ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU.

BASTIONUL HALLER

bastionul Haller și spitalul existent. sursa: bing.com

Sibiul intră în era armelor de foc cu un deficit de fortificații. Era o cetate bine apărată, cu cel mai complex sistem de fosrtificații din Transilvania dar nu avea mijloacele de a se apăra de armele de foc: tunuri, archebuze și alt armament tipic finalului de secol XV și începutul următorului.

bastionul Haller și spitalul existent, fotografie din perioada interbelică (zona dinspre Parcul Tineretului)

Magistratul a luat foarte în serios această problemă și o primă soluție găsită a fost construirea unuir turn de foc în fața fortificațiilor cele mai vulnerabile. Astfel se va construi Turnul Gros (despre care am scris aici) în fața zidurilor de pe strada Coposu de astazi. Acestea erau cele mai vulnerabile deoarece era zona cu zidurile cele mai lungi și așezate într-un traiect drept, pentru că o armată asediatoare putea sa își desfășoare cel mai lejer armata în această zonă și pentru că din zona aceea în utima sută de ani au venit aproape toate armatele asediatoare, evidențiindu-se cele otomane.

bastionul Haller înspre Promenada Invalizilor, fotografie din 2009

Soluția găsită la mijlocul secolului al XVI-lea a fost adăugarea unui noi șir de ziduri care să dubleze unde este cazul fortificația veche sau să dea un plus de siguranță porțiilor de intrare în cetate.

Astfel vor fi construite bastioane în fața porțiilor Cisnădiei, Turnului și Ocnei, se vor construi alte două bastioane care să închidă practic șirul al cincilea de ziduri ce dubla fostificația Orașului de Sus de pe străzile Coposu și Șaguna de astăzi.

fortificațiile Sibiului în secolul al XVI-lea, reconstituire a acad. Paul Niedermeier (despre acest mare sibian am scris aici)

Așa apar cele două zwingere care mai apoi se transformă în parcurile Cetății și Soldich/ ASTRA, astfel apar monumentele militare cele mai cunoscute ale cetății.

Dintre aceste bastioane în picioare au mai rămas doar două iar un al treilea se află într-o ruină datorată nenumăratelor modificări ale spațiului (mă refer aici la bastionul Cisnădiei).

În 1551 comandantul militar habsburgic, Castaldo, ce se afla cu armata imperială în cetate initiază o serie de discuții cu primarul orașului Petrus Haller (despre acest mare sibian am scris aici) pentru construirea unui bastion în zona lacului Croitorilor (parcul Tineretului de astăzi) pentru a păzi și mai bine drumul ce venea de la Brașov dar și colțul sud-estic de cetate.

bastionul Haller și spitalul existent, dinspre bulevardul Corneliu Coposu

Decizia este una pozitivă astfel că atât Magistratul cât și primarul Haller au alocat banii necesari construcției bastionului. Arhitectul era unul italian, cei mai buni specialiști în construcția acestor bastioane, pe numele său Alessandro Clippa. El era ajutat de meșterii Peter Nurnberger și Georg Waal, probabil amândoi fiind contractați (după numele primului ne putem gândi la o filieră susținută de Haller a cărui familie se trăgea din Nurnberg), nefiind sibieni în origine.

bastionul Haller în zona Promenadei Invalizilor, fotografie din 2008

În 1558 construcția este finalizată, fiindu-i aduse ultimele amenajări. Este primul bastion construit la Sibiu și unul dintre cele mai vechi din Transilvania. El are 223 de metri cu o înălțime de aproximativ 9 metri. Forma sa este una asemăntoare asului de pică.

bastionul Haller în zona Promenadei Invalizilor, fotografie din 2008. se pot observa gurile de foc din această zonă.

Bastionului rezistă asediilor Sibiului din 1602 – 1603, din 1658, din 1704 dar mai ales al celui din 1660 al lui Gheorgy Rackoczy al II-lea.

Bastionul respectă planul de construire a unei astfel de construții, fiind amenajat din cărămidă și cu un miez de pământ. La baza superioară este amenajat din piatră o distanțare ce avea scopul de a nu da posibilitatea asediatorilor de a încerca surmontarea zidurilor cu scări. Coridoarele din interiorul unui bastion, prezenta și în cazul bastionului Haller sunt cele care au dat naștere la poveștile despre tunelurile Sibiului.

urechiile basionului

muchia de piatră a bastionului, dinspre bulevardul Corneliu Coposu și Parcul Tineretului

Încă de la început au fost amenajate gurile de tun, poziționarte cu scopul de a apăra cele dou laturi de zid, drepte și vulnerabile. Astfel găsim două astfel de guri spre zidul de pe strada Coposu și alte trei spre zidul din Parcul Tineretului. Aceste guri se numeau urechi, ele mascând cazematele din bastion.

guri de foc și urechi, înspre Promenada Invalizilor, fotografie din 2008

guri de foc și urechi, înspre strada Manejului, fotografie din 2008

Odată cu trecere perioadei în care zidurile erau necesare în apărarea unei localități, armata austriacă, proprietara acestui teren a decis folosirea bastionului în alt scop decât cel defensiv. În octombrie 1771 pe bastion este amenajată un manej adică o școală de călărie.

refacerea parcului, fotografie din 2006. sursa: sibiul.ro

În 1911 Administrația Financiară de Stat, pentru 50.000 de coroane, preia bastionul, demolează manejul (care se mută în actualul Parc al Tineretului) și deschide aici o școlă de moașe. Aici spitalul de obstretică și ginecologie avea în acel moment 80 de paturi iar școala caza 40 de eleve.

spitalul de obstretică și ginecologie și școala de moașe, fotografie realizată de Emil Fischer (despre acest mare sibian am scris aici)

Acest rost s-a păstrat până astăzi, școala de moașe transformându-se în maternitatea în care ne-am cam născut toți sibienii până la mijlocul anilor `80 ai secolului trecut.

Astăzi complexul este parte a Spitalului Județean Sibiu dar despre clădirea de deasupra bastionului într-o altă postare.