3Noi

DE CE NE MÂNCĂM ŢARA?

acesta articol a fost publicat în Turnul Sfatului (aici)

Mult mai gravă decât criza economică, mai mult sau mai puţin indusă de cei care administrează ţara, este criza identitară a României ca stat şi mai ales a românilor sau mai corect spus a cetăţenilor acestei ţări.

În modul în care noi ne purtăm cu ţara aceasta, îmi este teamă că în mai puţin de jumătate de secol vom ajunge în pericolul de a o închide iar alţii să îşi împartă teritoriul.

De ce? Pentru că ne distrugem sistematic patrimoniul care ne leagă de aceste locuri. Pentru că ne învăluim de false poveşti şi nu ne interesează a ne afla adevarata istorie. Pentru că plecăm sau fugim de această ţară. Pentru că ne izolăm şi suntem interesaţi doar de confortul nostru fără a ne păsa de ceea ce este în jurul nostru. Pentru că acceptăm indobitocirea din ultimii ani. Pentru că nu mai ştim să vorbim şi să scriem corect limba noastră. Pentru că nu ne dorim contruirea unui sistem şi mai degrabă acceptăm comanda altora. Pentru că refuzăm a ne moderniza. Pentru că nu aducem această ţară la nivelul culturii anului 2010.

Răgușim urlând că suntem creştini şi români de peste 2000 de ani dar nu facem absolut nimic în păstrarea patrimoniului care ne-ar îndreptăţii a susţine aşa ceva. În fiecare zi găzim un zid prăbuşit, o biserică în ruină, o cetate părăsită sau o casă veche demolată. Oriunde ne plimbăm în România vedem cum ceea ce ne leagă de această ţară nu este îngrijit şi astfel cu timpul dispare. Nici administraţia ţării nu oferă o strategie naţională în acest sens şi nici proprietarii acestora nu au grijă de ele. Să ne oprim la judeţul nostru şi să vedem în ce hal sunt cetăţile ţărăneşti, să vedem cum s-a distrus un centru istoric în mai puţin de trei luni sau cum valori ale oraşului stau ascunse sau se distrug sistematic.

Nimeni nu explică şi nimeni nu este interesat în a cunoaşte de ce trebuie să ne mândrim că suntem români şi că locuim în această ţară. În schimb îmbrăţişăm niste teorii mai fantastice decât minciunile baronului Munchhausen. Antagonizăm, minimalizăm, maximizăm dar refuzăm a căuta cele mai logice explicaţii. Mai mult cei care pot da răspunsurile, preferă izolarea în turnurile lor de fildeş nefiind interesaţi în poate cel mai important element al muncii lor, acela de a împărtăşi de a da informaţia si celorlaţi români. Astfel am ajuns să ne declarăm prosteşte fie daci, fie romani, uitând de mia de ani dintre aceştia şi istoria românilor. Avem o poveste (pentru că istorie sigur nu se poate numi) idilică, simpatică, frumuşică dar plină de neadevăruri care astfel ne-a adus în starea de a nu ne cunoaşte pe noi înşine.

România se depopulează. Oraşele mari sunt pline, dar satele şi orăşelele satelit sunt tot mai puţin locuite. Datorită situaţiei culturale, sociale şi economice tot mai mulţi aleg a părăsi această ţară, de a merge în alte tărâmuri unde să poată visa la idilica poveste ce deja am amintit-o. Cei care ar putea căuta soluţii, nu sunt interesaţi pentru că interesul lor este unul mai degrabă local, regional dar deloc naţional. Preferăm să plecăm în locul găsirii unei soluţii comune care să ne salveze pe toţi. Cei ce rămân devin tot mai izolaţi, interesaţi în bunul mers al zonei în care trăiesc. Ne marginalizăm singuri, ne regionalizăm, dezvoltăm strategii locale care vor duce la un moment dat la o dezvoltare inegală a ţării. Românii sunt tot mai xenofobi, deşi probabil în curând vor fi mai mulţi chinezi sau pakistanezi decât români.

Avem peste tot modele copiate dar deloc adaptate la modul românesc de receptare. Fie că vorbim de legi copiate, promulgate şi aplicate doar pe hârtie, fie că vorbim de campanii excelent organizate dar fără target real, fie că vorbim de cărţi, reviste sau cultură la fel de traduse mot – a – mot dar deloc transformate pe specificul acestei ţări şi mai ales a celor care trăiesc în ea. Autoexilarea culturală a intelectualilor a dus la o inculturalizare a maselor, trăim tabloidizat şi oameni cu o pregătire intelectuală cel puţin dubioasă ajung a structura ceea ce astăzi numim cultura românească.

Toți ne enervăm când auzim un predicat la singular şi un subiect la plural dar nu observăm că tot mai mult cuvinte sau forme de cuvinte precum, „tuate”, „succesuri”, „dupe”, „sânt”, etc….  sunt folosite uzual în locul formelor corecte. Limba română a uitat să se modernizeze iar cei ce o folosesc uită cum să o vorbească. Educaţia în România a rămas în anii 50 şi astfel reuşeşte a oferii promoţii întregi de oameni slab pregătitţi pentru viaţă. Oameni care au auzit de Sadoveanu dar nu ştiu a-l citi şi vorbi corect care nu îşi mai cunosc trecutul şi care, cel mai grav, nu ştiu cum să se adapteze la viaţa de astăzi.

De douăzeci de ani refuzăm a ne moderniza, a ne construi o infrastructură, fie ea de comunicare, fie culturală, fie a vieţii de zi cu zi. Am ajuns într-o Europă a anului 2010 să ne comportăm, să vorbim şi mai ales să gândim aşa cum o făceam şi acum zeci de ani.

Scriu toate acestea deoarece imi este realmente teamă că am să ajung a trăi într-o ţară care să nu o mai recunosc, să nu mai ştiu a cui este. Fac parte din generaţia tânără, atât de aclamată şi chemată la administrarea ţării dar la fel de mult de înjurată, de alugată sau de blamată când a încercat să administreze ceva în această ţară.

Fac parte din generaţia care a fost nu doar cobaiul dar a fost cea mai lovită şi mai dinamitată în dorinţa ei de a cunoaşte, de a se educa şi de a se moderniza. Această ţară nu trebuie să îşi închidă porţile şi cred că noi mai putem schimba ceva şi tocmai de aceea încerc sa trag şi sa îmi trag acest semnal de alarmă, din dorinţa de a conştientiza situaţia gravă în care ne aflăm, din dorinţa de a vedea prăpastia în care în curând, dacă nu facem nimic, vom cădea.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*