20Ian

ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU!

UN MARE SIBIAN, GEORGIUS KRAUSS

Georgius Krauss este considerat unul dintre cei mai importanți istorici ai Transilvaniei. Se naște la Sibiu în 1607. Este tatăl episcopului evanghelic Georgius Krauss cel Tânăr, el însuși trăgându-se dintr-una din importantele familii ale Sibiului.

Studiază la Sibiu, la actualul Colegiu Brukental, apoi în 1622 pleacă la studii în Cluj. La 17 ani revine la Sibiu pentru a-și continua studiile. De aici pornește într-un periplu universitar ce a inclus universitățiile din Strassbourg, Viena și Padova.

De la Padova, Krauss realizează o serie de călătorii de studiu în întreaga Italie și chiar și în inima Mediteranei, în insula Malta.

La 24 de ani revine la Sibiu unde preia afacerea familiei, dezvoltând un comerț intens cu principatele românești și cu lumea balcanică.

În 1646, la 39 de ani, el părăsește Sibiul definitiv, stabilindu-se la Sighișoara unde este numit notar al orașului. În aceast perioadă el scrie lucrările sale istoriografice. Cea mai importantă rămâne „Cronica Ardelenească” scrisă după 1655 și care tratează problematica transilvăneană din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Lucrarea rămâne și astăzi una dintre cele mai importante surse de informare cu privire la perioada Principatului.

Alte lucrări publicate de el sunt „Tractum rerum tam bellicarum” și „Transilvania Interveniarum” ambele dedicate istoriei Transilvaniei. De asemenea, el a lăsat nepublicate alte două lucrări printre care și un Codex. Scrie de asemenea și „Cronica din Turnul cu Ceas”, o cronică a Sighișoarei până în 1676.

Moare la Sighișoara în 1679. Casa în care a locuit este astăzi o pensiune și poate fi vizitată și chiar locuită de oricine își dorește acest lucru.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*