15Mai
razvan pop in 2002 011

CINE SUNT EU?

III. FACULTATEA de ISTORIE

Săptămânile acestea, atât eu cât și echipa mea, am fost întrebați de sibieni cine sunt, ce am făcut până acum? Este normal să primesc astfel de întrebări. Sunt tânăr, nu cu mulți pași în viaţă. Din acest motiv am decis a scrie câteva articole pe blog despre mine, pentru ca toți sibienii să mă cunoască.

Voi scrie despre copilărie, despre scoală și liceu, despre facultate, despre anii bucureșteni, despre revenirea în Sibiu și despre cei trei ani petrecuți la conducerea Direcției Județene pentru Cultură.

Facultatea_de_Litere

sediul Facultăţii de Istorie din Sibiu, fostul sediu al Liceului „Octavian Goga” unde a învăţat mama

În 2000 am fost admis la facultatea de Istorie. Pe vremea aceea Istoria făcea parte din „Litere, Istorie şi Jurnalistică”. Toţi eram în aceeaşi clădire, pe Victoriei. Prin anul III, ne-am despărţit în trei facultăţi separate. Noi eram la subsol, sala 5 şi sala 13, mai ales. Să nu uităm de renumitul bufet unde cred că am stat mai mult ca în clase. Acolo stăteam cu profii, acolo stăteam cu colegii.

10675518_736207576461831_3906823412467551835_n

amintirea perioadei de exil a universităţii din Cluj în perioada celui de Al Doilea Război Mondial

 Am fost bursier şi am terminat între primii din anul meu. Dar nu asta este important. Important este că am avut parte de profesori care astăzi îmi sunt prieteni, am cunoscut şi avut colegi excelenţi. Am fost un bun care a învăţat de la anii precedenţi. Profesorii ne insuflau dragostea pentru istorie. Profesorul Luca ne explica orice piatră din pământ, profesorul Pinter (ce profesor!!!) ne povestea istoria cu o patimă cum rar întâlneşti, profesorul Niedermaier ne descoperea orice linie şi nervură a arhitecturii medievale, profesorul Albu ne descifra orice inscripţie, profesorii Branga sau Nagler erau ei istorie adevărată.

razvan pop in 2002 01

am participat la descoperirea rotondei din piaţa Huet. Fotografia este din 2002

razvan pop universitatea de vara sibiu 2003 03

în perioada facultăţii am fost unul dintre cei care a ajutat la organizarea Universităţii de Vară de la Sibiu, patronată de (pe atunci) primarul Sibiului, Klaus Johannis. Fotografia este din 2003

Să nu îi uit pe erudiţii asistenţi, oamenii care au stat aproape tot timpul de noi şi care ne-au aşezat drumul spre descoperirea istoriei, Silviu Purece, Marian Ţiplic, Radu Racoviţan şi Sorin Radu. Astăzi sunt toţi profesori universitari excelenţi exponenţi ai spiritului academic sibian.

În anii facultăţii am descoperit cu adevărat Sibiul. La propriu. Încă din anul doi am participat la mai multe şantiere arheologice din oraş. La începul la biserica Azilului, apoi în piaţa Huet la descoperirea rotondei, în piaţa Mică la podul Minciunilor, în piaţa Mare la soclul lui Nepomuk, la fundaţia fântânii sau a statuii lui Roland, la mânăstirea iezuită sau pe strada Avram Iancu. În anul patru am luat casă de casă din centrul istoric şi mi-am făcut o fişă a fiecăreia.

razvan pop sapaturi arheologice sibiu 2002 07

am participat la descoperirea Casei Croitorilor din piaţa Mare. Fotografia este din 2002

razvan pop sapaturi arheologice sibiu 2003 06

am participat la descoperirea soclului statuii cavalerului Roland din piaţa Mare. Fotografia este din 2003

razvan pop sapaturi arheologice sibiu 2004 02

am participat la descoperirea fortificaţiilor din piaţa Mică. Fotografia este din 2004

razvan pop universitatea de vara sibiu 2003 16

am participat la descoperirea proiectatului cor din piaţa Huet. Fotografia este din 2003

Unknown

am participat la descoperirea fortificaţiilor din piaţa Mică. Fotografia este din 2004

Vara mergeam la Capidava, micul paradis dobrogean de pe Dunăre. Lumea merge la Vama Veche sau 2 Mai iar mai nou la Vadu sau la Sfântu Gheorghe. Acolo este plaja sălbatică, nu este poluare urbană şi stres. Eu merg la Capidava, un sat de pe malul Dunării între Cernavodă şi Hârşova. Acolo este o lume uitată, o cetate, un sat de lipoveni şi români, bordee din chirpici, lotci, animale, un telefon public, o pseudobiserică, un birt şi drumurile pline de colb dunărean.

capidava apus de soare 25

apusul de soare de la Capidava. fotografia este din 2006

capidava castrul roman 06

cetatea Capidava. sursa: maps.google.com

capidava cetatea 15

cetatea Capidava. Intrarea de nord. fotografia este din 2007

capidava rcp 2014 28

cetatea Capidava. Intrarea de nord. fotografia este din 2014

În anul III am devenit preşedintele Cercului de Medievistică Radu Popa. Împreună cu colegii mei am redactat primele numere ale buletinului Cercului, o revistă studenţească ce încă mai apare. În anul patru m-am apucat de licenţă. Profesorul Pinter îmi propusese o temă pretenţioasă: un repertoriu al monumentelor habsburgice care există sau au existat în Sibiu. Am citit tot ce trebuia citit despre istoria Sibiului. Nu ştiam (şi nu ştiu) germană, dar mi-am tradus excelente lucrări săseşti despre istoria Sibiului.

razvan pop universitatea de vara sibiu 2003 01

participând la organizarea Universităţii de Vară. Fotografia este din 2003

A fost perioada în care am crescut şi politic. În 2001 am participat la primul congres naţional al PNL. Se luptau pentru preşedinţia partidului Valeriu Stoica, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu şi Florentin Pandele. Veneam din Sibiu pe marea scenă liberală la doar 20 de ani, sprijinit de unul dintre cei mai mari oameni politici ai României postdecembriste – Horia Rusu. Am învăţat multe de la el şi cred că astăzi sunt aici şi datorită lui. În acelaşi an am fost ales secretar coordonator al conducerii municipale a PNL Sibiu. 

razvan pop alegeri tnl sibiu 2003 01

conferinţa teritorială a TNL Sibiu din 2003. Atunci mi-am finalizat mandatul de preşedinte al TNL Sibiu

Am crescut la TNL şi pasul cel mai important l-am făcut în 2003, an în care am devenit membru al conducerii naţionale a Tineretului Naţional Liberal. O poveste care a ţinut 9 ani. Eram cel mai tânăr într-un birou din care făceau parte Dan Motreanu sau Ramona Mănescu sau Cristian Adomniţei sau George Ştirbu şi mulţi mulţi alţii. A fost perioada în care am învăţat. Au fost anii care m-am format ca om.

razvan pop universitatea de vara sibiu 2003 06

încă din facultate începusem să prezint oraşul celor care erau interesaţi de istoria sa. Fotografia este din 2003.

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Un parcurs de invidiat! Un domeniu fascinant, oportunitati valoroase. Ar fi interesant de promovat mai multa istorie locala pentru sibieni, mai ales pt elevi. Poate iese si asa ceva dupa alegeri…
    ”Nu ştiam (şi nu ştiu) germană, dar mi-am tradus excelente lucrări săseşti despre istoria Sibiului”. Pai cum ati reusit?
    Pe viitor, daca aveti nevoie, dv sau ati colegi, pot sa va ajut cu traduceri germana – engleza. Mai ales la asa lucruri interesante, mi-ar face mare placere.

    • pt Monica S

      eu fac un proiect de promovare a istoriei Sibiului cu elevii din oras de ai bine de 6 ani….au trecut deja peste 1000 de elevi. Am avut o colega de facultate care mi-a tradus cartile…evident că am plătit. Îţi mulţumesc mult de ofertă.

  2. ok, dar in afara sa dai cu sapa pe la niste ziduri si sa te joci de-a partidul ai facut ceva real in viata care sa te valideze ca un conducator de oras?

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*