5Aug
43bf44caa1e3dc4c7ec06532ad672583

CE AM ÎNVĂŢAT de la UNTOLD

Nu am fost la #Untold, am ales să merg la #Artmania, la Apocalyptica, fiind mai aproape ca stil decât muzica electronică, nici aceasta, deloc de aruncat la gunoi.

Am fost în schimb la Cluj (fără Napoca) cel puțin odată pe an. Am fost la alte festivale, am fost şi trăiesc la Sibiu. Aici sunt cele trei chei ale următoarelor rânduri.

Clujul (fără Napoca) de multe ori mi s-a părut un oraș provincial, care mă enerva deoarece nu își înțelegea rostul și menirea în realitatea socială, culturală chiar istorică a României. Şi nu numai.

Dar a venit 2015 cu a sa Capitală Europeană de Tineret, cu #Untold și cu un Cluj (fără Napoca) în top 10 european al orașelor cu o calitate a vieții pozitivă. S-a trezit Clujul (fără Napoca).

Probabil se vor trezi şi altele. Ochi mijiți îi arată Timișoara, Oradea, Alba Iulia sau de ce nu Târgu Mureș.

Ce am învățat de la #Untold și mai precis de la Clujul (fără Napoca) anului 2015? Că la Sibiu nu este momentul adormirii „pe o ureche”. Alte orașe, cu un potențial demografic mult mai mare ca Sibiul care aduce un potențial financiar mult mai serios și care au la rândul lor un bagaj cultural consistent, vor deveni concurenți şi chiar învingători într-o eventuală așa-zisă „cursă”.

Nu este momentul să ne acoperim capul cu cenușă și să credem că acesta este finalul. Dimpotrivă, acesta era un pas previzibil în evoluția societății românești. Diamantul pe care îl șlefuiește Sibiul era normal să devină interesant și pentru alte orașe. Iată că și Clujul (fără Napoca) a început să șlefuiască și, cum am spus, probabil că și alte orașe o vor face. Nimic surprinzător, nimic șocant, nimic de neașteptat pentru o societate și o administrație performantă și matură așa cum spunem că suntem noi la Sibiu.

Sibiul trebuie să profite și să meargă înainte pe drumul ales, folosindu-și, în primul rând, atuurile. Numai așa vom performa și menține unde suntem. A te concura cu alții cu armele lor și cu atuurile lor, ar fi o eroare gravă. Sibiul are un poll-position de care trebuie să profite. Sibiul este cel mai dinamic pol turistic al României. Sibiul este orașul care deja face profit din monumentele sale, din cultura sa.

Sibiul are două muzee care aduc cel mai mare număr de vizitatori din România, un capitol la care, niciun alt oraș din România nu poate nici măcar visa a se compara astăzi. Sibiul are două mari evenimente culturale FITS, AstraFilm şi încă câteva ce vin imediat (precum Artmania) iar toate acestea pun ștacheta culturală foarte sus. Încă ne comparăm cu restul țării, la-un-loc.

Sibiul are aceste evenimente deja cu o tradiție. Ele sunt un brand care fac astăzi din Sibiu un brand. FITSul și AstraFilm au fiecare peste 20 de ani, Artmania are 10 ani dar sunt și alte evenimente care depășesc chiar limita anului 1989. Toate acestea la Sibiu au adus tradiție, exercițiu financiar, turiști și recunoaștere în lume.

Sibiul are o generație tânără de manageri culturali. Cred că este atuul cel mai serios al Sibiului. Această generație, care deja funcționează, asigură continuitatea și calitatea pentru o perioadă serioasă de ani.

Clujul (fără Napoca) anului 2015 poate fi considerat un mic semnal de alarmă. Dacă nu suntem atenți și dacă nu aplicăm strategiile corecte, în viitorul destul de apropiat nu o să facem față unui Cluj (fără Napoca) sau Timişoarei sau Iaşiului.

Strategiile corecte, în acest sens, sunt reabilitarea și scoaterea în evidență a patrimoniului, siguranța turistului şi a cetățeanului, un calendar cultural de calitate, asigurarea unui standard bun de viață sibianului, atragerea de fonduri și investirea lor într-o infrastructură coerentă, o politică deschisă pentru cei care doresc să investească dar în același timp atentă la calitatea acestora.

Nu spun că nu le facem deja. Trebuie doar să continuăm şi mai ales să ajustăm acolo unde scârțâim.

Clujul (fără Napoca) anului 2015 trebuie aplaudat. S-a trezit şi pare că își înțelege locul. Este greu să ne comparăm cu cel mai dinamic oraș din România, după capitală, dar iată că o facem. Este important să continuăm să o facem.

Distribuie articolul:

11 comentarii

  1. Felicitari pentru articol. Eu cred ca Sibiul nu are de ce sa se teama. Sa continue sa-si tina identitatea si forta pe partea culturala, diversitatea este importanta. Calitatea de asemenea. Pacat de celebrul Festival de Jazz de la Sibiu care n-a reusit sa se pastreze la cel mai inalt nivel.

  2. Sibiul are potential, are de toate insa nu are o literatura a lui. Dau exemplul Paderbornului, oras cu imensa importanta istorica. Orice librarie cat de mica are cateva rafturi despre Paderborn, si nu doar albume de fotografii. Carti despre istoria locala, insa si albume de colorat pentru copii cu cele mai importante obiective istorice, benzi desenate, sabloane de decupat si de contruit domul si primaria. Carti de literatura-ficitiune- romane politiste care se pretrec in regiune, si in plus au o prof univ. de istorie care scrie romane istorice extrem de bine documentate in /despre Paderborn. Cat am stat acolo le-am devorat si am invatat enorm. E nemaipomenti de incitant sa citesti si apoi sa te plimbi prin locurile unde se petece actiunea si sa descoperi detalii.Multe carti cu legende locale… Cred ca Sibiul poate avea si el romanele lui iar legende urbane sunt destule. Avem Cronica insa nu e destul….

    • pt Ada

      Sibiul are o literatura a lui….are piese de teatru despre si dedicate lui, are poezii, are poeti, are carti intregi…are si activitate literara. Radu Vancu si Dragos Varga organizeaza un excleent festival de poezie si vine pe turnanta Vlad Pojoga. Mergi la Humanitas si in restul librariilor is o sa vezi rafturi intregi despre Sibiu. Mergi la Brukenthal si vezi zeci de carti dedicate istoriei noastre. Mai este loc, dar nu putem spune ca Sibiul nu are o literatura a sa….chiar e unul din orasele cele mai bine conturate din acest punct de vedere din Romania

  3. I don’t know what any of this means but I know Untold WAS AWESOMEEEEEEE

  4. Interesant articol si la obiect. Sunt clujean si in mare parte sunt de acord cu ce e scris aici. As dori sa completez: pentru multa lume pare ca succesul unui festival cum e Untold pare venit de nicaieri, dar nu e asa. Sa nu uitam ca primul festival de „muzica electronica” din Romania a fost si este Delahoya, care a ajuns pe la editia numarul 17, daca nu ma insel. Am pus ghilimele, pentru ca eu consider ca muzica electronica este cu totul altceva (Vangelis, Jean-Michel Jarre, Isao Tomita, Kitaro, etc.), dar termenul uzitat este acesta si pentru muzica „din butoane”. Dar atmosfera de festival adevarat pentru clujeni a fost insuflata de TIFF. Cand ajungi sa ai peste 100 de mii de spectatori, dintre care 60 – 70 de mii sa fie platitori de bilete poti sa spui ca e un succes. Eu imi iau concediu in fiecare an pentru TIFF. Alti colegi isi iau concediu pentru Electric Castle, fiecare dupa gusturi.
    Sunt constient ca multi dintre cei care au contribuit la revigorarea vietii culturale clujene sunt sibieni, care au studiat la Cluj, asa ca trebuie sa le multumim pentru asta.
    Clujul nu a fost niciodata un oras turistic, dar ghidul turistic „Lonely planet” spunea: „Daca vreti sa vizitati orase frumoase si arhitectura de calitate, mergeti la Brasov, Sibiu si Timisoara, dar daca vreti sa va distrati si sa mancati bine mergeti la Cluj”.

  5. pt Val

    multumesc, succesul si potentialul Clujului nici nu are cum sa fie din nimic. Are cea mai mare supapa de studenti, Clujul a fost multa vreme hub-ul culturii underground din Romania si se simte deja acest lucru….Clujul are o traditie…trebuie doar sa invete sa le combine. TIFF/ul este unul dintre cele mai mari evenimente culturale din Romania.

    Despre remarca „Lonely Planet” nu pot sa spun decat ca sunt perfect de acord.

  6. Nu cred ca exista o competitie intre Sibiu si Cluj. Desi ambele sunt foste capitale ale Transilvaniei, astazi sunt orase cu profil diferit. Sibiul este un burg superb, din ce in ce mai bine pus in valoare cultural si tusitic, un Salzburg al Transilvaniei… Clujul este metropola Transilvaniei, un centru al regiunii dpdv medical, educational si economic, mai putin atractiv dpdv turistic si arhitectonic decat Sibiul, valoros mai ales prin calitatea resursei umane (peste 200.000 de locuitori cu studii superioare la care se adauga zecile de mii de studenti).
    Eu zic ca cele doua orase mai degraba se completeaza reciproc

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*