25Aug

RICHARD CSAKI – 10 MARI SIBIENI

S-a născut la Sibiu, unde îşi va definitiva studiile gimnaziale. A studiat teologie şi filosofie la Cluj, Konigsberg, Berlin şi Bonn. În 1912 îşi va obţine doctoratul.

Revine în 1911 la Sibiu, unde este numit profesor la actualul colegiu Brukenthal. Conduce la Sibiu în perioade diferite, revista „Ostland – Monatsschrift fur die Kultur der Ostdeutschen”. Este numit în 1922 şef al secţiei pentru Europa de Est al Institutului German pentru Străinătate.

Un an mai târziu preia conducerea Institutului Cultural German din România, pe care îl înfiinţase. Sub egida acestuia va organiza la Sibiu, cursurile postuniversitare de vară între 1920 şi 1931. Aceste cursuri vor avea un succes imediat în cultura românească, remarcate fiind de intelectualii importanţi ai perioadei. În 1932 preia conducerea Asociaţiei Germanilor din România, activând politic în parlamentul României.

În 1933 este numit preşedinte al Institutului German pentru Străinătate, cu sediul la Stuttgart. Va rămâne preşedinte până în 1941. El va înfiinţa premiul „Premiul literar pentru etnicii germani”.

A predat la Universitatea din Stuttgart şi la cea din Tubingen. A scris nenumărate lucrări de critică literară şi de analiză a literaturii germane şi române. A scris în 1920, o istorie a literaturii germane din Transilvania.

A murit în 1943 prăbuşindu-se cu avionul, departe de Sibiu, la Perugia. A fost căsătorit.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*