Mi-am făcut un obicei ca toamna să merg la meciuri de rugby ale marilor puteri din acest sport. Acum doi ani am fost la Londra (aici) iar anul trecut la Edinburgh. Până acum am văzut patru dintre cele 10 mari națiuni ale rugby-ului mondial, Argentina, Australia, Noua Zeelandă și Scoția. Din al doilea eșalon am văzut și Tonga și Georgia și evident România.
Ai putea crede că Edinburgh este un oraș rece din orice punct de vedere. Este în foarte nordul Europei și este plin de scoțieni, renumiți pentru starea lor de spirit, nu tocmai veselă. Ai crede că ajungi într-un oraș cețos și plin de oameni care se uită prin fular cu ochii mijiți spre tine turistul. Surpriza este pe măsură. Iată povestea capitalei scoțiene, descoperită în cele patru zile petrecute pe străzile sale.
imaginea Edinburgh-ului de pe Carlton Hill. În plan apropiat este monumentul lui Dugald Stewart, fondatorul Iluminismului scoțian
strada Bow, cea care unește un fel de oraș istoric de Jos cu unul istoric de Sus. Nimic de neînțeles de un sibian
I. DRUMUL
Același aeroport munchenez este cel care te leagă și de Edinburgh. Spuneam și anul trecut că legătura noastră cea mai bună cu lumea este aeroportul bavarez. De acolo pleci unde dorești. Vrei în Suva, ai avion, vrei în Santiago, ai avion, vrei în Lusaka, ai avion. Am ajuns foarte devreme în Munchen și câteva ore a trebuit să degustăm delicii bavareze pentru a ne umple timpul. La întoarcere aceeași rutină, cumpărături și bere dar și ceva mâncare asiatică.
intrarea în aeroportul din Edinburgh
Aeroportul din Edinburgh este destul de bătrân, are patina anilor 80 dar te surprinde prin organizare. O doamnă rotofeie ne împărțea rapid în câteva coloane. Fiecare cu drumul lui spre pământul încă al UE. Am trecut rapid prin controalele de rutină iar apoi prin aeroport ca să ne dăm seama că unica șansă de a junge rapid unde ne cazaserăm era doar cu un taxi. Taximetrele sunt regatul punjab. Nu cred că am găsit un taxi care să nu fie condus de un om al subcontinentului indian.
acesta este primul Info Center de care dar când ajungi în Edinburgh. Acesta este unul amenajat de varianta scoțiană a Tursib-ului
II. ORAȘUL
Primele impresii le-am avut dintr-un taxi negru al cărui șofer încerca sa ne explice că zona proastă a Edinburgh-ului este cea de la poalele castelului iar zona posh era cea de peste gară acolo unde banii se scurgeau rapid chiar și pe pașii făcuți. Ne-am cazat într-un apartment. Anul trecut a fost anul AirBnB-ului. Mai ieftin ,elegant și rapid de rezolvat, și la Viena (aici) și la Edinburgh am mers pe mâna acestor apartamente, așezate în zone bune, cu prețuri decente și fără alte probleme pe capul nostru.
strada Crosscauseway, unde se afla airbnb-ul nostru
Am pornit pe drumul ce părea că merge spre zona centrală. Waze-ul ne ajuta, eu eram singur fără obișnuita hartă. Primul colț, primul pub. Am oprit să redescoperim berea britanică. Nefiltrată, lager, ipa sau brună sau orice alt sortiment, berea britanică este diferită de cea continentală, dar prin bizareriile și ciudățenile gustative ce le are, te face să simți o altfel de experiență. Față de Londra, berea este în aceeași cantitate dar cu câteva lire mai ieftină. De fapt totul la Edinburgh este mai ieftin ca la Londra. Da primești o experiență britanică mai ieftină dar cu siguranță nu primești o experineță londoneză.
magazine pe strada Nicholson
Scoțienii, edinburghezii sunt veseli, primitori foarte deschiși și fără idei preconcepute. Nu îți vine să crezi când o fetișcană blondă într-o engleză stricată iese în pantalonii ei scurți pe strada ploată din noiembrie să te conducă până la drumul ce te duce spre castel la fel cum nu îți vine să crezi că primești o bere de la vecinul de lângă locul tău, pe stadion, cel cu față de pescar din Aberdeen. De pe strada noastră, Nicholson și SouthBridge, cea pe care se află teatrul festivalului renumit omonim cu orașul dar și sediul vechi al universității faci stânga și dai de un bulevard foarte lat pe care îl simți imediat ca fiind sediul turistic al orașului. High Street este plin de vizitatori, de pub-uri, de magazine cu magneți și alte acareturi, de cimpoaie dar și de restaurante, hoteluri și alte monumente. Aici este catedrala St. Giles și primăria orașului (una peste drum de cealaltă). Aici este palatul de justiție și statuile lui Davind Hume și Adam Smith. Tot pe aceeași stradă, care devine mai îngustă reprimindu-și aerul medieval se află o veche catedrală gotică, astăzi sediul central al Festivalului de Teatru. La Edinburgh ca și la Sibiu, Festivalul este o instituție în sine. Răzbătând printre zeci de kilturi, halbe de bere sau mingi de rugby descoperi o esplanadă care te duce direct spre castelul din Edinburgh dar îți oferă printre cele mai spectaculoase bellevue-uri din Europa.
un pub pe High Street, la intersecția cu Bans Street (vis a vis se afla unul din sediile Bank of Scotland)
statuia filosofului David Hume
Castelul din Edinburgh este la fel de vechi precum orașul. Orașul are ieșire la mare, are un râu și evident coline. Practic are toate elementele de relief care în proporție de 90% au ajutat la formarea așezărilor europene, nu la un loc de fiecare dată, așa cum este cazul orașului mithlotian. Ei au avut norocul unui relief excelent ce le-a permis a se dezvolta inteligent încă de la începuturi. Castelul este construit pe una dintre aceste coline. Castel regal apoi fortăreață, astăzi este atracția principală a orașului. Nu ai cum sa mergi la Edinburgh și să nu vizitezi castelul. Costă mult dar merită. Scoțienii se laudă că a fost cel mai asediat castel. Astăzi el este asediat de turiști. Astăzi locul este punctul principal al memoriei Scoției.
castelul
esplanada din fața intrării principale a castelului. intrarea principală se face dinspre High Street. cum castelul este pe unul din dealurile orașului, pe o parte și pe cealaltă a esplanadei poți vedea cum se desfășoară orașul în imagini spectaculoase
un food truck în fața castelului. șic dar plin de prăjeli și diabet
Din castel într-un pub și apoi în alt pub și practic treci într-un alt Edinburgh, mai modern, mai nou, mai posh. Podul care te traversează în lumea nouă a orașului se asează peste una din văile ce legau colinele orașului, astăzi aceasta fiind ocupată de gara principală. Mergi spre mare și dai de o zonă cu alte cafenele, mai elegante, cu magazine scumpe dar cu locul unde deja la mijlocul lui noiembrie scoțienii celebrau Crăciunul. De pe North Bridge dai în Princes Street faci a doua dreapta pe St Andrews Street dai într-un parc ce poartă numele aceluiași sfânt patron al Scoției iar de acolo drept înainte pe George Street. Acolo cred că este locul scoțienilor cu bani, cu pretenții și evident al celor cu pretenții care vin până în nordul friguros să și le exprime. Totuși puțini turiști, semn că orașul este căutat pentru altceva. În spatele acestei străzi la 10 minute de mers pe jos se ridică dealul Carlton. Una din colinele care au format orașul încă de la început. Orașul s-a pitit la poala sa. Imaginea care ți se deschide este unică și merită micul efort pentru a simți și cuprinde întregul oraș.
George Street. îmi amintesc că an de an în Sibiu avem comentariile uzuale cu privire la deschiderea prematură a Târgului de Crăciun, la mijlocul lunii noiembrie. Ei bine strada scoțiană era pregătită de Crăciun de la începutul aceleiași luni. Multe scene, locuri de joacă, chioșcuri și multă veselie.
monumentul Național pe dealul Carlton
„Peste drum” este cea mai mare colină, Holyrood, deloc civilizată, lăsată sălbatică în mijlocul orașului. Rar găsești un mediu sălbatic natural într-un oraș și chiar aproape de zona centrală. Nu am reușit să ajung pe ea cum nici pe docuri nu am reușit. Nu este nimic. Revin.
nu, nu suntem la ieșirea din oraș. suntem tot pe strada Crosscauseway. ceea ce vedeți în plan depărtat este parul Holyrood, o sălbăticie în mijlocul orașului.
strada Jeffrey și gara centrală a orașului Waverly
Orașul este pașnic, liniștit. Străzile, monumentele, cimitirele, pub-urile, statuile, oamenii trăiesc liniștit. Beau bere, ascultă muzică de calitate, își ascult cimpoaiele și își flutură kilt-urile, se plimbă, cumpără și sunt veseli și calzi. Un oraș ce merită descoperit.
oamenii Edinburgh-ului. că sunt autohtoni sau turiști, cu toții acolo aparținem orașului.
III. RUGBY
După câteva beri într-un pub, am luat un Uber și am pornit spre stadion. Ne aștepta un meci de zile mari dar nici un moment nu mi-am imaginat ce va fi. Trecând pe lângă școala Donaldson, o școală ce frizează imaginea marilor palate, începi să vezi lume, să auzi urlete să descoperi pub-uri organizate ad-hoc. Când am ajuns la una din străduțele ce duceau spre stadion, am pornit pe jos alături de mii de oameni ce mergeau pe muzica cimpoaielor ce răsunau la toate colțurile. Intrii prin porțile stadionului și euforia te ia la dans. Intrăm în fan shop-ul scoțian. Scump dar plin. Am întrebat de fan shop-ul neo-zeelandez. Au zâmbit.
stadionul Murrayfield, templul rugby-ului scoțian, un stadion cât toate stadioanele de fotbal. dacă Glasgow înseamnă fotbal, Edinburgh înseamnă rugby
Urcăm în stadion. Găsim rapid locurile și ne așezăm lângă doi scoțieni din Aberdeen care erau foarte mirați de prezența noastră acolo. Pe stadion spectacol. Muzică la maxim, lumini care se stingeau, flăcări și echipele care intră pe teren.
Probabil una dintre experiențele cele mai năucitoare din toate peregrinările mele europene este intonarea imnului, Florile Scoției. Să auzi cum 70,000 de oameni cântă fără cimpoaie și alte instrumente, îți transformă simțirea. Din păcate lălăitul jalnic al imnului nostru cu instrumentele militare dezacordate este o jignire pentru cântul nostru. Nu este cazul în Scoția. Istoria, tradiția și onoarea își oferă acest rezultat. Noi cei care suntem la periferia europeană și insistând a rămâne în acea zonă, mai avem mulți pași de făcut.
Haka neo-zeelandeză a trecut aproape nesimțită. E și normal să nu rămâi impresionat când aceeași 70,000 de oameni urlă din toți rărunchii „Scotland! Scotland!”. Fără să vrei devii susținătorul lor. Suporterii calzi așa cum sunt toți cei întălniți pe stradă, în magazine, în pub-uri sau uber-uri. După un tradițional schimb de bere au urmat multe povești care ne-au apropiat. Vom juca cu ei la Mondiale, poate ne reîntâlnim.
IV. DISTRACȚIA
Pub-urile sunt mai sărace decât cele din Londra, dar chiar și așa am găsit câteva locații excelente. Locul care îl recomand cel mai mult este Târgul de Fân. De fapt GrassMarket. La parterul fiecărei case regăsești un pub. În fiecare pub găsești bere, oameni în jurul manetelor magice ce îți aduc licoarea într-un pint generos. Găsești muzică live. Peste tot chitariști mai mult sau mai puțin talentați sau bahici fredonează din Beatles, Oasis sau Madness. Nu ai masă sau scaun, nici o problemă, bere să fie. Și asa merge până în noapte.
GrassMarket
Pe George Street, localurile sunt altfel. Mai elegante, mai silențioase. Hard Rock-ul sau barul brazilian se așează aici. Acolo lumea nu e gălăgioasă, acolo lumea este elegantă. Este locul de ieșit în timpul zilei dar nu seara. Seara mergi în pub-uri mai mult sau mai puțin ad-hoc. Ce sunt pub-urile ad-hoc? Sunt locații deschise doar cu ocazia unui eveniment (acum meciul de rugby) într-o casă sau într-un depozit sau într-un magazin. Nu știu cat de legale și fiscale erau, dar erau peste tot în jurul stadionului.
unul dintre pub-urile ad-hoc de care vă scriam mai sus
Duminică seara orașul era încă plin. Lumea era aceeași. Am găsit un local mai liniștit unde am stat la povești calde și frumoase până târziu, pe fundalul unor cântece live cântate de un cimpoier transformat în chitarist.
casa în forma unui templu grecesc, a fost locul de povești de duminică seara
V. CULINAR
Edinburgh și Londra dar și orașele flamande sau cele ruhriene prin care am trecut mi-au arătat adevărul culinar european și probabil mondial. Consumerismul vremurilor noastre fac ca mâncarea de calitate să devină produs de lux. Ca turist mănânci la pun preț acceptabil oriunde mergi. Dar mănânci prăjeli și mâncare de proasta calitate. Burgeri și iar burgeri sau chipsuri sau nachos. Cu 10 lire gasesti o prajeala uleioasă sub forma unui burger sau unui nachos cu pasta de branza, la orice colț. În orice pub poți comanda rapid un coșuleț cu chipsuri sau un burger.
Dacă vrei mâncare de calitate, mâncarea tradițională a locului, plătești, plătești scump. Rapid scoți 20-30 de lire pentru o salată de cartofi cu cârnaț local și un sos de ceapă sau un haggis cu sos de whiskey. Mâncarea sănătoasă și de calitate costă. Ai bani, îți permiți. Nu ai bani, burgeri și alte prostii culinare uleioase și grele. Te salvează mediteraneeni sau asiaticii. Ei sunt oazele de mâncare sănătoasă și gustoasă și în același timp accesibilă.
strada Bow, un loc cu două căi de plimbare, cu restaurante și magazine de chilipiruri
În România, facem aceeași greșeală. Avem din nou tendința să considerăm culinarul dăunos importat într-un produs de calitate și scump dar care ne îmbulzește în a-l încerca, renunțând la mâncarea noastră sănătoasă sau la importurile mediteraneene mult mai accesibile. Venirea fast food-urilor se retrăiește.
Drumul de întoarcere s-a făcut într-o zi cu ploaie multă, tristă. BBC ne vorbea de negocieri eșuate germane, radioul ne oferea ultimele sunete brit iar drumul parcă se supăra că îl părăseam. Revin. Promit că revin.
parcul St Andrews
monumentul amiralului Nelson
strada George
un tipic pub scoțian
strada Cockburn
nu este o catedrală, este sediul Festivalului de Teatru din Edinburgh
detalii ale Edinburgh-ului
podul George IV. nivelul natural al orașului se poate observa în stânga fotografiei
strada Candlemaker, ce leagă podul George IV de GrassMarket
vechiul sediu al universității din Edinburgh
teatrul principal al Festivalului de Teatru
GrassMarket. două aspecte ale aceluiași loc. cetățeni vs turiști. somn vs distracție. viața de zi cu zi vs viața sălbatică. viața de zi vs viața de noapte
Festivalul de Teatru face pui. precum la Sibiu
strada Cockburn
