11Sep

SIENA, CE DELICIU!!!

Siena este un orăşel italian, toscan aşezat pe un deal, cam cum ar fi Sighişoara pe la noi. Dar ce deliciu, ce splendoare, ce fericire, ce culori, lacrimi şi zâmbete îţi provoacă orăşelul toscan, fosta republică italiană, loc de naştere a sfinţi, papi, artişti, oameni de cultură şi de stat.

Un sienez, Enea Silvio Picolomini venea la Sibiu la mijlocul secolului al XV-lea şi remarca frumuseţea şi străjnicia oraşului transilvan, ultimul mare bastion al creştinătăţii. Acest sienez avea să devină papa Pius al II-lea. Siena este un oraş care a dat lumii papi, principi, artişti, arhitecţi, oameni politici, militari sau sportivi, fiind unul dintre oraşele importante şi de seamă ale Italiei.

Astăzi oraşul se păstrează aproape intact şi nu numai la nivelul arhitecturii dar şi la nivelul tradiţiilor, al instituțiilor şi a vieţii de altădată.

Siena a fost cea mai plăcută surpriză a periplului meu italian. Am ajuns greu. Scriam anul trecut despre minunatele trenuri flamande (aici). Nu este acelaşi caz în Italia. Ele merg mai repede ca în România, sunt mai curate şi mai civilizate ca în România dar la fel au întârzieri, poticneli, etc… A trebuit să cumpărăm bilet până la Siena dar să schimbăm la Grosetto şi apoi să luăm un autocar până într-un sătuleţ (pentru că se prăbuşise linia ferată undeva pe drum) iar de acolo ne lua din nou alt tren ce mergea dute-vino la Siena ca un măgar înnebunit de căldură.

orăşelele toscane se întind de-a lungul drumului, îmbogăţindu-ţi imaginea şi starea de spirit

Ajungi în Siena și brusc te cuprinde magia orașului toscan. A meritat drumul cu autocarul pentru că aşa am văzut raze din peisajul toscan. Un sătuleț uitat de lume pe stânga, o cetate medievală în dreapta. Când ajungi la Siena din gară dai în mall. De fapt mall-ul a fost o scuză pentru ideea excelentă de a amenaja o scară rulantă ce duce turistul de jos din gară, sus în cetatea medievală.

gara şi centrul comercial din Siena şi scările rulante ce te duc în mijlocul sitului UNESCO

Ieși din scara rulantă și imediat dai într-un turn cu picturi murale ce te pregătește şi anunță că urmează ceva magic. Intri în cetate şi deja înțelegi despre ce este vorba. O biserică de secol X – biserica sfântul Dominic – sanctuarul sfintei Caterina – domul – palatul public – piața Salimberi este un periplu scurt al Sienei.

biserica sfântul Dominic unde se află racla cu moaştele sfintei Caterina da Siena

Nu despre monumente trebuie vorbit, pentru că fiecare alege şi înțelege cum dorește un monument. Sentimentul care îl ai când intri în piaţa centrală, când vezi sutele de oameni întinși pe pietrele sieneze, când vezi terasele, monumentele sau chiar porumbeii ce încearcă să bea apă din fântâna oraşului nu poate fi descris dar trebuie încercat de fiecare dintre noi.

Siena este un oraș în care cu siguranță voi reveni şi voi reveni şi voi reveni. Siena este un oraş important pentru Europa, prin istoria ce a lasat-o. Siena este un loc magic. Dar ce deliciu, ce splendoare, ce fericirem ce culori, lacrimi şi zâmbete îţi provoacă orăşelul toscan.

domul din Siena opera marilor artişti toscani şi câteva detalii monumentale

piaţa centrală a Sienei sau piazza del Campo

picturi murale ce se regăsesc într-un turn de fortificaţie aflat la intrarea în cetatea medievală

una dintre porţile de intrare în cetate, mult stilizată în perioada renascentistă şi apoi în cea baroc

biserică ordinului cavalerilor de Malta sau Ioaniţi, biserică amenajată şi funcţională din secolul al X-lea

domul din Siena şi câteva detalii monumentale

una din străzile tipice ale cetăţii medievale

domul din Siena şi câteva detalii monumentale

o clădire tipică sieneză cu uşoare influenţe cruciate

cetatea Sienei este împărţită în mai multe vecinătăţi, ei le spun contrade. Ele sunt responsabile de renumitul Palio, acea cursă de cai din piazza del Campo. Contrada dell Aquila este vecinătatea notarilor sienezi şi este înobilată de împăratul Carol Quintul în 1536.

piazza dell Campo

fântâna Gaia

întreaga piaţă are un regulament de organizare al teraselor, ele arătând la fel atât în nuanţe şi stil. Ceva de învăţat la Sibiu.

vechile urme ale caselor dispărute sunt restaurate şi scoase în evidenţă pentru deliciul iubitorilor de istorie

palazzo publico este primărie şi multe alte instituţii. în această clădire se află renumitele picturi murale ale lui Ambrogio Lorenzetti ale guvernării bune şi rele.

piaţa Salimberi. clădirea din spate este sediul băncii Montepaschi din Siena, bancă înfiinţată în perioada Renaşterii şi care încă funcţionează.

sienezii sunt mari fabricanţi de piele, ceramică şi multe alte meşteşuguri tradiţionale ajunse extrem de gustate în toată lumea.

pe orice străduţă găseşti o terasă, un local, un restaurant. vechiul meu off sibian revine ori de câte ori vizitez oraşe medievale. Aştept ca şi Sibiul să evadeze din ecuaţia celor trei pieţe şi a pietonalelor şi să umplem toată cetatea de localuri şi alte baruri şi astfel de obiective.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*