23Aug

KARL NEUGEBOREN – 10 MARI SIBIENI

S-a născut la Sibiu, în 1789. Este fratele mai mare al lui Johann Ludwig Neugeboren. A studiat la Sibiu, la actualul Colegiu Brukenthal iar de aici a plecat la Viena, unde a studiat dreptul.

Revenit în Transilvania, a lucrat în administraţia provincială, la Sibiu. A fost numit pe rând magistrat al districtului iar apoi inspector districtual. În 1850 este numit judecător al Înaltei Curţi de Apel din Transilvania. El a fost de asemenea implicat în politică.

Numele său se leagă de una din importantele reviste ale culturii din România, revista Transilvania. El a înfiinţaţ „Societatea pentru Studii Transilvănene”. El a înfiinţat în 1833 revista „Transylvania”, o revistă ce va fi continuată mai târziu de alţi intelectuali, până în zilele noastre.

Rămâne important pentru studiile sale de istorie, el publicând o serie de lucrări. În 1833 el a publicat o biografie a lui Andrei Bathory. De asemenea în 1836 a publicat o istorie a Transilvaniei. Poate cea mai importantă lucrare a sa, rămâne o culegere de documente legate de istoria acestei provincii.

A murit la Sibiu în 1861.

Distribuie articolul: