18Sep

ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU

LICEUL DE ARTĂ

Liceul de Artă după renovarea din perioada 2005 – 2006

strada Odobescu, una din căile de acces în cetatea medievală a Sibiului

În 1896, a fost inaugurată clădirea şcolii de meserii, actualul Liceu de Artă. Arhitectul acestui edificiu a fost Karl Heinrich Eder, cel care a adus o inovaţie în arhitectura Sibiului, prima curte de lumină. Un alt element distinct este dispunerea diferită a faţadelor una având un etaj şi o altă faţadă cu trei etaje.

holul interior al Liceului, luminatorul și pasarela de la primul etaj

Faţada este formată din 11 axe, cele trei axe centrale fiind în rezalit. Planul este unul dreptunghiular, faţadele laterale fiind realizate în limita coborârii pantei. De altfel şi faţada principală este în pantă, soclul în partea stângă fiind mai înalt decât în partea opusă. În partea stângă soclul prezintă şi ferestre la demisol. Întreg edificiul este bosat.

clădirea Liceului înainte de renovare, forografie din 2004

Ferestrele sunt dreptunghiulare, la primul etaj ele au o cornişă şi un chenar în partea inferioară. La parter ancadramentul este simplu. El este delimitat de bosaje dreptunghiulare mai pronunţate, ferestrele sunt dreptunghiulare partea superioară fiind semicilindrică. Cele trei ferestre sunt flancate de pilaştrii cu capiteluri compozite, aceştia susţinând o cornişă profilată.

detalii ale fațadei clădirii, fotografie din 2009

curtea interioară a Liceului, în planul depărtat, nouă clădire de sport și Teatrul Gong

La parter doi pilaştirii angajaţi cu capiteluri dorice, încadrează accesul realizat dintr-o poartă cu două canaturi şi o suprelumină din sticlă şi un grilaj de fier forjat. Accesul este completat de o platformă de scară formată din patru trepte. Alţi doi pilaştrii identici flanchează ferestrele dreptunghiulare.

fațada laterală a clădirii, fotografie din 2004. ruina din prim plan aparține fostei Case cu Lei, demolate în anii `30

fotografie din 2004

Intrarea în trecut era preorganizată, de un pridvor format dintr-un fronton triunghiular susţinut de coloane asemănătoare cu cele de pe faţadă. Acest pridvor este astăzi absent.

în stânga fotografiei se poate observa vechea intrare în Liceu, demolată odată cu reconfigurarea străzii Odobescu, în anii `30 ai secolului trecut. fotografie de Emil Fischer (un mare sibian despre care am scris aici)

noua stradă Odobescu, după reconfigurarea sa.

demolarea caselor de pe strada Odobescu, moment ce a coincis cu demolarea intrarii Liceului de Artă. fotografie de Emil Fischer

noua sală de sport, construită pe locul caselor demolate în anii `30 între 2002 – 2006

holul principal al Liceului, fotografie din 2004

Interiorul este organizat în jurul curţii de lumină realizată din sticlă şi metal. Aceasta este organizată pe părţile laterale din coloane dreptunghiulare la parter, cu soclu, corp delimitat de arc prin cornişă profilată şi un arc marcat pe cheie de un ecuson.

fotografie de Emil Fischer

Distribuie articolul:

5 comentarii

  1. Tănase Alexandra Maria

    Sunt ptr prima data pe blogul tau şi am o întrebare ptr tine, poate mă ajuţi. Pe str. Nicolae Bălcescu, la Nr. 19 există un cabinet de endocrinologie, medic Luminiţa Beldea. Cum urci la cabinet, in interior, am observat stema cu ARLUS. Ai ceva informaţii legat de asta? Merci mult, aştept răspunsul tău.

  2. Intru pentru prima dată pe blogul tău şi aş dori să -mi dai o informaţie în legătură cu imobilul de pe str.Dealului colţ cu str.dr.I.Raţiu ,care aparţine bisericii ortodoxe ţi care a fost renovată recent. Mă interesează când a fost construită,eventual arhitectul şi care a fost destinaţia clădirii de-a lungul anilor.Mulţumesc,şi aştept răspunsul

  3. pt nelu

    foarte multe detalii nu cunosc nici eu. este cert ca aceasta cladire a fost construita la finalul secolului al XIX-lea. toate destinatiile nu le cunosc, stiu ca in perioada comunista a fost gradinita. a fost retrocedata Bisericii Ortodoxe si acum a fost renovata iar ce urmeaza nu stiu…

  4. Georg Schoenpflug von Gambsenberg

    @Tanase Maria
    A.R.L.U.S.
    Asociatia Româna pentru Legaturile cu Uniunea Sovietica.
    Cam in anii 1947-1965 era in functiune. Nu stiu precis.. Asociatie destul de ciudata, (propagand Cultura Sovietica, omul de Tip Nou Sovietic, Istoria Uniunii Sovietice) cultural-sportiva dar cu evidente mecanisme de control..in special prin trupele paramilitare care exersau destul de ostentativ.In special o ramificatie a acesteia a fost asa-zisa AVSAP (Asociatia Voluntar-Sportiva pentru Apararea Patriei) dezvoltata mai ales tocmai dupa ruperea relatiilor fratesti cu Tara Sovietica Eliberatoare. Abia apoi au aparut Garzile Muncitoresti.

    @nelu
    @razvancpop
    Trebuie adusa in legatura cu parca totusi..Biserica Evanghelica..se pare ca a fost tot un fel de Orfelinat Evanghelic..dar de fete..(sau poate totusi cu manastirea catolica de none franciscane de vis-a-vis?) Fantana din strada cu mama si copilul e in legatura cu aceasta cladire
    In orice caz intre cca 1947-1990 aici a fost Orfelinat de fete, mai precis, Casa de Copii Scolari Nr. 2.(Fete).
    Casa de Copii Scolari Nr. 1 (Baieti) a fost pe Str. 1 Mai (Mitropoliei) Nr. 30(Johannis-Kirche), pana parca prin 1968 cand a fost mutat la Agnita. (fostul Orfelinat Evanghelic de Baieti, acum Casa Teutsch).
    Asa ca RETROCEDATA Bisericii Greco-Orientale parca nu pusca…sunt sigur ca numai CEDATA…ca de obicei…tot asa ati putea spune ca Biserica Azilului(Catolica, apoi Evanghelica) ar fi fost RETROCEDATA aceleiasi Biserici Greco-Orientale.

  5. Georg Schoenpflug von Gambsenberg

    ZIDUL ACELA rosu evident care marca treptele de pe langa cladire ducand in jos catre Curtea de la Cinema Victoria cum spuneam noi, nu facea parte din Casa Leilor.
    Avem poze pe http://www.sibiul.ro/forum/Sibiul Vechi/Poze Vechi..in care situatia e clara..Casa Leilor era putin mai in jos pe strada, chiar unde este Sala de Sport. Intre actualul Liceu si Groapa Leilor/Löwen-Grube era un pasaj pietruit, cu arcada care lega Pempflinger-Gasse (Octombrie Rosu/Odobescu) cu Entengasse/Tatelor/Mos Ion Roata. Acest zid era cum coborai prin pasaj pe mana dreapta, Casa Leilor pe mana stanga. Aici de altfel, inafara de Casa-cu-Lei, functiona pe vremuri Azilul-de-Jos, Azilul-de-Sus era la Biserica Azilului. mai jos era mlastina,continuand pana la Kempel-Caserne de aceea strada de jos, dincolo de curte se numea Enten-Gasse/Strada Ratelor, apoi stupid numita, numai ca sa inceapa tot cu R-… Mos Ion Roata..
    Pasajul de aici asa cum il vedem in Cartea Postala colorata de atunci, era pietruit cu piatra-de-rau si si cu piatra-sparta-colturoasa, cu paraias in mijloc,(venea de sus, de pe Spinarea Cainelui si, pe sub un podet-arcada din caramida(sub Spinarea Cainelui), si din Curtea Casei Altemberger/Proll/Lulay/Pempflinger, deci Primaria Veche)… semana cu strazile din Rasinari sau Porcesti, de exemplu..sa-ti tot rupi picioarele,dar era fantastic de medieval-pitoresc, mai ales fostele Arcade (Poarta Azilului de Jos?) cu contrafort puternic si inalt privit de jos, dinpre Enten-Gasse/Strada Ratelor/Mos Ion Roata…

Raspunde-i lui Georg Schoenpflug von Gambsenberg Anuleaza raspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*