Una dintre marile familii ale Sibiului medieval a fost familia Armbruster, familia primarului Mathias Armbruster (despre acest mare sibian am scris aici). Provenineța sa era una din mediul breslașilor, numele trădând această origine, în traducere însemnând arbaletier.
Prezența activă a familiei în viața Sibiului este deseori atestată, membrii familiei ocupând diferite poziții în administrația locală sau a provinciei.
Unii istorici consideră că din această familie face parte și umanistul Kristof Armbrust. Date clare pentru a clarifica această idee nu există și de aceea ne vedem nevoiți a o nota dar nu a o declara ca adevăr absolut. Mai mult numele său apare deseori și scris Omprust.
acesta este blazonul lui Kristoph Armbrust. Blazonul este acordat de împăratul Ferdinand I în 1557 la Regensburg.
Acesta s-a născut la Sibiu în prima jumătate a secolului al XVI-lea. A studiat la școala orașului (actualul Colegiu Național Brukenthal). Rămâne la Sibiu până în 1547. Studiază la Universitățile din Viena și din Padova.
După finalizarea studiilor lucrează în cancelaria regelui Ungariei, pe rând Ferdinand I, Maximilian I și Rudolf I, cu toții parte a familiei de Habsburg. Kristoph Armbrust a făcut parte din valul de umaniști și oameni politici transilvăneni, mai ales sași și cu precădere sibieni ce vor lucra alături în aparatul administrativ al Habsburgilor.
Pe lângă activitatea sa de notar la curtea habsburgică, el are o intensă activitate umanistă, rămânând în anale ca istoric, literat și compozitor. În 1550 publică la Augsburg un volum de poeme. Cel mai renumit poem al său este ”Femeia rea din popor”.
A scris o serie de texte muzicale, opera sa fiind redactată în limbile naționale ale regatului, limba maghiară și limba germană.
Moare la Bratislava, în 3 decembrie 1600. Ne rămân puține informații despre acest umanist, dar el merită a fi amintit și retrecut în analele Sibiului.
Gina,nu mai stiu cum am ajuns sa vizitez bluogl doamnei Corina Cretu,dar dupa ce am citit la Isabellelorelai ce suflet mare are si cum ajuta si ea pe copiii cu probleme,am capatat curaj si am inceput sa comentez si eu.ma bucur ca am cunoscut un politician deosebit,un om cu inima buna si am aflat mai multe din viata dansei.Nu o vizitez zilnic,dar intotdeauna incerc sa preiau cate un articol pentru ca cei care ma viziteaza sa afle ca avem si astfel de politicieni.Iti multumesc,Gina pentru cuvintele tale frumoase!Gabi