16Sep

ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU.

GHIDUL BAEDECKER

Vorbim de cel mai important ghid turistic al lumii al secolului al XIX-lea, la începuturile acestei industrii. Era în acele vremuri cam ce este tripadvisor-ul + lonely planet-ul și national geographic-ul zilelor noastre, la un loc.

În 1896 apare ghidul dedicat Austro Ungariei, unde a fost inclusă și o generoasă prezentare a Transilvaniei, cu principalele sale orașe, Cluj, Brașov și mai ales SIBIU.

Despre Ardeal trebuia să știți, la 1896, că numele german al Transilvaniei vine de la numele Sibiului (Siebenburgen – Cibinburg – Sibiu), că este locuită de români (1.200.000 de persoane), sași (217.000 persoane), maghiari și secui (700.000 în total), armeni (8.000 de persoane), țigani (800.000 persoane), evrei (26.000 persoane) și alte neamuri ce duc la un total de două milioane și ceva de persoane.

Cea mai interesantă parte a Transilvaniei este cea de sud care cuprinde Sibiul și Brașovul. Aici există o societate turistică care o puteai regăsi în toate orașele importante și care te ajută cu transportul necesar sau cu găsirea ghizilor necesari drumețiilor. Tarifurile hanurilor erau aprobate de consiliile locale ale orașelor, prețurile erau bune ca și cele din barurile orașelor transilvănene. Moneda de folosit era florinul austriac. Limba folosită era maghiara dar și germana era necesară precum și limba română.

SIBIU

Hotelurile menționate sunt Neuriher (camera costa 1-2 florini) și Melzer. Restaurantele sunt 3 Stejari, Grădina Hermann (de pe strada Șaguna de astăzi), Habermann (la parterul hotelului Continental Forum de astăzi), Quandt (pe strada Avram Iancu). Vinării se regăseau la Habermann (Roth) și la Casa Societății (Fronius și Janosi). Cafenele găseam pe străzile numite astăzi Bălcescu (Lazăr și Cafe Central). Băi publice erau două, cea care și astăzi are aceeași funcție și despre care am scris aici și piscina militară, probabil în complexul militar sibian.

hotel Neuricher de pe strada Bălcescu

tereasa 3 Stejari de pe strada Bâlea

Habermann, berărie, restaurant, la parterul hotelului Continental Forum

Casa Societății, exista în locul Casei Armatei de astăzi, de pe bulevardul Victoriei

O caleașcă din Piața Mare costa până la gară cca. 50-60 de coroane. Existau și calești de hotel, mai ieftine, la 40 de coroane.

caleștiile din Piața Mare

Enumerarea monumentelor amintește de Casa Națiunii Săsești din Piața Mare, de catedrala evanghelică (ei privesc Ferula precum o biserica nouă adosată celei vechi), biserica Ursulinelor, biserica romană catolică, capela crucii (denumită de ei Capela Porții Elisabeta), biserica protestantă a spitalului (biserica Azilului), primăria, Palatul Brukenthal, muzeul nou (Muzeul de Istorie Naturală).

casa Hecht (aici) sau Casa Națiunii Săsești

Capela Crucii, pictură de Johann Bobel (despre acest mare sibian am scris aici)

Prezentarea Sibiului vine cu o hartă a orașului.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. pt Ioana

    dadadadada…..pai normal ca merci, aveam articolul dar am zis cand mi l-ai dat ca de ce nu

Raspunde-i lui Ioana Anuleaza raspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*