ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU.

BASTIONUL MERCENARILOR.

După ocuparea Sibiului de către principele Bathory și în mijlocul unei noi epidemii de ciumă, Magistratul decide construirea unui ultim bastion al cetății noastre. Numele de „Soldisch” vine de la plata (solda) mercenarilor angajați de cetatea Sibiului întru apărarea sa.

planul bastionului, plan de arhivă

Magistratul decide așezarea acestui bastion în zona ce făcea trecerea de la colina Orașului de Sus spre lunca Orașului de Jos, spre drumul ce mergea pe lângă cetate dinspre Turnișor spre Poarta Cisnădiei (străzile Alba Iulia și Bastionului de astăzi).

bastionul Soldisch, fotografie de Emil Fischer (despre acest mare sibian am scris aici)

Aceasta era zona cea mai vulnerabilă a cetății, fapt ce a decis peste un secol administrația habsburgică să construiască citadela. Prin construcția bastionului, s-a dublat zidul din această zonă (strada Șaguna de astăzi) și Poarta și bastionul Cisnădiei. Astfel apare zwingerul (spațiul dintre două ziduri) ce apoi a dus la apariția parcului ASTRA (denumit ințial Soldisch).

bastionul Soldisch, fotografie de arhivă

Astfel bastionul este construit între 1622 și 1627. Bastionul a inclus și rondelul construit în acest loc în 1552. Bastionul se unea cu zidurile celei de a IV-a linie de ziduri a Sibiului printr-o zonă de zid drept. Este de fapt elementul care unea cele două centuri ale Orașelor de Sus și de Jos. El apăra și arsenalul orașului aflat în Piața Armelor.

curtina interioară a bastionului și zidurile de legătură cu cea de a treia incintă de fortificații

ghiulele ce se observă și astăzi pe zidurile bastionului, au fost trase asupra sa în timpul asediului lui Gyorgy Rackoczy al II-lea, fiind vorba de ghiulele incandescente.

Este cel mai mic dintre cele cinci bastioane construite. Forma este asemeni cazului bastionului Haller a unui as de pică. Nivelurile de apărare erau două, una la primul nivel închisă într-o nișă cu închidere de lemn. Spre bază zidul este evazat și cu un brâu decorativ în baza superioară.

bastionul Soldisch, fotografie din 2003

Bastionul este realizat din cărămidă în mare proporție, cărămidă la care se adaugă și bolovani. Zidul are o grosime de doi metri și o înălțime de maxim zece metri. În interiorul bastionului amenajarea pământului avea scopul mutării rapide și eficiente a tunurilor. Urme de ambrazură se păstrează și astăzi în partea de sud a bastionului. Tot aici mai regăsim o ușă destinată circulației rapide a armatelor. La baza bastionului se află un tunel ce este de fapt un culoar de comunicație între exteriorul și interiorul bastionului. Acesta a fost și încă este rost de multe vise despre misterioase tuneluri și catacombe ale Sibiului.

fotografiile din interiorul coridorului au fost preluate de pe sibiul.ro, de unde vă sfătuiesc a citi aventura lui Ovidiu Sopa prin pseudo-catacombele Sibiului (aici)

Dispariția pericolului militar în secolului al XVIII-lea, îl convinge pe Michael von Brukenthal (despre acest mare sibian am scris aici) a amenaja o grădină publică, germenii viitoarelor parcuri ale Sibiului. În secolul al XX-lea pe zidul de sud este aplicată din marmură, o stemă a Sibiului. Grădina avea o fântână, o oranjerie și o colină cu bucăți aparente de stâncă. Aici au existat și tunuri decorative.

grădina lui Michael von Brukenthal, litografie de arhivă. clădirea ar fi unde astăzi este orfelinatul iar continuarea grădinii ar fi până spre actualul parc ASTRA. se poate observa fântâna și grădinile suspendate.

stema Sibiului, vizibilă și astăzi dinspre șoseaua Alba Iulia. fotografie din 2003.