23Iun

EPISODUL IV: SZCZECIN sau ORICE ALT ORAȘ ROMÂNESC

Ca să știm de la bun început, Szczecinul este de fapt germanul Stettin ce în 1948 a devenit polonez prin tratatele internaționale. Actuala populație poloneză, rezindetă nu are nici o legatură cu orașul german, majoritatea venind aici din teritoriile pierdute de Polonia în dauna URSS în jurul acelor ani postbelici. Aproximativ 1% din populația actuala a avut strămoșii în același oraș.

Orașul este ca oricare alt oraș românesc: blocuri, același produse în supermarket, aceeași muzică, aceleași mașini, cluburile și terasele arată la fel…..este ca și când ești din Galați și te decizi să faci concediul în Timișoara.

Evident că sunt și lucruri reușite și în plus. În primul rând infrastructura este incredibilă, nu numai că au autostradă la intrare dar pe lângă aceasta drumurile din interior, portul și toate celălalte nu îți provoacă decât invidia și clasica nedumerire a impotenței românești în acest caz.

Orașul a decis că pentru a ieși din conul marilor orașe turistice poloneze Gdansk – Poznan – Wroclaw – Krakowia, care acaparează toate resursele turistice, trebuie să se reinventeze. Cum au făcut asta? Au creat un nou brand sub care orașul va fi cunoscut în lume și au început a-și reconstrui vechiul oraș medieval, distrus de naziști, distrus de ruși, distrus de comuniști, distrus de nepăsare. Tot orașul este în reconstrucție, străzi, biserici, monumente, clădiri particulare, totul se reface.

brandul Szczecin – floating garden

Ca și atracții turistice vă recomand în primul rând Palatul ducilor de Pomerania, excelent restaurat și un bun exemplu de cum poți face un astfel de monument să trăiască (imaginați-vă un castel asemănător cu cel din Făgăraș, doar că de trei ori mai mare și nu la fel de mort cum este acela). Un alt punct interesant este fosta primărie din Târgul de Grâu, o frumoasă clădire gotică care astăzi găzduiește muzeul de istorie al orașului (ce muzeu!!!!). Merită să vedeți și cartierul de tip hausmannian sau bisericile gotice reconstruite după cel de Al Doilea Război Mondial.

Din punct de vedere turistic, orașul se află la ani lumină de suratele sale poloneze, Gdansk sau Krakowia dar chiar și de Sibiu. Mai au foarte mult până să reușească a organiza cu infrastructura turistică. Da, au reușit a crea două trasee turistice, au reușit a avea un brand dar sunt multe altele de făcut.

În primul rând ei au doar un Info – Tur în palatul ducilor. Nimeni nu știe altă limbă decât poloneza, astfel că ți-e greu să comunici, să întrebi, să fi direcționat. La muzeu, numai barmanul restaurantului de alături a știut să îmi dea ceva indicații în engleză. Toate pliantele, cărțile și alte acte de informare turistică sunt în poloneză, rar ceva în germană sau engleză.

Cazarea este proastă, au un singur hotel mai mare, Radisson și două mai mici, Ibis și Novotel, în schimb abundă de hoteluri de mâna a doua.

În comparație cu România, mâncarea, băutura, cheltuielile zilnice sunt incredibil de mici. Dacă un pachet de țigări în România costă 11 lei, aici e 7 zloți (1 leu e cam egal cu 1 zlot). Dacă o masă la un restaurant bun în România costa între 40 și 60 de lei de persoană, aici totul te duce undeva la 20 – 25 de zloți. O bere e 2 zloți, transportul în comun e cvasi gratis. Taxiurile în schimb sunt mai scumpe, totul mergând până la 3 zloți pe km.

Eu am participat la o conferință internațională, fiind unul dintre experții științifici ai proiectului și al întâlnirii (am să revin cu detalii într-un articol mai elaborat). De cazat am fost cazat într-un hostel – hotel, cam jumate de stea cred că are, dar măcar am stat singur în cameră și cu dușul înăuntru. Mâncarea poloneză nu este una din preferatele mele așa că am degustat și alte bunătăți. Zona smecheră a orașului este în jurul Muzeului Maritim, unde au amenjat o promenadă pe marginea Odrei (sau Oder), unde toată lumea bună este prezentă.

Merită să îl vizitați, dar nu mai mult de două zile și poate să nu stați în acest oraș (deocamdată), mai ales că Belinul este la doi pași.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. vizitati acest blog daca vret pilula rosie: http://www.kip6.blogspot.com

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*