Vă povestesc despre un alt sătuț uitat de secolul XXI în mijlocul județului Sibiu ascuns de dealuri şi păduri şi până de curând de drumuri: Zlagna.
Sătulețul este parte a comunei Bârghiş, pe valea Hârtibaciului cum o iei de la Ighişul Vechi spre Biertan sau Moşna peste deal.
Am oprit pe îndelete sâmbătă cu ocazia brunch-ului transilvan (despre această idee promit că am să vă scriu ulterior).
În 1990 avea aproape 600 de suflete, jumate sași, jumate români. Astăzi mai locuiesc două săsoaice, trei unguri, câțiva țigani și aproape 200 de români. Nu ai semnal la telefon, nu prea ai parte de civilizația modernă dar ai multă liniște, verde, istorie şi oameni ce au grijă de satul lor.
Iată câteva motive…
biserica evanghelică, construită în secolul al XV-lea
şcoala din sat ce peste vară devine galerie de artă pentru cei care participă anual la tabăra de creație de la Zlagna
biserica evanghelică, construită în secolul al XV-lea
corul bisericii evanghelice
Foarte interessant ! Multumim pentru informative…Sper SA putem ajunge vara asta pe acolo….
Eu mi-am petrecut toate vacantele si sfarsiturile de saptamana in Zlagna.Mai bine spus am copilarit acolo,si mi-a facut mare placere da merg acolo .Nu s-a schimbat nimic si in momentul de fata merg cu mare bucurie in Zlagna. Felicitari ptr. aceasta postare frumoasa.
Ma-m nascut in acest sat 1947 multe amintir FRUMOASE .si mai putin .. micul meu PARIS !!!!
pt merkeli claudia
va multumesc mult pentru cuvinte.
Pentru cei care am copilarit acolo e mai mult decat un simplu sat…E singurul loc din lume unde ma simt acasa,unde simt liniste interioara,pace, singurul loc unde ma simt cu adevarat fericita,unde timpul sta pe loc …Atat iubesc locul acesta incat as saruta si pamantul.Iubesc dealurile,padurile si tot ce reprezinta satul Zlagna!!!E un sat impregnat de amintirea bunicilor mei alaturi de care am trait cele mai frumoase clipe!Va multumim pentru acest reportaj si pentru ca cineva isi aminteste de satul nostru!
pt Diana
eu va multumesc pentru cuvinte
Bunicii meu au stat in Zlagna.Acolo in cimitir meregem de fiecare data cand venim acasa sa aprindem o lumanare.Imi amintesc cu drag de cooperativa, sipotul cu apa rece, biserica…
Hotea Dorin. Acolo este satul meu, copilăria și tinerețea mea cu farmecul și frumusețea cu care nu mă voi mai întâlni niciodată. Acolo mi-am înmormântat părinții și bunicii, precum și celălalte rude apropiate și o dată cu ele am îngropat și o parte din viața mea cu amintirile frumoase pe care numai împreună le povesteam. Știam fiecare copac, fiecare pom fructifer din toate grădinile și după Sf. Petru eram călare pe ei. Gârla din capul satului era locul unde ne bălăceam toată ziua și uitam de foame. Ce bună era totuși pita făcută de muma în cuptor! Tăiam o felie cât pita, o un geam cu untură și fuga la copii. Doamne ce cadru natural aveam, umblam desculț și ars de soare până aproape să fac rană. Atunci nu erau nici viruși, nici microbi și toată lumea era a noastră.