3Feb
Untitled

CARTEA CARE NU MOARE…

Mă tot gândeam să scriu ceva legat de retragerea emisiunii lui Dan C. Mihăilescu din grila PRO TV. Nu m-am supărat. Eram convins că această mișcare era și de fapt este normală.

Dispariția emisiunilor de calitate din grila televiziunilor noastre este doar un pas normal al acestora în relația cu privitorul. Ultimii ani ne-au dovedit un adevăr clar: migrarea românilor dinspre tv spre online. O majoritate covârșitoare a românilor se informează  astăzi din online, se uită astăzi la filme din online, ascultă astăzi  muzică din online și mai nou se uită la emisiuni online.

Avem deja canale tv online, cele mai cunoscute fiind cele ale trustului Adevărul și a ProSport iar localul sibian ne oferă Turnul Sfatului TV.

Iată că această realitate mi s-a confirmat iar Dan C. Mihăilescu își continuă, susținut de eMag, lecturile sale. Migrația va continua și cu siguranță și alte emisiuni vor ajunge pe online.

Eu unul sunt foarte fericit de această mutare și nu dintr-o orgolioasă confirmare a ideilor mele ci dintr-o fericită regăsire. Mă reîntâlnesc cu acest vechi prieten. Emisiuni ca cea a lui Dan C. Mihăilescu sunt precum apa vieții noastre. Emisiunile de popularizare a culturii noastre sunt astăzi cele mai importante momente de vehiculare a ideilor noi din România.

Şi cum spuneam şi pe Facebook, nu Mihăilescu şi cartea mor, ci Pro TV-ul și televiziunile mor…. iată…..

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*