31Dec

2017

Nici nu știu de unde să apuc acest an. Prea multe boli și decese au acoperit cu totul restul vieții mele. Din păcate nașii mei nu mai sunt în viață, răpuși de boli, de oboseală, de viața de zi cu zi, de stres. Din păcate bolile roiesc în jurul familiei, făcând viața mai grea, mai obositoare.

Anul 2017 a însemnat Sibiu. Am muncit în continuare din poziția mea pentru ca lucrurile să fie cât mai mulțumitoare pentru Sibiu și pentru sibieni. Ușor, ușor problemele se vor rezolva. Cum și cât s-a întâmplat în 2047, nu pot eu analiza. Sunt subiectiv și nu cred că pot eu da calificativele corecte.

Politic, am construit, o organizație care să răspundă nevoilor imediate ale sibienilor. Îmi doresc ca atât cât timp voi fi președinte, organizația pe care o coorodnez să fie un mijloc de dialog și de răspuns pentru cetățenii Sibiului. Au fost alegeri, au fost momente, au fost în primul și primul rând oameni. Oameni noi, care întăresc calitatea PNL în Sibiu.

Am cercetat (din păcate prea puțin), am predat (un vis mai vechi care se împlinește), intru în linie dreaptă cu finalizarea doctoratului. Am călătorit, am descopirt alte locuri noi, frumoase, pe care Europa ni le oferă pas cu pas.

Nu foarte multe despre acest an, a trecut prea repede, aproape ca l-am uitat. Destul de trist și frust.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*