27Aug

CHRISTIAN FRIEDRICH SAMUEL HAHNEMANN – 10 MARI SIBIENI

S-a născut în 1755 la Meissen. A studiat la Leipzig, Viena şi Erlangen, specializându-se în medicină. Paralel a dezvoltat o educaţie avansată în ale limbilor de circulaţie, ajugând să vorbească peste zece limbi, inclusiv araba, caldaica sau ebraica.

Pentru doi ani se va afla la Sibiu, baronul Samuel von Brukenthal contractându-l ca bibliotecar şi medic personal. Unii cercetători susţin că aceasta este perioada în care el începe a experimenta noua sa metoda medicală, homeopatia.

Se mută în Saxonia în 1781, lucrând ca doctor de ţară. În paralel a lucrat ca şi traducător. În 1835 ajunge la Paris. Aici începe a studia greşelile făcute de medicina din vremea sa. În 1811 revine la Leipzig unde a predat medicina.

Este creatorul homeopatiei (medicina alternativă bazată pe folosirea elementelor din natură pentru curarea bolilor). În 1807 publică lucrarea „Indicaţii privind folosirea medicală a homeopatiei în practica ordinară”, folosind pentru prima dată, conceptul de homeopatie. În 1810 publică lucrarea „Organonul artei tratării”, unde fundamentează homeopatia.

A murit la Paris în 1843. A fost căsătorit şi a avut unsprezece copii.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*