13Mar

ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU

BCR sau BUCURIA COPIILOR

fotografie din 1967, când în clădire era un magazin universal.

Arhitectul Franz Buertmes va fi cel care va construi  în 1914, ultimul edificiu organizat cu scopul de a  deservi o instituţie financiară. Ea va fi construită pe două parcele medievale de pe pricipala stradă a oraşului, astăzi numită Nicolae Bălcescu.

harta Sibiului din 1845, fragment unde se pot observa cele două parcele pe care se va construi sediul BCR de astăzi.

Până la naţionalizare, clădirea a deservit instituţii bancare mai întâi ale Imperiului Austro – Ungar, când se pare că a fost sediul băncii Ungariei (este o presupunere). După Marea Unire, clădirea a deservit una din băncile comerciale ale României.

harta Sibiului din 1880, detaliu.

În perioada comunistă clădirea a fost transformată în magazin universal ce apoi în anii `80 a fost modificat în magazin pentru copii, cu numele „Bucuria Copiilor”. După Revoluţie, Banca Comercială din România a cumpărat clădirea, a restaurat-o şi i-a redat vechiul rost.

clădirea în prezent, fotobgrafie din 2004

Clădirea este dreptunghiular formată dintr-un subsol, redat pe faţadă ca atare fiind observabil printr-o structură de metal aplicată la nivelul carosabilului. Faţada este bosată pe muchii, fiind organuzată în trei axe. Golurile sunt de ordin colosal ferestrele fiind structurate precum vitrine, în  patru canaturi şi opt câmpuri vitrate. Golul central este rezervat accesului, care se face printr-o intrare retrasă de frontul clădirii. Cornişa este profilată.

fotografie de arhivă cu clădirea de astăzi a BCR, în acel moment fiind tot magazin universal.

Axul central este continuat de un fronton triunghiular, realizat în trei registre. Primul registru este inclus în balustrada ce marchează acoperişul, decorată cu elemente geometrice, iar pe laturi impodobită de urne stilizate. În al doilea registru avem trei ferestre dreptunghiulare, în cel de al treilea fiind vorba de o ferestră cu partea superioară semicilindrică, frontonul fiind profilat.

frontonul clădirii, fotografie din 2004.

Acoperişul se desfăşoară în două ape, coama fiind paralelă cu aliniamentul străzii. Interiorul se remarcă printr-o scară monumentală desfăşurată în trei rampe.

fotografie din momentul în care exista cafeneaua Turabo, la parterul clădirii.

Distribuie articolul:

9 comentarii

  1. foarte fain articolul, imi place sa vin din cand in cand la tine in blog si sa aflu chestii interesante despre Sibiu.
    Si intr-adevar, cladirea BCR-ului din piata mare e foarte deosebita, am avut ocazia sa stau mai mult prin ea si chiar ma tot uitam la peretii inalti si la sala larga, compartand-o cu raiffeisen-ul de pe balcescu.

  2. sunt curios ce va fi acolo la anul pe vremea asta…

  3. pt tudor CeMerita

    pai cica haine, BCR-ul pleaca din locatie

  4. Foarte pertinenta descrierea, parca citeam o carte din biblioteca facultatii de arhitectura. Chiar mi-a placut. Un lucru mai trebuia scris, despre materialul tamplariei (lemn sau metal, ambele erau folosite in vremea aceea, cel putin in cazul vitrinelor de magazine), e important pentru a reda aspectul final al fatadei.

  5. Foarte frumos articolul mi se pare ca atunci era mult mai frumos sibiul cu mai multa istorie.Ar trebui sa faca mai multe pentru sibiu,pt.istoriam sibiului.

  6. In acea cladire va fii un magazin de haine?Dar ar putea face o noua terasa era frumoasa acolo cafeneaua aia ma mir ca nu mai este erau numai oameni cu bani acolo.Dar se face ceva acum sau la anu?

  7. pt Alexandru

    si acum e frumos Sibiul, mai ales ca usor, usor ne recuperam istoria. cat despre sediul BCR, eu cred ca nu va fi doar un magazin ci mai multe si terase, etc….

  8. Da chiar?Anul acesta isi schimba banca sediul?O nu stiam.Si se face magazin?Interesant sper sa nu fie genu FAMILIA nu mi se pare normal sa fie asa magazin in centrul orasului.Dar cred ca este mult prea scump chiria de aceea se tot desfinteaza ca nu sunt lucruri de valoare si care sunt sunt prea scumpe.Sper sa nu te superi pe mn ca vb cam mult.O seara buna

  9. pt alexandro

    mai multe nu stiu nici eu mai multe….vedem

Raspunde-i lui Yuki Anuleaza raspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*