RAZVAN POP

acest articol a fost publicat astazi si in Turnul Sfatului

Daca succesurile eba-niene nu m-au mirat ca au intrat in vocabularul uzual a multor romani, am fost mai mult decat surprins sa vad ca papapa-urile badiene sau bunadimi-urile crudiene au devenit o hazlie si soada metoda de adresare pentru multi.

Mi se pare absolut imbecil modul in care preluam si imprumuntam felul simpatic in care unii dintre noi, deocamdata mai mult sau mai putin vedete aleg sa salute, sa pronunte cuvinte sau sa vorbeasca. Macar dacă s-ar opri la papapa-urile comentatorului de ziare si de viata, dar ajung a se vaita ca traiesc in Romania si asta le ocupa tot timpul sau de abia asteapta sa ajunga in fata televizorului ca nici nu stiu ce pierd.

Dar demenţa continuă, se iau si dupa reclame. Mai nou fac o ieseala, devin combinatozauri sau isi poreclesc prietenii de bascalie, Dorel. Sper totusi ca se vor opri aici si nu vor incepe a imita reclamele sau pseudovedetele televizoriste, pentru ca ar fi stupid sa vedem cum se apuca ca disperatii sa fugă prin tramvaie si apoi dau buzna in chioscurile de bilete, luand astfel exemplul din reclama celor cu probleme renale. Sper ca nu apucăam sa îi vedem cum isi imbraca copiii in toalete doar pentru ca au probleme cu prostata si sper nici sa vedem adevarate crize telenoveliste in familiile romanesti dupa exemplele omonime de la tv.

Nu acuz si nici nu dau vine pe televiziune. Pana la urma este alegerea lor in a imita sau a se comporta precum palide copii ale vedetelor temporale. Tot ceea ce ma mira si deranjeaza, in acelasi timp, este aceasta mimetica cotidiana cu care se autoflageleaza cei care traiesc in tara aceasta.

Probabil ca si in alte tari si in alte vremuri, aceleasi lucruri s-au intamplat si inca se mai intampla. Unii ar spune ca imitarea este de fapt o preluare a modelelor, o dezvoltare a acestora si astfel se ajunge la adevarate curente culturale. In teorie asa este, dar detaliile sunt cele care fac ca mimetica romaneasca sa nu fie deloc una generatoare de curente culturale.

Nu cred ca putem aseza pe acelasi postament „keep walking-ul” distileriilor scotiene cu urarile matinale ale brunetei anteniene, cum nu cred ca elemente ale culturii urbane ale ultimii ani se pot traduce astazi prin aceste fraze sau metode de distractie impuse de consumul nostru zilnic.

In curand poate ca unei astfel de vedete ii va fi comod sa nu mai spuna „pofta buna” si va folosi o prescurtare proprie, sa zicem „puf buna”. Ce facem? Ne apucam cu totii ca bezmeticii sa ne pufuim de fiecare data cand ceva comestibil se plimba prin fata noastra? Prescurtam si noi si mai mult de ajungem la „puf bu”? Acum zece ani epatam in stilul patapievician, acum ne bunadimi-mim si sper ca in curand sa nu o luam mai in jos in cautarea modelelor de imitat.

Suntem inca tineri, ca societate si cultura, si tocmai de aceea inca facem astfel de gafe intelectuale crezand ca suntem cool, draguti sau simpatici. In mod normal ar trebui sa ne trezim, sa ne maturizam. Dar maturizarea nu vine impusa, nu ne trezim la semnalul cuiva decat al nostru, decat la propriul semnal al societatii.

In asteptarea acestei maturizari va doresc buna dimineata, pofta buna, la revedere…