17Sep

SPERANȚA CARE NU MOARE

Anul acesta a fost pentru rugby-ul românesc, cel mai negru cu putință. Scoși pe ușa din dos de la Mondiale naționalele României nu și-au revenit și la toate nivelurile de juniori, am suferit înfrângeri umilitoare. Ultima a fost la U20 în fața Hong Kong-ului.

Ultima mare generația a rugby-ului românesc, cu Macovei, Vlaicu, Lazăr sau Fercu componenți, se apropie de ieșirea de pe scena jocului. După ei nu vine aproape nimic. Dacă de la acest Mondial am fost scoși umilitor pe ușa care dă în gangul murdar din spatele clădirii, probabil ca la cel următor nu ne vom califica in mod natural.

Baza de selecție este redusă la un minim istoric, strategia naturalizărilor și-a dovedit eșecul, echipele profesioniste vor forma, în curând o singură divizie iar mediatizarea unui dintre cele mai de succes sporturi din România este practic inexistentă.

Unii spun că speranța moare ultima. Eu cred că nu moare. Cred că că la un moment dat, cumva ne vom reveni. Cum? E greu de spus dar deja există câteva izvoare care la un moment dat pot reface cursul de apă repede ce era la un moment dat rugby-ul românesc.

Dacă o iei la pas spre pădurile din jurul Sibiului, ajungi pe o aleea deosebită ce poartă un nume ce amintește de trecutul militar al urbei noastre, aleea Călăreților. Dacă treci de case, dai de fostul teren de rugby. Îi spun fostul, deoarece la cum arată nu poate fi considerat un teren pretabil. Vagonul vestiar si tribuna mâncată de natură sunt elocvente pentru decăderea totală a acestui magnific sport.

Unicul zâmbet îți vine din veselia copiilor care aruncă mingea de la unul la altul într-o învălmășeală ce amintește de jocurile din spatele blocului. Dacă ești atent îți dai seama că acei copii pasează doar în spate (în marea majoritate a timpului), că sunt de fapt două echipe care joacă și că de fapt ai parte de un antrenamnt al viitorilor ruygbisti sibieni.

A doua surrpiză este că acești mici sportivi sunt campioni naționali. Sibiul este campioan național la U8. Unica echipă campioană a sportului sibian din ultimii ani. Nu oricum, dar fără înfrângere în cele 20 de meciuri disputate. Fără absolut nici o accidentare. Foarte important. Au înfrânt echipe precum cele din Constanța, Baia Mare, Timișoara, Câmpia Turzii, Gura Humorului, Suceava și evident București.

Poate că unul sau doi vor deveni sportivi de performanță. Cu toții în schimb au câștigat sănătate, spirtul de echipă și ce este mai important rigurozitate și datorie. Sunt campioni. Cu siguranță aplauzele le merită antrenorii. Care, aproape voluntar, au reușit să îi adune precum o echipă, să îi facă să înțeleagă că este mai importantă echipa. I-au făcut campioni.

Rugby-ul este despre cel de lângă tine, este despre sacrificiu, este despre energia permanentă și despre adrenalină. Rugby-ul este despre onoare. Onoarea de a juca, de a fi parte dintr-o echipă, de a îți reprezenta comunitatea, orașul.

La opt ani nu te gândești la toate astea. Le înțelegi mai târziu. La 8 ani te bucuri de viață, alergi, ai energie pe care rugby-ul știe să ți-o canalizeze pozitiv. Mergeți la rugby. Priviți sau jucați. Câștigați sănătate, câștigați valoare, câștigați o comunitate. Ce dați înapoi? Dați enorm unui sport care merită un loc în panteonul sportului și istoriei românești.

Prin cei mici, prin noi, fiecare în parte, prin cei care nu renunță, speranța nu moare.

Un mesaj de Centenar.

 

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Dragi parinti, duceti copiii la sport, duceti-i la oricare. Io s spune rugby, dar poate sunt subiectiv. In sufletul meu rugbyul este regele, dupa ce am practicat ani buni fotbalul, tenisul, atletismul, kyokushin, natatia si am incercat sariturile in apa. Vor cadea? Vor invata sa cada si apoi sa se ridice. Va fi frig? Se vor misca si se vor incalzi… Dar vor respira aer curat, isi vor dezvolta calitati motrice si capacitatea pulmonara, vor invata sa lupte pentru el si pentru colegi, dar sa-si si respecte adversarul si arbitrul. Vor avea reguli si vor invata sa se adapteze le ele. Pentru fiecare copil e cate un sport, pentru fiecare copil e cate un antrenor care sa il faca sa vrea sa incerce sa fie mai bun. Iar „mai bun” sportiv in timp se transforma in „mai bun” uman.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*