11Dec

ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU

LEUL GUVERNATORULUI SCHWARTZENBERG, un monument pierdut al Sibiului

leul de bronz realizat de Andrei Șaguna în memoria lui Karl Borromaus zu Schwarzenberg, guvernatorul Transilvaniei și prietenul său

Această istorie mi-a fost dezvăluită de Emanuel Tăvală (și am fost supervizat de Ovidiu Ioan), un eminent coleg de asociație și un tânăr profesor al Sibiului.

În ultimele luni ale anului acesta, ministrul de externe al Republicii Cehe, Karel Schwarzenberg a dorit a vizita oficial România. În cadrul vizitei sale el ar fi dorit a vizita neapărat Sibiul. De ce?

ministrul de externe al Republicii Cehe, Karel Schwarzenberg. sursa fotografiei – www.wikipedia.com

Karel Schwarzenberg este urmașul lui Karl Borromaus zu Schwarzenberg, guvernator al Transilvaniei între 1851 și 1858, an în care a decedat la vârsta de 56 de ani. Ambii fac parte din Casa de Schwarzenberg, una dintre cele mai importante familii nobiliare ale spațiului german, cu o istorie de peste 800 de ani. Această familie, o regăsim la Bamberg alături de Martin Luther, în Franconia, la conducrea Imperiului Habsburgic, în Transilvania și iată că acum în Cehia.

blazonul Casei de Schwarzenberg. sursa fotografiei – www.wikipedia.com

Ceea ce Karel Schwarzenberg caută la Sibiu este urma guvernatorului Transilvaniei de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Karl Borromaus zu Schwarzenberg odată numit guvernator al Transilvaniei, într-o perioadă de refacere a provinciei după mișcările revoluționare ale anilor 1848 – 1849. Era vărul primului ministru al Imperiului. A fost guvernator al Lombardiei, în această zonă el realizându-și cariera militară, aici fiind prins în anul 1848, înăbușind revoluția italiană.

pictură din 1850, denumită ”Biroul printului Schwarzenberg în Milano”. se presupune că cel ce stă la birou este însuși viitorul guvernator al Transilvaniei. sursa fotografiei – www.wikipedia.com

Între el și Andrei Șaguna (un mare sibian despre care am scris aici) se va dezvolta o prietenie profundă. Schwarzenberg a fost cel care l-a ajutat pe Șaguna în lupta sa de recunoaștere a școlilor ortodoxe din Transilvania, rolul guvernatorului fiind esențial.

Sf. Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei

O serie de informații despre legătura celor doi reies din scrierea comemorativă realizată în 1909 la serbarea centenarului nașterii lui Șaguna.

Moartea lui Schwarzenberg în 1858, l-a întristat profund pe Șaguna. Acesta din urmă va ordona realizarea unui leu din bronz, pe care îl va așeza în curtea episcopală pe strada Miropoliei, de astăzi.

reședința mitropolitană de la Sibiu

De aici, statuia va călători în curtea seminarului teologic și apoi în curtea reședinței de vară a mitropolitului Ardealului de pe bulevardul Victoriei de astăzi (colț cu strada Transilvaniei), pentru ca în jurul Primului Război Mondial să îl regăsim restaurat în fața Școlii de Cadeți din capătul aceluiași bulevard, mai sus amintit.

institutul teologic de la Sibiu

După 1926 (în preajma inaugurării statuii ce și astăzi există în acel loc) i se pierde urma statuii, posibil ca ea să fi fost topită, dar așa ceva nu se regăsește în arhivele României.

reședința de vară a mitropolitului Ardealului, fotografie de arhivă, astăzi clădirea fiind într-o stare deplorabilă

Acest leu este din păcate unul din monumentele pierdute ale Sibiului, un monument ce amintește de momente importante din istoria Sibiului, de mari personalități dar și de firul ce leagă orașele, locurile, tările și istoriile Europei.

Distribuie articolul:

7 comentarii

  1. Ce s-a intamplat cu Institutul Teologic, de ce a fost „vopsit” cu galbeiorul ala palid? Tencuiala cu praf de piatra era cam nasolica, nu? Acum e colorat si frumos, un neoromanesc pictat in stilul cladirilor sasesti… E stiut ca nu se mai gasesc mesteri care sa cunoasca tehnici mai vechi, dar atunci de ce mai avem sectie de restaurare? Si ASE-ul a fost zugravit frumusel, si alte cladiri care aveau finisaje tip similipiatra. A scapat doar Universitatea. Poate ne mai gandim inainte sa punem mana pe bidinea.

  2. Vezi ca nu ai fost atent la prezentarea lui Emanuel… conform ultimelor cercetari efectuate la Sibiu anul acesta, monumentul a fost restaurat si mutat la Scoala de Cadeti de la Capatul Bulevardului Victoriei la 13 iunie 1914. Se pare ca a fost mutat sau topit in 1926 dupa ce a fost inlocuit cu actualul monument in cinstea eroilor. Asadar… nu prea are de-a face cu comunistii… in fine… speranta nu e pierduta, incercam sa scotocim prin arhive sa vedem ce gasim… Poate chiar citeste cineva postarile astea si ne semnaleaza vreun leu dormind printr-un cimitir sau printr-un beci sau printr-o gradina :)

  3. Mai exista Casa de Schwarzenberg?
    Interesanta istoria

  4. pt Jericho

    mai exista, urmasul este ministrul de externe al Cehiei.

  5. pt Ovidiu

    multumesc pt adnotari

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*