RAZVAN POP

S-a născut la Mediaş în 1639. Provenea dintr-una din importantele familii patriciene ale cetăţii de pe Târnave, tatăl său fiind preotul paroh al Mediaşului. A studiat la Braşov şi apoi la Universitatea din Wittenberg.

Revine în Transilvania, la Sibiu în 1660. Aici va fi numit rector al gimnaziului oraşului, actualul Colegiu Brukenthal. A fost implicat mult şi în viaţa administraţiei locale a oraşului, fiind ales membru al Senatului sibian. În timpul Marelui Război cu Turcia a statelor europene, început în 1683, lui Miles i se va încredinţa mobilizarea contingentelor militare ale saşilor.

Cariera politică este repede pornită. Odată cu revenirea sa în Transilvania, principele Janos Kemeny numindu-l consilier personal şi trimitându-l ca şi ambasador la Viena. Continuă munca sa şi alături de următorul principe Mihaly Apafy I, în această perioadă stabilindu-se definitiv la Sibiu.

El se va implica în semnarea păcii dintre Transilvania şi Imperiul Habsburgic revenind în Transilvania alături de împăratul Leopold I. A făcut partea din comisia lui Johann Haller, cel trimis de Dieta transilvăneană să negocieze includerea principatului în Imperiul Habsburgic.

Pe lângă activitatea sa politică, foarte importantă rămâne şi activitatea sa culturală, el lăsând posterităţii o serie de lucrări şi studii de istorie, cea mai importantă fiind o istorie a secolului al XVI-lea.

S-a născut la Cluj în 1921. Studiază la Cluj şi Aiud, dar ajunge la Sibiu, unde va studia literele la facultatea refugiată de la Cluj.

A fost un permanent critic al regimurilor dictatoriale ce s-au perindat la conducerea României. Devine unul dintre membrii fondatori ai Cercului Literal de la Sibiu, una dintre cele mai importante miscari literare romanesti din secolul al XX-lea. Va fi dintre cei mai activi membrii. A fost redactorul „Revistei Cercului Literar” şi de multe ori vârful de lance al mişcării.

În perioada comunistă, obţine poziţii modeste, precum cea de bibliotecar la Cluj în institutul Academiei. Este acuzat de trădare naţională şi arestat în urma „procesului intelectualilor” pentru trei ani între 1961 şi 1964. Poziţia sa împotriva se menţine permanent, solidarizând cu Paul Goma.

Devine redactor la reviste importante româneşti precum „Luceafărul” sau „Viaţa Românească”.

Debutează în 1937 în revista „Naţiunea română”. Peste alţi zece ani primeşte premiul scriitorilor tineri al Fundaţiilor Regale pentru volumele sale. Continuă să scrie deşi a fost permanent cenzurat de către autorităţile comuniste. Este perioada în care publică o serie de studii critice. În 1991 îşi publică „Istoria literaturii române”.

Pleacă în 1979 în Belgia, părăsind astfel definitiv ţara. Moare în Germania la Munchen în 1993.

În 1366 este pentru întâia oară atestat numele de „Hermannstadt”. Pănă în acel moment numele oficial al burgului era de „Hermannsdorf” (satul lui Hermann) încă nefiind adăugat idiomul de oraş. În 1376 Sibiul primeşte definitiv statutul de oraş.

Sibiul în 1375, reconstituire de Paul Niedermeier

Toată această reformă esenţială a Sibiului stă sub oblăduirea lui Jakob Henzmanisse. Acesta a fost prima dată atestat ca primar între 1366 şi 1367. Este primul primar cunoscut al Sibiului. Se pare că a mai fost de câteva ori primar al burgului nostru medieval.

A fost o perioadă importantă a cetăţii. În 1366 este finalizată cea de a treia centură de fortificaţii a cetăţii medievale. Din această astăzi mai păstrăm trei turnuri (Olarilor, Archebuzerilor şi Dulgherilor). În 1367 este atestată prima moară de scoarţă a Sibiului, amenjată fiind aceasta de breasla tăbăcarilor.

În acea perioadă sunt atestaţi doi comiţi ai saşilor, Conrad şi Andreas iar preotul prepoziturii Sibiului era Johann.

Se pare că Henzmanisse provenea dintre familiile iniţiale ale coloniei săseşti.

Numele său se leagă etern de Sibiu, prin grandioasa frescă realizată de acesta şi care şi astăzi o putem admira în corul Bisericii Evanghelice din Piaţa Huet.

Foarte multe informaţii despre viaţa acestuia nu sunt cunoscute. Probabiul că se trăgea din localitatea Râşnov, de vreme ce a purtat acest indicativ în numele său (Rosenau este denumirea germană a acestui oraş).

Fresca este realizată în 1445, într-un moment mijlociu al construcţiei acestei catedrale. Probabil că era unul dintre artiştii ce lucrau pe santierul medieval din jurul acestui lăcaş de cult.

Face parte din pleiada de artişti medievali ce au lucrat la realizarea acestui monument.

S-a născut la Viena în 1763. Studiază artele la Viena. El se va muta la Sibiu odată cu baronul Brukenthal.

veduta Sibiului de la 1807

La Sibiu el continuă stilul portretistic, la modă în acel moment în capitala provinciei. El reuşeşte a domina lumea artistică a Sibiului şi a întregii provinciei în prima jumătate a secolului al XIX-lea. El reuşeşte a depăşi stilul barocului transilvănean făcând pasul spre neoclasicism.

Pe lângă pictură, el a realizat şi gravuri, a fost primul litograf din Transilvania. Va deschide alături de Michael Bielz primul atelier de litogravură din Transilvania şi din spaţiul românesc. De asemenea, sub oblăduirea baronului Brukenthal, el a fost unul dintre profesorii şi restauratorii ce au construit şcoala de arte aflată în Palatul Brukenthal.

petrecere sibiană pe terasa Glorietta

Printre elevii săi se numără şi Carol Pop de Satzmari. El va realiza primul catalog al pinacotecii Muzeului Brukenthal.

A rămas important prin remarcabila documentaţie ce a lasat-o Sibiului prin picturile sale. Nenumărate informaţii legate de oraşul Sibiu şi de personalităţile acestuia, pot fi notate prin cercetarea operei artistice a lui Neuhauser. El este cel care va coordona realizarea statuii împăratului Francisc I, cea mai veche statuie din Sibiu aflată şi astăzi în locul original.

târg la Sibiu

A fost considerat cel mai important pictor al Transilvaniei la începutul secolului al XIX-lea. Moare la Sibiu în 1836.

S-a născut în 1692 lângă Sibiu, în comuna Sadu. Acolo urmează şcoala, continuată la Sibiu, probabil la şcoala iezuiţilor, actualul Colegiu Gh. Lazăr şi apoi la Cluj. De aici pleacă la Trnava, şcoala înfiinţată de Nicolau Olahus în urmă cu câteva secole.

La numai 37, împăratul Karl al VI-lea îl numeşte episcop de Alba Iulia şi de Făgăraş şi consilier imperial. Se călugăreşte la mânăstirea ordinului Sf. Vasile cel Mare de la Mukachevo. Este înobilat cu titlul de baron în acel moment numele său transformându-se definitiv din românescul Ioan Micu în Inocenţiu Klein.

El va muta sediul episcopiei sale de la Făgăraş la Blaj în 1737. Tot el este cel care construieşte catedrala Sfanta Treime de la Blaj. Încearcă să obţină încă odată postul de episcop al greco – catolicilor dar împărăteasa Maria Tereza nu îi va face această favoare.

Odată cu numirea sa în scaunul episcopal al Bisercii Greco – Catolice din Transilvania, el a devenit membru al Dietei Transilvaniei. El va milita permanent pentru emanciparea naţiunii româneşti în raport cu celălalte naţiuni ale Transilvaniei. Trimite în 1732 împăratului un memoriu prin care cere drepturi egale pentru românii din Transilvania, revenind cu un al doilea în 1741. Trei ani mai târziu trimite un alt memoriu, ce va rămâne în istorie cu numele „Supplex Libellus Valachorum”. Prin ideile şi acţiunile sale, este considerat premergătorul gândirii politice moderne a românilor din Transilvania.

Convoacă un Sinod la Blaj al clericilor uniţi, cerând respectarea prevederilor din diplomele leopoldine şi ameninţând cu ruperea Uniunii cu Roma.

Datorită poziţiei sale politice, va fi nevoit a se exila la Roma, începând cu 1744. Aici va sta pînă la moartea sa, întâmplată în 1768. Este înmormântat în biserica Madona del Pascolo. De aici va fi mutat în 1997 în biserica colegiului român din Roma, iar de aici va fi adus la Blaj aşa cum ceruse în testamentul său. A redactat peste 60 de lucrări de istorie şi teologie.

A fost un maestru pietrar sas, de origine din Sibiu. Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Renaşterii din regatul Ungariei şi de pe teritoriul de astăzi ai României.

sculptură din Casa Altemberger, unii cercetători susţinând că este un portret al artistului

S-a născut după 1478 la Sibiu. A făcut parte din calfele pietrarilor sibieni şi astfel a călătorit prin statele medievale ale Europei, luând astfel contactul cu noile curente artistice ale vremii.

Revine la Sibiu, unde este contractat de Thomas Altemberger, primar al cetăţii în acea vreme, pentru realizarea sculpturilor şi a ornamentaţiei din noua sa casă (actualul Muzeu de Istorie din Sibiu). În aceeaşi perioadă el ca realiza şi lucrări la catedrala oraşului, localizată astăzi în Piaţa Huet.

Renumele ce şi l-a creat îi va convinge şi pe alţi să oameni influenţi ai lumii săseşti să îl contracteze pentru alte lucrări. Remarcabil rămâne portalul casei ce astăzi este sediul parohiei evanghelice.

portalul casei parohiale a bisericii evanghelice, sculptată de Lapicida şi donată de Johann de Alzern

A contribuit la construirea bisericilor din Aţel (în 1499), Biertan, Cristian (între 1480 – 1495), Moşna (din 1498 până în 1501) sau Richiş. A lucrat de asemenea le refacerea mânăstirii de la Cârţa.

Se pare că a decedat în jurul lui 1502. Monograma sa a fost întotdeauna ALH – Andreas Lapicida Hermannstadt.

Este născut în 1945 la Hagyszekely, în Ungaria. Studiază la Oradea apoi specializându-se în teologie la Cluj Napoca şi artele la Bucureşti. Tot aici îşi obţine şi doctoratul.

Se mută definitiv la Sibiu, unde va lucra până în 2001 ca restaurator de gravură veche la Muzeul Naţional Brukenthal. De aici va începe a preda la Universitatea din Sibiu. El este cel care a realizat emblema acestei instituţii.

În 1980 este ales membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Sibiu. De asemenea face parte din Asociaţia Internaţională a Artiştilor Plastici Maghiari.

Este recunoscut pentru desenele sale dedicate Sibiului. În 2010 el a primit titlul de cetăţean de onoare al Sibiului. A fost singurul artist sibian ce a participat la deschiderea Anului 2007 când Sibiul a fost capitală culturală a Europei.

S-a născut la Sebeş în 1774. Studiile şi le-a început la Sebeş şi le continuă la Alba Iulia şi Cluj. Studiile universitare şi le definitivează în filosofie.

mormântul lui Vasile Moga

Deşi a studiat la seminarii teologice luterane şi catolice, el decide a se dedica ortodoxismului. Este hirotonit preot în 1798 la Sebeş. După 12 ani, se călugăreşte şi este ales episcop al Ardealului în 1811.

Se mută la Sibiu, fiind primul episcop ortodox al Ardealului în timpul administraţiei habsburgice, de origine română şi unul dintre primii români ce va domicilia în cetate. El se pare că a locuit în clădirea aşezată pe colţul străzilor Tribunei şi Bălcescu.

Este cel care va redeschide primul seminar teologic ortodox din Transilvania, cel de pe strada Reconstrucţiei, acolo unde va fi profesor si Gheorghe Lazăr. A fondat nenumărate şcoli de eparhie. A editat cărţi religioase, a deschis primele burse acordate tinerilor teologi pentru definitivarea studiilor universitare.

A murit la Sibiu în 1845 fiind înmormântat în curtea Bisericii din Groapă.

Se naşte la Sibiu în 1961. Studiază la Liceul de Artă din oraş şi apoi la Academia de Artă din Bucureşti. A avut mai multe burse la Milano, New York sau Stockholm.

După Revoluţie organizează întâlnirile „Studio Experimental”. Pleacă la Ankara şi apoi în Italia. Este fondatoarea Arhivei de Artă Contemporană. În prezent predă la Academia Internaţională de Artă din Salzburg.

A avut expoziţii personale şi comune în mai multe ţări ale lumii, inclusiv în România şi evident la Sibiu. Este şi scenograf, realizând scenografia la o serie de piese de teatru.