6Apr
Battle of Hermannstadt.1849.Martius.11.3

ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU

CÂND RUŞII AU SALVAT SIBIUL

Sibiul mijlocului de secol al XIX-lea era un oraș liniștit la periferia Imperiului Habsburgic. Nu mai era oraşul dezvoltat şi inovator ca până nu demult dar în curând se vor întâmpla câteva evenimente care vor duce la revirimentul Sibiului.

affe_1.Hermannstadt. Lithographie um 1845.vergroessert

Sibiul la 1845, litografie

Orașul nostru, posac și obosit se trezește la mijlocul secolului XIX în mijlocul tumultului revoluționar. Anii 1848 și apoi 1849 în Transilvania au fost anii în care lupta pentru identitate națională și culturală și-a atins apogeul. Cele trei partide naționale, cele mai reprezentative, ale românilor, ale sașilor și ale maghiarilor își vor ascuți curând tăișul săbiilor, pentru controlul marelui principat.

Sibiul acelor ani era un oraș care nu avea gară, nu avea curent, nu avea sistem financiar, era un oraș depășit oarecum de vremuri. Era un oraș cu câteva mii de locuitori. Viața culturală era, în schimb, la fel de activă. Franz Liszt sau Johann Strauss dar și wonder-kid-ul Karl Filtsch concertau la Sibiu în acea perioadă. În 1844 se deschidea Academia de Drept. Începe publicarea „Archiv des Vereins fur Siebenburgische Landeskunde„. În zorii lui 1848 se înfiinţa Societatea Ardeleană pentru Ştiinţele Naturii. La Sibiu, primar era Johann Daniel Ziegler iar comite al saşilor era baronul Franz Salmen.

julius bielz 603_12043

Julius Bielz (despre acest mare sibian am scris aici), unul dintre redactorii „Archiv des Vereins…”

Anul revoluționar începe la Sibiu în luna martie când comunitatea maghiară a a dorit organizarea unei întruniri de susținere a ideii de unire cu Ungaria. Administrația locală nu a permis organizarea acestei adunări. În mai Simion Bărnuţiu (despre acest mare sibian am scris aici) conduce Consfătuirea conducătorilor burghezi și a țărănimii din Transilvania. Aceasta este întâlnirea premergătoare a Marii Adunări Naționale de la Blaj. Comitetul Revoluționar al Românilor din Transilvania își instalează sediul la Sibiu pe strada Avram Iancu la numărul 23 (de astăzi). De aici pleacă steagul Revoluției, de aici pleacă programul acesteia și toți liderii sunt adunați în urbea noastră. Mai târziu aici ajung chiar și liderii alungați din Țara Românească, precum I. C. Brătianu sau Nicolae Bălcescu.

Simion_Barnutiu_4

Simion Bărnuţiu

IF

sediul Comitetului Revoluţionar Român din Transilvania de pe strada Avram Iancu. sursa: patrimoniu.sibiu.ro

Paralel saşii sibieni organizează o demonstrație a sibienilor împotriva unirii cu Ungaria (demonstraţia s-a întâmplat în clădirea teatrului, adică la Sala Thalia de astăzi). Femeile germane, petiţionează pe împărăteasă. Steaguri negre/galbene sunt arborate pe Turnul Sfatului. În mai acelaşi an Universitatea Săsească decide a se împotrivi unirii Transilvaniei cu Ungaria.  Presa locală era cel mai virulent canal antiunionist. Liderii partidei săsești reușesc a menține echilibrul politicii lor, îndepărtând spionii și agenții care au dus o politică de succes în cazul Brașovului.

george baritiu548

George Bariţiu (despre acest mare sibian am scris aici)

Primele acțiuni ale autorității îi vizează în schimb pe maghiarii din oraş care sunt dezarmați prin ordin ai generalului comandant al armatei imperiale. Guvernatorul Transilvaniei nu era credibil la Viena, de facto baronul Anton Freiherr von Puchner era cel care conducea destinele provinciei revoluționare. Acesta nefiind sigur de forța poziției sale, a dus o politică de expectativă.

Anton_Freiherr_von_Puchner

baronul Anton Freiherr von Puchner

În mai guvernatorul Joseph Teleki vine la Sibiu pentru negocieri cu reprezentanții Universității. Prounioniștii sași precum Joseph Bedeus sau redactorul șef al revistei „Transsilvania” Friedrich Hann sunt izolați. La 30 septembrie Adunarea sașilor condusă de Stefan Ludwig Roth decide adoptarea unui program asemănător cu cel al lui Bărnuţiu. În octombrie 1848, Sibiul se declară de parte coroanei de la Viena şi împotriva guvernului revoluţionar al Ungariei condus de Lajos Kossuth. În apărarea Sibiului, Brașovul trimite un grup voluntar de vânători.

Teleki_József_Barabás

contele Joszeph Teleki

Stephan_Ludwig_Roth

Stefan Ludwig Roth

Câmpul de bătălie se aproprie de oraşul nostru. În ianuarie 1849, armata revoluţionară maghiară condusă de generalul polonez Joseph Bem în faţa cetăţii. Prima bătălie se dă în 21 ianuarie. Armata maghiară venită dinspre Slimnic este înfrântă cu pierderi considerabile. Este momentul în care baronul Puchner solicită ajutorul militar al armatelor imperiale ţariste, venite să pacifice Moldova şi Galiţia. Alături de el ajutorul rus este solicitat de mitropolitul Şaguna (despre acest mare sibian am scris aici) din partea partidei româneşti şi de profesorul Gottfried Muller din partea saşilor.

andrei saguna 02

mitropolitul Andrei Şaguna

sibiul vincent katzler 1849 01

bătălia de la Sibiu din ianuarie 1849, litografie de Vincent Katzler

sibiul vincent katzler 1849 02

bătălia de la Sibiu din ianuarie 1849, litografie de Vincent Katzler

La 11 martie 1849 generalul Bem asediază a doua oară Sibiul. Oraşul este lăsat cu o apărare precară mai mult cetăţenească de mişcările tactice eronate ale lui Puchner. De această dată, oraşul nostru necucerit prin luptă din 1241, este ocupat de armata revoluţionară. Axente Sever cu legiunea sa de la Alba Iulia pleacă în ajutorul Sibiului dar s-a întors înapoi la vestea căderii oraşului. Lovitura a fost una puternică pentru grupurile revoluţionare româneşti şi germane. Austriecii rămân doar în controlul Devei şi al Albei Iulii. Căderea Sibiului a fost punctul culminant al campaniei unioniste în Transilvania.

616504_4088307322233_480965258_o

bătălia de la Sibiu din martie 1849

sibiul carl lanzedelli 1849

bătălia de la Sibiu din martie 1849, litografie de Karl Lanzedelli

IoanAxenteSever

Ioan Axente Sever

sibiul litografie 1849

bătălia de la Sibiu din martie 1849, litografie din presa austriacă a vremii

Bem interzice jaful dar numeşte o nouă conducere a Sibiului. Simon Schreiber devine primarul oraşului. Mozes Berde este comisarul lui Kossuth la Sibiu. Liderii revoluţionari români şi saşi reuşesc a fugi din cetate. Ocupaţia nu a ţinut, decât patru luni, generalul rus Alexander von Luders reuşind a elibera Sibiul. În mijlocul acestor evenimente sibienii află de executarea lui Roth la Cluj.

sibiul f. werner 1849

bătălia de la Sibiu din martie 1849, litografie de F. Werner

Luders

Alexander von Luders

Bem recucereşte pentru o zi Sibiul, în urma celei de a treia bătălii, în 5 august 1849. A doua zi Luders îl alungă din oraş. La 6 septembrie armata rusă părăseşte definitiv Sibiul. După studiile mai multor specialişti bătăliile s-au dat în zona viaductului din cartierul Terezian de astăzi, în apropiere de biserica Sfânta Elisabeta de pe strada Gladiolelor şi spre Obor.

800px-Józef_Bem_111

Jozeph Bem

Mikó_Imre

Miko Imre, guvernatorul revoluţionar al Transilvaniei

Sibiul a resimţiti pentru mult timp urmele celor trei bătălii din 1849. Călătorul străin remarca chiar şi în anul 1896 urme ale războiului (cum am scris aici). Totuşi reparaţiile necesare au grăbit revirimentul sibian şi au dus la o reînflorire a localităţii.

harta sibiu 1845

harta Sibiului la 1845

Distribuie articolul:

3 comentarii

  1. Well, am citit acest articol, care incearca sa fie echidistant, si reuseste pana la un punct. Nu ati vorbit de exemplu despre proclamatiile generalului Bem la adresa romanilor si sasilor din decembrie 1848, ianuarie 1849, in care ii chema pe acestia, ca in loc sa se alieze cu imperiul Habsburgic (de la care nu puteau astepta nimic, doar promisiuni desarte, careia ii placea foarte mult sa atate nationalitatile unele impotriva celorlalte, in politica sa bazata pe principiul „divide et impera”, asa cum facusera cu 2 ani inainte si in Galitia, unde i-au atatat pe ucrainieni contra revolutionarilor polonezi, care doreau eliberarea de sub jugul austriac, care s-a soldat cu macelarirea a mii de polonezi – femei, copii, barbati – nevinovati de catre ucrainienii indusi in eroare de catre agentii habsburgici) impotriva guvernului maghiar, mai bine sa-si uneasca fortele impotriva tiraniei. Si cei care se uneau cu un imperiu impotriva unei revolutii nu puteau fi numiti revolutionari, ci contrarevolutionari. Bem le-a promis chiar amnestia celor care depuneau armele. Putea Bem sa arate bunavointa guvernului maghiar, aratand banii lui Kossuth, pe care, pe langa inscriptia in maghiara, se putea citi valoarea bancnotelor si in germana, slovaca, sarbo-croata si romana, sau proiectul de lege al nationalitatilor facut in august-septembrie 1848, care nu a putut fi adoptat din cauza retragerii suportului regelui si imparatului Habsburg, Ferdinand V., de la guvernul maghiar Batthyány (dar a fost acceptat la 28 iulie 1849, fiind prima lege a nationalitatilor in lume). Ca raspuns la aceste gesturi, legiunea lui Axente Sever incendia orasul Aiud macelarind vreo 800 de civili maghiari pe 9 ianuarie 1849, mai apoi si populatia Iarei de Jos. Deci cu greu i-am putea numi pe revolutionarii maghiari, sau pe Józef Bem, ca niste oameni rai, care doreau doar rau romanilor. Ca dupa evenimentele de la Aiud din pacate s-au format si acele trupe de vanatori, cu obligatia de a strange armele de la romani, si de a-i cauta pe cei care se faceau vinovati de acte barbare contra populatiei civile, vanatori dintre care multi, intr-adevar, s-au dedat la acte reprobabile (eu banuiesc ca multi gandeau ca astfel se razbuna pentru actele comise de romani, ceea ce, este intr-adevar la fel de barbar si rau, precum actele pe care ei incercau sa le razbune), este adevarat. Este adevarat ca s-au intemeiat tribunale „de sange”, care ii pedepseau pe cei care au fost acuzati de acte violente, sau au pradat sau jefuit. Cartea Erdély 1848-49 a istoricului transilvanean Egyed Ákos din 2008 arata ca dintre majoritatea celor care au fost judecati de aceste tribunale, doar 2,40 % au fost condamnati la moarte si executati, deci nici pe departe nu se puteau numi niste macelarii. Iar executarea preotului Stefan Ludwig Roth pentru impartire de arme taranilor si propaganda antimaghiara, a fost considerata de catre generalul Bem o mare faradelege, si de aceea, cu acordul lui Kossuth, le-a desfiintat.
    Nu ati scris nici despre faptul ca chiar datorita lui Bem, la Brasov a aparut gazeta Espatriatul care dorea apropierea romanilor si maghiarilor, si ca multi revolutionari munteni (precum Nicolae Balcescu) si-au gasit refugiu in Transilvania sub ocrotirea guvernului maghiar, dupa infrangerea revolutiei din Muntenia.

    • pt Kovacs Peter

      nu am scris toate acestea deoarece nu fac obiectul articolului. Eu doar am prezentat ultima batalia si a doua din istorie in urma caruia Sibiul a fofost ocupat si apoi eliberat. Nu s-a dorit si nu se doreste a fi un articol despre Revolutie in sine si despre greselile si lucrurile bune pe care fiecare dintre tabere le-a facut. Si nici o biografie vulgara a lui Bem. Asa si trebuie inteles articolul. Tota lde acord cu ce ati scris dar nu era locul in articol.

      • Va multumesc mult pentru raspuns si intelegere. Aveti dreptate in ce mi-ati raspuns.
        Dar tin sa precizez (intr-un fel plangandu-ma aici pe un umar care se pare ca ma poate intelege) ca in majoritatea siteurilor romanesti in care am scris pe astfel de teme, comentariul meu de obicei a fost sters, fiindca nu corespundea cu cele scrise in articole.
        Din pacate in majoritatea siteurilor romanesti se „face istorie” cu tenta antimaghiara, chiar daca cei care o fac stiu foarte bine ca falsifica unele evenimente. Nu ii deranjeaza ca maghiarii sunt o nationalitate a Romaniei, si ca si ei merita o prezentare dreapta, obiectiva, a istoriei lor, si a contributiei lor la cultura acestor regiuni. Si ca, in multe cazuri, au avut un aport pozitiv chiar in dezvoltarea culturii si a vietii romanesti din Transilvania. Dar numai lucruri negative se scriu, si chiar unele dintre acestea nu sunt adevarate, sau se prezinta evenimente ale istoriei comune, tacandu-se despre evenimentele sau faptele pozitive pe care maghiarii le-au facut (precum legea nationalitatilor din 28 iulie 1849. De remarcat ca o lege a minoritatilor nici in 2018 nu poate trece de parlamentul Romaniei, proiectul de lege prafuindu-se de 15 ani intr-un sertar de acolo). Nu am gasit in niciun articol scris despre Balcescu despre aceasta realizare fantastica pentru mijlocul secolului 19. De obicei articolele romanesti se termina cu afirmatia, ca Balcescu nu a avut niciun succes in discutiile lu Kossuth (pentru ca Kossuth era un nationalist maghiar furibund), ceea ce este un fals grosolan. Totusi trebuie sa se aiba in vedere ca activitatea politica si literara prerevolutionara a lui Balcescu era deschis pentru o unire a Transilvaniei cu cele doua principate. si totusi s-au intalnit. Este ca si cum astazi Iohannis s-ar intalni cu un politician maghiar care ar afirma furibund si cu glas tare ca vrea alipirea Transilvaniei la Ungaria.
        Cand citesc articole despre istorie in care sunt implicati si maghiarii, mi se pare ca vizionez un film in care personajul negativ (cum spun americanii: the Villain) sunt ei.

        Va doresc numai bine.

Raspunde-i lui Kovács Péter Anuleaza raspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*