….și revin la Capidava, și tot revin în acest colț unic extra-transilvan dar pe care îl iubesc la fel de mult ca pe meleagurile de baștină.
Aparent nu are nimic special, dar tocmai asta este magia sa. Nu are semnal bun, nu are internet bun, nu are lumină bună și nu are confort. Este un sat uitat de lume, rămas din vremuri imperiale pe malul Dunării lângă Cernavodă, într-unul dintre cele mai frumoase locuri ale României.
Liniște, arheologie, Dunăre, istorie, istorici și arheologi, Dino Buzatti, animale de casă și sălbatice, lipoveni, ouzo și bere, prieteni și mai ales eu….acestea sunt cuvintele care m-au înconjurat în aceste zile, prea puține, mult prea puține.
Nu are rost să vă scriu aici foiletoane despre cum, ce și cum…las fotografiile să se povestească singure…
cetatea cum este ea astăzi și cum ne păzește în continuare…
….incredibilul apus capidavan și Dunărea, în una….
….două….
…trei ipostaze…
…dar și încălzind cetatea…
… horeum-ul roman,
portul bizantin,
şi zidurile cetății…
Dunărea la Capidava
drumuri dobrogene
Dunărea lângă Cernavodă
Seimeni, un alt paradis dobrogean și dunărean,
doar liniște
nu l-am mâncat, dar imaginea sa face cât toată zama
mândrie sibiană
2 comentarii
Pingback: CAPIDAVA, după alţi TREI ANI | InSibiu
Pingback: CAPIDAVA și LACRIMI | RĂZVAN POP