27Sep

ISTORIA ORAŞULUI NOSTRU, SIBIU

SIBIUL SUB ASEDIU

Sibiul a fost prima şi ultima dată cucerit în 1241. De atunci ori de câte ori o armată străină a intrat în oraş, aceasta a făcut-o cu minimul acord al locuitorilor. Astfel ne putem mândri cu ideea că de mai bine de şapte sute de ani, Sibiul nu a fost cucerit.

Cine a dorit cucerirea Sibiului?

În 1241 una din armatele mongolilor conduse de un general al lui Kubylai Khan, pe numele sau Bochetar, a lovit Sibiul. Preotul Sibiului Nikolaus se decide a înfrunta, conducându-i pe sibieni în bătălia cu teribila armată. El va conduce armata sibiană în bătălia de la Mohu, în faţa armatei mongole ce înainta prin sudul Transilvaniei. Va muri alături de majoritatea sibienilor. Cronicile spun ca doar 100 de localnici au supravietuit (sau poate ca 100 de sibieni au fost omorati). Cifra ne îngrozeşte, dar să nu ne imaginam că erau mai mult de câteva sute de locuitori în acel moment. Burgul a fost distrus. Ca urmare a acestui moment, a început fortificarea, în piatră a cetăţii.

atacul mongolilor, reconstituire de Radu Olteanu

Acela a fost ultimul moment în care Sibiul a fost cucerit.

În 1302, greavul Wasmund atacă cetatea Sibiului dar reuşeşte a provoca numai câteva stricăciuni mânăstirilor dominicanilor (aflată în afara cetăţiim unde astăzi este autogara Transmixt) şi a franciscanilor. El decide să se retragă cu repreziciune.

După mai bine de 100 de ani de pace, cetatea Sibiului este din nou asediată. De această dată de armatele otomane. Ele vor întâlni pentru prima dată în 1432 şi apoi în 1437 şi 1438, o cetate complet fortificată, cu turnuri puternice, ce va deveni cunoscută între turci drept „cetatea roşie„. Fraţii Trautenberger, Anton şi Thomas, comite şi primar al Sibiului reuşesc nu numai să salveze oraşul dar ei vor înfrânge armata turcă în câmp deschis (1437). După aceste asedii, papa Eugen al IV-lea numeşte Sibiul „bastion de apărare al creştinismului„.

zidurile cetăţii = „cetatea roşie”

În 1442Ioan de Hunedoara salvează cetatea de un nou asediu, înfrângând armata otomană. În 1493, Sibiul îşi arată cu adevarat forţa. Armata cetăţii înfrânge, în trecătoarea Turnu Roşu, una dintre armatele otomane care dorea să pătrundă în Transilvania, prin valea Oltului. Georg Hecht a intrat astfel definitiv în istoria eroilor sibieni. Armata, armamentul au aparţinut cetăţii.

Dezmembrarea regatului Ungariei duce la un război pentru coroană, în care Sibiul va fi un aliat al casei de Habsburg. De aceea în 1529, celălalt pretendent la tronul Transilvaniei/ Ungariei, Janos Zapolya va asedia cetatea Sibiului pentru câteva luni. Conflictul s-a finalizat în 1536 când Sibiul, aproape falit dar necucerit, semnează pacea cu Zapolya, recunoscându-l pe acesta din urmă, drept rege al Ungariei. Este periada primarilor Petrus Wolff şi Mathias Armbruster şi a comitelui Markus Pempfinger dar trebuie să îl amintim pe Konrad Haas, ce soseşte în cetate.

efigia lui Hecht

În 1551, armatele imperiale ale Habsburgilor conduse de contele Arch intră în cetate, fiind considerate prietene de către localnici. Din acest moment mai multe astfel de armate vor primi găzduire din partea Sibiului, fie că erau conduse de generalul Castaldo, de generalul Basta,de generalul Karaffa, generalul Scharffenberg sau de contele Veterani.

În 1599 Sibiul va deschide din nou porţile, de această dată armatelor conduse de principele Ţării Româneşti, Mihai al II-lea Viteazul. Cel care conducea destinele cetăţii, Albert Huet, a fost un apropiat de a lui Mihai Viteazul. Conducând un corp militar al saşilor condus a participat la eliberarea Târgoviştii şi a Giurgiului. Albert Huet va decide astfel, împreună cu Magistratul sibian, să deschidă porţile cetăţii în faţa principelui dunărean, mai mult ajutând financiar armata principelui român.

bătălia de la Şelimbăr, reprezentare de Georg Kopp, sec. al XVII-lea

Tot Huet va salva cetatea, conducând apărarea cetăţii în faţa armatelor lui Istvan Csaki, comandantul armatelor pricipelui Sigismund Bathory între ianuarie 1602 şi ianuarie 1603. Cetatea va bate monezi cu inscripţia „Doamne îndură-te de noi”.

În 1610, Sibiul din acceptă intrarea în cetate a unei armate, de această dată a celei lui Gabor Bathory, principele Transilvaniei. Acesta a ocupat cetatea, primarul Gallus Lutsch şi multe alte personalităţi ale burgului, vor fi arestaţi. Cetăţenii sunt dezarmaţi şi alungaţi, Primăria este devastată. Oraşul a fost condamnat la înaltă trădare. Cheile oraşului sunt în mâna principelui. Banii ceruţi de principe se ridică la suma de 150.000 de guldeni. Oraşul va fi ajutat de principele Ţării Româneşti, Radu al V-lea Şerban care va încerca alungarea armatelor lui Bathory, dar ironia sorţii, zidurile Sibiului au fost din nou o bună pavăză pentru cei aflaţi în cetate, fie ei şi inamici ai cetăţii, în acest caz. În 1613, oraşul va fi reabilitat de principele Gabriel Bethlen. Lutsch revine la conducerea cetăţii (deşi în cetate se mai regăseau aproximativ 60 de familii).

În 1658 armata otomană asediază Sibiul în luna septembrie. Sibiul se închide, face faţă asediului dar Magistratul decide a plăti armata turcă cu suma de 25.000 de guldeni pentru a renunţa la asediu. Astfel Sibiul scapă încă odata de armatele inamice.

În 1660 principele Transilvaniei, Gheorghe Rackoczy al II-lea, nemulţumit de relaţia instituţiei sale cu cetatea Sibiului (fiind vorba mai ales de cea financiară şi economică) dar şi pentru că cetatea a oferit ajutor contracandidatului acestuia la tronul principatului, decide a asedia oraşul. Armata sa ajunge în faţa zidurilor în ianuarie 1660. Sibiul nu numai că va face faţă acestui asediu, dar îi va răspunde asediatorului, fiind una dintre cele mai de succes victorii ale sibienilor în faţa unor armate beligenrante. Sibienii, conduşi de primarul Andreas Meltzer, reuşesc a rechiziţiona tunuri ale armatei principelui şi au reuşit câteva ambuscade în urma cărora au ieşit de fiecare dată victorioase (au murit mai mulţi asediatori decât sibieni). Sibiul deşi a fost bombardat de multe ori va reuşi a rezista asediului timp de cinci luni.

În 1683, 80.000 de soldaţi turci se aşează în faţa cetăţii dar nu atacă cetatea.

în 1704 încep bătăliile şi asediile Sibiului din timpul războiului lui Ferenc I Rackoczy, cunoscut ca „războiul curuţilor”. Partizanii lui Rackoczy ard rezerva de grâne a oraşului, fură animalele oraşului, ard morile din Pădurea Dumbrava dar ajung şi la a omorî sibieni cum a fost cazul celor 130 de cetăţeni omorâţi în octombrie 1705. Asediul se termină în 1707.

bătălia de la Sibiu, reprezentare de Karl Lanzedelli, 1849

bătălia de la Sibiu, 1849

Dupa circa două secole de pace, în anul 1849, oraşul Sibiu a fost din nou atacat. Oraşul era unul dintre centrele importante ale Revoluţiei transilvanene, fiind un bastion al luptei împotriva anexării Transilvaniei de către Ungaria revoluţionară. Generalul polonez Joseph Bem, atacă în ianuarie 1849 oraşul. În luna martie a reuşit intră în oraş, porţile fiind deschise de locuitori. Oraşul este depresurat de către generalul rus Luders în iunie, venit în ajutorul armatei imperiale habsburgice. În august, Bem revine, dar este alungat din nou in septembrie de către acelaşi general Luders. În cetate în acest timp cetăţenii maghiari au fost dezarmaţi, iar vânătorii voluntari din Braşov ajută cetatea.

bătălia de la Sibiu, reprezentare de Vincent Katzler, 1849

Ultimul mare asediu asupra oraşului este cel al armatei române din vara lui 1916. Armata a II Română, a intrat în Transilvania pe valea Oltului. Într-o primă fază, victorioasă fiind, a reuşit să împingă frontul în spatele oraşului, pe linia Răşinari – Orlat (armata română s-a cantonat în Dumbrava Sibiului – în zona actualului muzeu). Instituţiile s-au refugiat, calea ferată a fost întreruptă, alimentarea cu apa de asemenea. Oraşul a fost bombardat de artileria româneacă (un obuz a ajuns până în Piaţa Mare), avioanele româneşti survolând oraşul. Trei sferturi dintre cetăţeni, au părăsit oraşul. Colecţile Muzeului Brukenthal sunt mutate la Ofenpest. Mitropolia Ardealului se mută şi ea la Oradea.

Primul Război Mondial la Sibiu, vedere din 1916

În septembrie, armata austriacă preia apărarea. După câteva zile ajunge la Sibiu şi armata germană. În 26 septembrie s-a declansat bătălia Sibiului. Batalia s-a dus undeva unde astăzi se află centrul comercial de la ieşirea oraşului (unde se află Kaufland şi Real). Victoria a fost a lui Falkenhayn, care astfel a oprit ofensiva română în Transilvania.

armata austrică, Primul Război Mondial la Sibiu, vedere din 1916

Distribuie articolul:

5 comentarii

  1. Adica sa inteleg ca a fost un lucru bun ca in primul Razboi Mondial armata austriaca si cea germana au reusit pentru un moment sa preia controlul orasului de la armata romana ? O doamne!

  2. pt sibian

    unde am scris eu asa ceva? va rog, nu inventati idei care nu exista.

  3. Sibiul a fost cucerit de mai multe ori, doar generalul Bem repetand isprava aceasta de doua ori in 1849.In rest, parte din asedii s-au terminat prin predare si deschiderea portilor de catre locuitori sau prin plati rusinoase in aur. Te scremi zadarnic sa faci din sasi mari viteji, lucru pe care nu l-au reusit nici macar istoricii lor. A observat bine primul comentator ca ai o satisfactie deosebita fata de victoriile germanilor asupra romanilor. Uite, vezi, fripturisti din acestia ca tine au tradat poporul roman si sunt cunoscuti sub numele generic „cozi de topor”. Chiar in primul razboi mondial armata romana a fost tradata de romanii lacomi din Marginime, care s-au oferit calauze pentru „argintii” p[rusacilor si i-au condus pe fratii lor romani drept in capcanele austro-prusacilor si in fata tunurilor acestora.Monumentul de pe Gusterita, renovat de idolul dumitale Klaus Iohannis este inchinat armatelor germane care i-au ucis miseleste pe romanii cazuti in capcana respectiva. Cred ca acele calauze tradatoare erau stramosii dvs., domnule „roman” Pop!

  4. pt sibian2

    din ceea ce spuneti si dvs imi confirmati concluzia ca acest oras nu a fost cucerit in lupta dreapta. Ca istoria Sibiului inseamna si istoria comunitatii germane ca si ea ca si cea romana au construit acest oras is i-a marcat existenta si i-a adus onoare, este un fapt pe care noi ca sibieni trebuie sa il recunoastem si sa le multumim si lor ca stramosi ai nostrii.

    coada de topor nu sunt si nu ma simt, complexat de conditia umana proprie nu sunt. ca avem obligatia morala sa recunoastem ce e al fiecaruia. eu nu remarc meritele unuei minoritati sau a unei majoritati ci doar remarc ceea ce este de remarcat din istoria SIbiului. Sunt sibian si ma mandresc cu acest lucru si nimic nu ma poate schimba. Nu sunt nici xenofob, nici fascist, nici radical ca sa fac astfel de diferentieri etnice.

    eu probabil ca pentru acest popor am facut ceva mai multe decat a posta vise legionare pe blogurile oamenilor.

    va rog un pic mai multa cultura, mai multa inteligenta cand faceti comentarii pe blogul meu.

  5. omul nu face decat sa redea, cat se poate de filde, istoria sibiului, cu bune si cu rele, cu batalii impotriva mongolilor, turcilor, habsburgilor, romanilor… asta e istoria, ce am fi vrut sa scriem ca sibiul nu a luptat impotriva armatei romane doar ca sa parem patrioti??
    asta a fost si este bine ca cineva mai scrie de istoria sibiului. asta este cel mai important sa ne cunoastem istoria. multumesc

Raspunde-i lui helmuth sibiu Anuleaza raspuns

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*