A MURIT BRONISLAW GEREMEK!!!

momentul regelui arthur 0 comentarii »

Bronislaw Geremek a fost unul dintre cei mai importanti luptatori anticomunisti, alaturi de Vaclav Havel, Lech Walesa sau de ce nu Paul Goma.

Evreu, familia sa a fost prigonita si in perioada nazista si in cea comunista. Devine membru al Partidului Comunist din Polonia din care demisioneaza in 1968, ca protest la invazia sovietica din Cehia. Incepand cu anii `70 el devine unul dintre cei mai vehementi si semnificativi oponenti ai regimului comunist, apropiindu-se de miscarea muncitorilor din Gdansk (Solidaritatea). In anii `80 va fi arestat de regimul comunist. Liberal, Geremek va fi pe rand deputat, ministru si europarlamentar.

A fost unul dintre importantii istorici ai Poloniei, cercetand cu precadere perioada medievala.

Bronislaw Geremek, ramane una dintre importantele figuri ale luptei anticomuniste. A fost una dintre cele mai importante voci ale secolului al XX-lea.

COMENTARIU POLITIC

daily news 1 comentariu »

Presa locala reda de cateva zile, speriata, declaratia deputatului Raluca Turcan, de la PD-L, privind ratarea uninominalului la dorinta, malefica, a PNL si PSD.

Evident ca avem, in cel mai pur sens, de o declaratie politica.

Nu inteleg, deloc, strategia PDL in aces sens. Prin tot ceea ce fac, duc o politica consecventa de izolare politica si victimizare. Acelasi lucru il face si dna. Raluca Turcan.

In toate judetele liderii PDL fac declaratii legate de fraudarea alegerilor ce nici nu au avut loc. In comisia de Cod Electoral reprezentantul PDL face acelasi lucru. Striga hotii, nu vine cu alternativa, condamna pe toata lumea. Evident ca urletul principal este de condamnare a asa zisei aliante PNL-PSD. Nimic mai fals. Sa nu uitam ca singurii care nu participa, decat in presa, la ceea ce numim reforma clasei politice sunt cei de la PDL. Toate celalalte partide (PNL, UDMR, PC, PSD, PRM) vin cu solutii. Cu siguranta nu sunt cele mai bune solutii, dar este o dovada a intentiei de schimbare a clasei politicie. PDL doar urla. Atata fac si sunt excelenti la acest lucru. Sunt tarzanii politicii romanesti. Vad ca la Sibiu, Raluca Turcan este mai Tarzan decat ceilalti.

Sa fie clar! La Sibiu, PD-L a fost invitat sa propuna varianta proprie de impartire a colegiilor. A fost chemat sa discute. PD-L Sibiu a refuzat si a preferat sa mearga in presa locala sa urle. Ceilalati s-au intalnit si iata rezultatul. Avem colegii la Sibiu.

Nu am fost de acord niciodata cu politica pasiva. Se pare ca aceasta este metoda adoptata de PDL in acest moment. Sta pe tusa si comenteaza. Refuza orice discutie, orice construcite politica si arata cu degetul. Cred ca asta inseman cu adevarat schimbarea clasei politice. Sa scapam de cei care stau toata ziua in presa, care comenteaza si nu fac nimic. PDL are nevoie acuta de schimbare.

INTREBARE???

despre Sibiu 8 comentarii »

Care este vechiul nume al strazii Mitropoliei?

Va astept raspunsurile.

LICENTIAT IN SIBIU

despre Sibiu, oamenii sibiului 9 comentarii »

In fiecare duminica voi dedica aceasta pagina Sibiului si istoriei sale. Este important sa ne cunoastem orasul si oamenii ce l-au cladit.

GEORG HECHT.

Secolul al XV-lea aduce in societatea sibiana un proces inedit. In secolul al XV-lea are loc o innoire a patriciatului local. Ce inseamna acest lucru? Multe familii alogene sunt integrate in randul patriciatului originar sibian, care era reprezentat pana in acel moment de vechile familii saxone care se presupune, au participat la cladirea initiala a burgului. Famila Hecht intra in istoria orasului in acest context. Originea familiei este una hanseatica, se presupune ca se trage din Danzig (numele german al Gdansk-ului polonez). La 1411 este atestat chiar un primar al acestui oras cu numele Hecht. Se poate presupune ca acel Hecht era membru al familiei din care o ramura s-a asezat la Sibiu.

imagine interbelica si contemporana a orasului Gdansk (Danzig)

Nu se stie cand s-a nascut Georg Hecht, dar el este cel care va stabili familia, definitiv, la Sibiu. Georg Hecht era negustor. Forta sa financiara il va impune foarte repede mai intai intre mediile influente ale cetatii saxone iar mai apoi chiar in mediile conducatoare ale Transilvaniei si chiar ale Ungariei. In 1444 este ales un Georg Hecht ca primar al orasului. In paralel el devine si mare arendas al camerei miniere de la Baia de Aries, iar mai tarziu devine arendasul monetariei din Sibiu, care in anul mai sus mentionat primeste dreptul de a bate moneda cu pecete regala. Familia, condusa de Georg Hecht ajunge sa controleze mineritul din Transilvania si vamile comerciale ale voevodatului cu Moldova si Tara Romaneasca. Din nou, in 1491, este atestat un primar al orasului sub numele de Georg Hecht. Acesta va conduce destinele cetatii pana la moartea sa in 1496. Remarcabila in mandatul sau este victoria armatei sibiene in fata contingentelor otomane ce intrasera in Transilvania si jefuisera intreaga Marginime a Sibiului. Georg Hecht ii va urmari pana la Turnu Rosu unde ii va infrange. Vladislav al II-lea, regele Ungariei, care isi va stabili curtea regala in urbea noastra in 1494, il va numi “miles aureatus” (luptator innobilat). Experienta sa militara era una bogata, el participand si in 1479 la victoria lui Stefan Bathory, voevodul Transilvaniei, si Pavel Chinezul de pe Campul Painii, Hecht conducand contingentul de cavalerie saseasca. In perioada in care este primar, orasul se dezvolta. Breslele croitorilor si cizmarilor isi construiesc sedii noi (pe locul de astazi a parohiei catolice respectiv pe locul actual al Podului Minciunilor). Turnul bisericii parohiale Sf. Maria (biserica evanghelica) este si el finalizat. In 1494 este atestata prima farmacie din cetate dar si de pe intreg teritoriul actual al Romaniei.

planul fatadei medievale a Casei Hecht, realizat de arhitectul Hermann Fabini.

In 1493, la 10 ianuarie se naste dintr-o familie nobiliara romaneasca Nicolaus Olahus, cel mai important reprezentant al Renasterii pe teritoriul romanesc.

Casa Hecht, ianuarie 2008.

curtea interioara a Casei Hecht     imagine interbelica a Casei Hecht (prima din dreapta)

Cea mai vizibila, palpabila mostenire a acestei importante personalitati a istoriei sibiene, este casa familiei, a carei constructie va fi initiata de catre Georg Hecht si va fi finalizata de urmasul sau, primar si el al Sibiului intre 1577 si 1578, blazonul aflat pe una dintre coloanele apartinand acestuia din urma. Casa ramane in memoria colectiva a sibienilor sub numele de Casa Hecht. Ea se afla in Piata Mare si este unul dintre importantele monumente ale Renasterii sibiene, desi in secolul al XIX-lea sufera importante modificari in spiritul secolului. Tot in secolul al XIX-lea cladirea devine sediul Universitatii Sasesti.

ancadrament gotic aflat pe culoarul principal de intrare a Casei Hecht

1. desen dupa Ludwig Reissenberger 2. fotografie contemporana

CE A FACUT DL. ADRIAN IORGULESCU LA SIBIU, IN ACESTE ZILE.

despre liberalism cu si despre Romania, photo blog 0 comentarii »

Dimineata a avut o intrevedere cu directorul Muzeului Brukenthal, dl. Sabin Adrian Luca. Asa cum s-a anuntat in conferinta de presa, discutia s-a axat in jurul proiectului de organizare a unei noi sectii in cadrul Muzeului Brukenthal, Muzeul de Istorie a Industriilor (sau a Industriei). Acesta va fi organizat in fostele hale industriale ale fabricii Riger (actuala Independenta) de pe stada Ocnei. Muzeul va fi realizat atat prin finantarea Ministerului Culturii si Cultelor precum si prin finantare internationala. O sectiune a acestui nou muzeu sibian va fi amenjata pe platforma alaturata garii sibiene. Acolo vor fi asezate locomotive si vagoane de epoca din patrimonial depoului local. Ministrul Iorgulescu s-a uitata a studiat toate locomotivele precum si platforma ce va urma a fi amenajata, discutand despre necesarul amenajarii acestui muzeu. Ministerul va dona trei locomotive de epoca si va prelua restul de locomotive in patrimonial propriu de la Ministerul Transporturilor, discutand deja cu Ludovic Orban acest aspect.

Adrian Iorgulescu impreuna cu Sabin Luca, pe locul viitorului Muzeul al Istoriei Industriilor.

una dintre viitoarele exponate.

Mai tarziu a participat la conferinta de presa a Festivalului Carl Filtsch, dand astfel un semnal al maturizarii acestui eveniment local, Iorgulescu anuntand intentia de implicare a ministerului in sustinerea festivaluli. Un alt anunt important a fost acela a relocarii Festivalului George Enescu de anul viitor si la Sibiu. Acest lucru se intampla a doua oara.

Adrian Iorgulescu impreuna cu membrii juriului festivalului Carl Filtsch

Adrian Iorgulescu participand la conferinta de presa a festivalului.

Ziua a continuat cu o discutie ampla cu principalii oameni implicati in fenomenul cultural sibian, pentru a dezvolta in continuare viata culturala locala.

SIBIU 07, trebuie sa continue.

La pranz impreuna cu mai multi colegi ne-am oprit la o bere pe Corso.

Dupa masa, ministrul Iorgulescu a participat la intalnirea cultelor crestine din Sibiu cu ocazia reuniunii Secretaritului ce a organizat Adunarea Ecumenica. Preotul Raicea, episcopul Klein, Killian Dorr, preotii ortodocsi, in frunte cu IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, greco-catolici si luterani, cu totii au luat parte la aceasta intalnire. Intalnirea a fost continuata de o intrevedere particulara cu IPS Laurentiu, unde s-a discutat de necesitatile Mitropoliei in care Ministerul se poate implica.

Adrian Iorgulescu impreuna cu reprezentantii bisericilor crestine sibiene.

Ziua a fost finalizata la Sala Thalia, unde a luat parte la un concert al Filarmonicii locale din cadrul Festivalului Carl Filtsch.

In dimineata aceasta a avut loc o sedinta cu Biroul Interimar al PNL mun. Sibiu. La aceasta ora se afla la Bistrita, unde discuta cu autoritatile locale despre refacerea turnului bisericii evanghelice din oras, distrus in urma cu cateva saptamani intr-un incendiu.

Astazi pentru o ora (2, 3 sau chiar mai multe) bloggurile sibiene nu vor mai scrie nimic. Toti bloggerii sibieni sunt in Amber Cafe. Cred ca vom bea si bere si nu doar cafea. Peste cateva ore ne reluam activitatea.

daily news 7 comentarii »

STITI DE CE?

de campanie 1 comentariu »

Stiti de ce PDL nu va castiga alegerile generale din aceasta toamna?

Pentru ca sunt cei mai buni politicieni de opozitie.

Toti liderii lor care decid acum in acel partid, Boc, Stolojan, Flutur, Turcan, sunt oameni perfecti pentru opozitie. Ei nu stiu sa guverneze. Mai important ei nu stiu sa castige atatea voturi care sa le aduca puterea. Ei stiu sa castige voturi care sa le aduca o excelenta pozitie in Parlament de unde sa poata critica tot timpul.

De aceea ei nu vor castiga alegerile din 23 noiembrie 2008.

INCA UN PAS PRIN ORAS

daily news 2 comentarii »

M-am tot gandit ce sa scriu in aceste zile. Duminica mi-a fost mancata si nu am mai scris ceva legat de istoria Sibiului. Doream sa scriu despre una dintre marile noastre personalitati. Mi-a mancat-o netul.

Nu stiu ce naiba are netul asta sau calculatorul meu, dar de la o vreme conexiune e tot mai proasta. Acuma are toane. Merge doar dimineata si seara. In rest clipeste mai rau ca luminitele de Craciun. Si pe langa asta ma enerveaza ca nu pot posta cantece si clipuri pe site. Inca, dar in curand voi rezolva si asta.

Nu am prea avut nici multe idei care sa le scriu sau care sa merite amintite. Vruiam sa scriu despre extinderea Gradinii Zoologice, despre intarzierea votarii PUG-ului, despre evenimentele culturale ale Sibiului. As fi scris despre una dintre cele mai frumoase ramasite ale istoriei europene, tapiteria de la Bayeux (sigur am sa scriu despre ea, dar doar in cateva zile).

Despre politica nu am chef sa scriu, desi respir mai multa politica decat aer. Si nici nu am ce scrie. Toata lumea a intrat in campanie, apropo de articolul de azi din Tribuna legal de Liga Alesilor PDL, asa ca toata lumea declara ceva. Eu nu vreau sa declar nimic. Nu am chef.

Promit ca nu o sa scriu nici despre nunta lui Chivu.

Scriu totusi despre un gand ce imi trece acum prin cap, citind un articol din Cotidianul (recunosc: sunt liberal si citesc Cotidianul), legat de descoperirea arheologilor francezi pe situl amenajat pe locul fostului municipiu roman Volubilis (http://www.cotidianul.ro/cetatea_pentru_care_romanii_au_asasinat_un_rege-50980.html), din Maroc. Astfel m-am dus cu gandul ca in doua saptamani ma voi duce la Capidava, alaturi de fostii mei profesori si de alti cativa din Bucuresti si Constanta. Acolo este o fosta cetate romana si apoi bizantina. Este unul dintre cele mai vechi, complexe si elaborate santiere arheologice din tara. Se afla la 18 kilometrii de Cernavoda. Dupa Sibiu si Sighisoara, este locul meu preferat din aceasta tara. Nu am sa intru in detalii, dar va invit sa cititi mai multe pe

www.capidava.ro

Gandurile de concediu se aproprie si ma cuprind. Nu am ce sa le fac, le las sa vina.

Dar ca sa va faceti o idee, postez doua fotografii. ENJOY!

urmele cetatii Capidava

apus de soare pe Dunare la Capidava.

VESTE BUNA!!!

daily news 0 comentarii »

Astazi am primit cea mai buna veste. IOANA SI SORA EI AU PRIMIT BANII PENTRU OPERATIA MAMEI LOR!!!!

PS: Mi-a revenit netul asa ca pot sa scriu din nou.

ASTAZI ESTE ZIUA MEA!!! SUNT RELAXAT, VESEL, BINEDISPUS, PLIN DE BUNE INTENTII.

daily news 3 comentarii »

WP Theme smartart.ro
web-director.ro - Director web Romania
Entries RSS Comments RSS Log in