2Noi

BLATURI ELECTORALE LA GREU

mulți candidați au fugit ca potârnichile în colegii călduțe, știm. populația îi va vota cu spor pe noii veniți ca și cum sunt de ani buni prin locurile acelea, asta știm.

Ceea ce poate nu știm este că toți marii jucători politici (locali sau naționali) sunt „protejați” de partidele oponente care le-au oferit pe tavă colegiile în care s-au așezat fie în 2008 fie acum, proaspăt, în 2012.

Ce înseamnă astă? Dorința de perpetuare unei situații politice care macină societatea românească de atâția ani. Ai nevoie de un partener în care să dai și să arunci zoaiele, nu-i așa? Tristețea este că societatea înghite și girează acest comportament electoral.

Candidații USL au fost absolut complet menajați de o bătălie serioasă de către cică oponenții de la ARD: Teodor Atanasiu la Alba nu este nici el deranjat deși candidează în unele dintre cele mai portocalii (pardon roz) județe din țară. Daniel Constantin, PC, se bate cu PNȚCD, adică cu nimeni. Hrebe la Bacău este din nou nederanjat. Dan Motreanu la Călărași are parte de un mielușel tot de nicăieri de la Forța Civică. Pentru că Radu Zlati este prietenul președintelui PNL, nu trebuie nici acesta deranjat și i s-a oferit un tehnician de la FC. Marius Nicoară, tot la Cluj, are parte de o cursă solitară. Mihai Voicu și Valeriu Zgonea, în Dolj, sunt protejați și liniștiti la fel ca Mircea Geoană la senat în același județ. Același este cazul ministrului Chițoiu la Giurgiu sau al lui Ponta la Gorj. Dan Radu Rușanu și Mariana Cîmpeanu sunt și ei fără griji având parte de țărăniști și minori portocalii. la Iași, Fenechiu și Vosganian sunt deja deputat și senator. Situația este identică la Ilfov pentru miniștrii Stroe și Hellvig. Ministrului Ovidiu Silaghi la Satu Mare i s-a oferit pe tavă un oscior pdlist numai bun de ros. Evident că nici Crin Antonescu sau Liviu Dragnea nu puteau fi atacați în megafieful USL ce este Teleormanul. Ilie Sârbu, la Timiș, are parte de același tratament finuț. Lui Ludovic Orban i s-a oferit un candidat FC, deja traseist și mai mult decât anonim. Last but not least, Gigi Becali se poate considera deja deputat. În lupta senatorială din București, Tăriceanu, Corlățean, Oprea, Andronescu și Voiculescu sunt deja senatori, neavând cu cine a se bate.

Unicul caz de bătălie cât de cât serioasă este între Eugen Nicolaescu (PNL) și Sulfina Barbu (PDL) în Sectorul 3 din capitală.

Nici USL-ul nu s-a înghesuit a scăpa de incomozii și corupții portocalii și astfel cu toții au fost protejați de o bătălie serioasă: Lui Elena Udrea i s-a dat de către USL un candidat slab, cvasinexistent, adus și el din alt județ, numa bun ca populația din zona să aibă de ales dintre doi venetici, unul arhicunoscut și unul care nici la el acasă nu este cunoscut. Lui Ioan Oltean, la Bistrița, PSD-ul i-a oferit pe tavă un veritabil no name. Mihail Neamțu, nazistul lui Băsescu, nu va avea probleme a intra în Parlament, PSD-ul oferindu-i un no name. La fel și în cazul lui MRU, tot la Arad. Gabriel Berca este și el relaxat la Bacău, un fief mare USL dealtfel. Cezar Preda se relaxează și el la Buzău. Florin Popescu la Dâmbovița va deveni cu siguranța deputat. Mircea Toader a primit și el un os de unprist de ros. Mihai Stănișoară va fi și el încăodată ales la Mehedinți. Roberta, la Prahova se bate cu președintele TNL din județ. Gheorghe Flutur la Suceava are parte de același tratament. Vasile Blaga este ocolit de greii USL și lăsat a se bate cam singur pentru mandatul de senator. Refugiatul Boureanu are și el parte de o bătălie simpatică la Vaslui.

UDMR-ul este protejatul tuturor, pentru că nu esta așa, o să fie nevoie de ei la guvernare: Cseke Atiila are anonimi ca oponeți la Bihor. Attila Korodi, Kelemen Hunor (refugiat de la Hunedoara), Attila Verestoy nu au nici o problema, fief-ul fiind al lor. Marko Attila, condamnatul penal, se bate doar cu președintele TNL din județ, un oponent firav. La Mureș, Laszlo Borbely, Gyorgy Frunda și Marko Atila nu au rivali.

Peter Eckstein, la Cluj, se bate cu Alin Tișe și Mircia Giurgiu, un loser de profesie al PSD. Aceasta se poate considera un duel cât de cât interesant.

La Sibiu, același caz, nimeni nu are probleme….cine trebuie va fi parlamentar.

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Un „mic” amanunt legat de Teodor Atanasiu. Adversarul de acum, fostul prefect Stefan Bardan, i-a fost contracandidat si la parlamentarele din 2008. Arunci Bardan a luat cu vreo 1200 voturi mai mult decat Atanasiu. Deci in acest caz nu cred ca este vorba despre un blat.

  2. nu am mira.udrea se injura cu ponta zi de zi cand era ministra, dar am aflat mai tarziu ca duduia si victoras erau foarte buni parteneri de afaceri. bineinteles prin interpusi

  3. Corect si bine sesizat. Iar fraierii se dau de ceasul mortii si se mobilizeaza sa isi scoata favoritii castigatori.

  4. Fotografia e facuta dupa 1871, anul inuragrauii Uzinei de Gaz, ce apare aici in primul cadru din partea dreapta. Cladirea se mai gaseste si astazi la intersectia str. Candiano Popescu cu str. Frigului. Astfel, banuiesc ca Biserica Alexe apare tot in ultimul cadru, cea alba, aproximativ in spatele Uzinei de Gaz. Pe fundal, in departare, e posibil sa fie Biserica Apostol de la Podul Timpuri Noi.Biserica nr. 11, identificata ca Biserica Alexe, pare mai degraba Biserica Dobroteasa de la Pasajul Marasesti, vis-a-vis de Camera de Comert.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*