Bisericii Ortodoxe şi a intelectualilor de origine română.

biserica din groapă

În 1789 din fondurile sale va construi biserica ortodoxă din cartierul josefin cunoscută astăzi sub numele de Biserica din Groapă.

În ultimul sfert al secolului al XIX-lea, în 1888, FRIEDRICH JICKELI un industriaş bogat al Sibiului deschide fabrica de bere a oraşului. A construit-o la marginea cetăţii medievale pe terenul său. Zona ca şi fabrica a rămas denumită şi astăzi „Trei Stejari”, după stejarii din grădina sa. Este unul dintre cele mai cunoscute brand-uri sibiene din istorie.

fabrica Trei Stejari, aşa cum arăta la începuturile sale

În 1890, KARL ALBRECHT a înfiinţat fabrica de cafea „Lica”. Foarte repede aceasta a devenit unua dintre cele mai importante fabrici alimentare din Transilvania iar mai apoi din România.

Şase ani mai târziu, VICTOR HESS împreună cu tatăl său a deschis fabrica de cântare pe strada Zidarilor, în zona industrială amenajată în apropierea cetăţii medievale. Fabrica sa există şi astăzi, fiind numită „Balanţa”. A fost prima astfel de fabrică din spaţiul românesc.

fabrica lui Hess, Balanţa de astăzi

GUSTAV NUSSBACHER este cel care a înfiinţat fabrica de carne şi mezeluri ce astăzi îi continuă tradiţia, sub numele de „Scandia”. Tot el a donat Magistratului sibian în 1905 statuia lui Friedrich Schiller, ce astăzi se află în piaţa omonimă. De la fabrica sa a pornit şi povestea salamului de Sibiu.

acţiuni ale firmei lui Nussbacher

În 1907 unul dintre cei mai prolifici industriaşi ai Sibiului, GUSTAV BINDER, deschide pe strada Târgului, fabrica de cărămizi. Aceasta se va muta pe strada Ţiglarilor apoi, în spatele cartierului Terezian. Din tradiţia acesteia se va dezvolta industria construcţiilor din Sibiu.

De la această fabrică, ce există şi astăzi, şi-a luat numele unul dintre cartierele Sibiului, cartierul „Ţiglari”.

statuia lui Schiller din Piaţa Schiller, realizată din banii lui Nussbacher

Distribuie articolul:

3 comentarii

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*