RAZVAN POP

lumea merge la Vama Veche sau 2 Mai iar mai nou la Vadu sau la Sfantu Gheorghe. Acolo este plaja salbatica, nu este poluare urbana si stres.

Eu merg in alt loc. Acela este Capidava, un sat de pe malul Dunarii intre Cernavoda si Harsova. Acolo este o lume uitata, o cetate, un sat de lipoveni si romani, bordee din chirpici, lotci, animale, un telefon public o pseudobiserica, un birt si drumurile pline de colb dunarean.

casutele satului, vis a vis de cetate

Magia acestui loc este data de multe lucruri. In primul rand nu oricine se poate infrupta din acest loc. Doar noi putem. Noi, cei care, profesori sau studenti, am sapat acolo. Eu sunt unul dintre acestia, sapand la cetate din 2001, din primul meu an de practica. Este un sentiment placut acela al perceptiei constiente a comorii pe care o posezi si pe care doar alti cativa o pot obtine.

Magia locului este adusa prin simplitatea locului. Nu masini, nu internet si semnal la mobil, nu bere scumpa, nu Reb Bull sau alte ustensile false ale fitsismului contemporan atat de molipsitor.

Cetatea este de fapt elementul pur al comorii mele. Ea de fapt ne aduna. Poate pentru unii este banal, dar sa gasesti si sa pui mana si pe un ciot dintr-un vas roman sau bizantin este un sentiment greu de atins. Sa stai cu ochii deschisi si sa vezi in fata ta, romani, stratioti bizantini, calareti goti sau pecenegi dar si autohtoni care au trait, s-au rugat si au construit aici, asta iti poate oferi cetatea din Capidava.

poarta fortificata a cetatii

Natura iti ofera si ea, ca un ultim luciu pe un diamant slefuit, partea sa. Dunarea, cu malul sau si cu soarele sau calator imbraca perfect imaginea. Uiti de tantarii care te ataca precum hoardele barbare. Uiti ca acasa ai de lucru si ca te asteapta din nou stresul.

Imprejurimile isi aduc si ele aportul lor, fie ca este vorba de birtul din Seimeni, identic ca la inceputul secolului XX, ca si intreg staul de altfel, fie ca este vorba de mancarea turceasca a lui Serif din Cernavoda sau de mierea manastirii de langa sat.

satul Seimeni, o ulita veche, probabil aratand la fel si prin 1902

DRUMUL SI VIATA SPRE SI IN CAPIDAVA.

totul incepe de aici. Gara din Cernavoda. Este refacuta odata cu amenajarea autostrazii. Oricum imaginea aceasta unde se vede atat noua structura cat si podul lui Saligny merita vazuta pe viu.

Ceasul asta cred ca au uitat sa-l ia sovieticii in cel de al Doilea razboi Mondial. E aici de cand e si gara. Marca este Paul Garnier iar cei de la administratia garii sigur nu stiu ce au ei acolo ca altfel nu il baituiau in halul asta.

Dunarea, in ziua in care am ajuns in tabara

Capidava nu se schimbase cu absolut nimic de cand am lasat-o ultima oara

acesta este unul dintre cateii taberei, in total opt la numar, unul, Bursuc, cam batran dar tot el este alfa cainele

ciulinul asta l-am vazut cand un amic punea de pe telefonul sau imnul echipei de rugby a Scotiei. A fost frumos sa il descopar intre pietre si sa mai vad si bondaroiul ala ce se plimba in jurui

locul principal de relaxare (eu l-am denumit palatul de iarna) unde dimineata la sase beam cafeaua, la pranz berea iar seara ne delctam cu whiskey. noaptea, dupa atacul tantarilor ne mutam la orangerie (al doilea loc de odihna)

tarmul Dunarii inainte de apus

lotcile pescarilor lipoveni

la Capidava nu am mers doar pentru relaxare dar si pentru munca, capul acesta de amfora fiind unul dintre rezultatele sapaturilor noastre

acesta este birtul din Seimeni, sat imediat dupa Cernavoda. Birtul este o comoara etnologica. arata ca acum o suta de ani

si cand ne holbam la praful si la mizeria satului, mizerie idilica (daca poate fi asa ceva, eu cred ca poate) am dat peste acei trandafiri rasfirati pe gardul hodorogit al unei cocioabe de chirpici

asa inceep spectacolul apusului. restul fotografiilor nu mai au nevoie de explicatii. doar priviti si apoi visati

deocamdata plec de la Capidava, dar cu siguranta ma reintorc si cu siguranta totul va fi la locul lor