4Sep

ISTORIA ORAȘULUI NOSTRU, SIBIU

CLĂDIREA UNICUM – CINEMATOGRAFUL ARTA – CLĂDIREA DE CULTURĂ


Clădirea a fost construită în 1901, în stilul Secession, ridicându-se pe două foste parcele medievale. Clădirea era construită cu scopul de a deservi cetăţenii oraşului prin sălile care erau construite aici în scopul organizării de festivităţi, întruniri etc… Aici a funcționat pentru aproape 100 de ani renumitul restaurant Unicum.

Clădirea a rezistat ca atare până în perioada comunistă când a intrat într-o stare de deteriorare. A fost parțial reinventată, aici deschizându-se Cinematograful Arta, unul dintre cele mai apreciate locații de vizionat film în oraș funcționând paralel cu și restaurantul. În anii `90 cinematograful s-a închis luându-i locul ”Bancorex” care după faliment a făcut loc altor instituții de cultură, aici avându-și redacția revista ”Transilvania”, aici fiind pentru o perioadă sediul Ordinului Arhitecților din România, aici fiind sediul Direcției Județene de Cultură și tot aici de aproape zece ani având loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru, Bursa de Spectacole.

În ultimii ani, clădirea a fost renovată și a intrat în administrarea Muzeului Național Brukenthal, dezchizându-se aici, Galeria de Artă Contemporană.

pictura a apărut în 2010, fiind o soluție pentru a marca Galeria de Artă Contemporană. O încercare reușită ce o sperăm reinventată.

Faţada este formată dintr-un soclu cu ferestre la demisol, elementul central este organizat în rezalit. Parterul este înalt mai înalt, diferit ca nivel şi delimitat de un brâu profilat. Faţada este finalizată într-un fronton triunghiular delimitat printr-un brâu orizontal. Acesta prezintă un gol dreptunghiular cu partea superioară semicirculară subîmpărţit de două colonete. Arcul este decorat cu o friză cu elemente vegetale. Colonetele sunt continuate de două colonete susţinute de console, acestea împărţind în trei registre acest fronton. Alte două colonete de formă geometrică, flanchează începutul frontonului în corpul clădirii.

Pe cele două axe laterale, aranjate disproporţionat, parterul este delimitat printr-un brâu profilat, aici fiind organizat accesul în fiecare laterală. Accesul este realizat dintr-o poartă de lemn cu decoraţie geometrică, în două canaturi şi o supralumină din sticlă. Ferestrele de la etaj sunt dreptunghiulare şi semicilindrice în secţiunea superioară, cu un pervaz profilat şi o friză cu decoraţie vegetală pe latura semicilindrică.

Toate ferestrele sunt dreptunghiulare cu partea superioară curbă şi un ancadrament decorat cu o friză vegetală, delimitată de corpul ancadramentului printr-un brâu profilat continuat pe corpul faţadei aici nefiind profilat. Ferestrele sunt în trei canaturi cu câte 15 câmpuri vitrate la etaj şi nouă câmpuri vitrate la parter.

Acoperişul este realizat în două ape, cu două lucarne care flanchează frontonul, coama este paralelă cu strada, diferenţa făcându-se la fronton acoperişul fiind realizat tot în două ape dar cu coama perpendiculară pe stradă.

Interiorul este format dintr-o sală mare care este organizată pe o masivă coloană centrală. Decoraţia tavanului este realizată în elemente vegetale, viţă de vie. Scara care merge spre etaj este realizată din piatră, cu o balustradă de fier forjat decorată cu elemente vegetale şi o mână directă de lemn. La etaj tavanul este decorat în segmente liniare din lemn, sala centrală fiind decorată asemănător cu cea de la parter.

Distribuie articolul:

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*