23Aug

JOSEPH BERDIA – 10 MARI SIBIENI

A fost primul superior al iezuiţilor, după sosirea acestora în Sibiu. Rolul acestora a fost acela de a readuce Biserica Catolică înapoi în Transilvania, proces ce a rămas în istorie sub numele de Contrareformă. El a fost unul dintre principalii actori ai acestui proces, în Transilvania.

mânăstirea iezuită, astăzi casa parohială romană – catolică

Date despre viaţa sa nu sunt cunoscute. Se ştie că nu era născut în Transilvania, dar va muri la Sibiu.

În calitatea sa, a urmărit permanent construcţia unei biserici şi a unui sediu al mânăstirii iezuite. Va achiziţiona capela familiei Lutsch (aflată, unde astăzi este sediul FDGR) iar mai apoi a cumpărat Casa Croitorilor şi clădirile adiacente.

biserica romano – catolică din Piaţa Mare

Achizitionarea Casei Croitorilor pentru construirea mânăstirii, era o reuşită din partea sa, având în vedere că ea era ridicată pe una dintre laturile Pieţei Mari. În 1703, Berdia reuşeşte a mai cumpăra încă două case de lângă cea a croitorilor, iar în 1724 a cumpărat farmacia „Schwartzer Adler”. Lucrările au început în 1726. Clădirea s-a extins prin cumpărarea casei lui Abraham von Ehrenburg în 1735.

Astfel, el este cel sub coordonarea căruia s-au construit atât biserica romano – catolică din Piaţa Mare precum şi mânăstirea iezuită, din vecinătatea sa, actuala casă parohială romană – catolică. Tot el a reuşit să aşeze în Piaţa Mare statuia sfântului Nepomuk, simbolul Contrareformei în Transilvania. Statuia este şi astăzi considerată, drept cea mai importantă statuie realizată în perioada baroc, în spaţiul românesc.

statuia Sfântului Nepomuk, aflată astăzi în curtea interioară a parohiei romano – catolice din Piaţa Mare

Tot Berdia va fi cel care a avut iniţiativa deschiderii unui gimnaziu catolic în cetatea Sibiului, pentru a contracara gimnaziul reformat al saşilor. Astfel în 1692 va deschide, în sediul mânăstirii iezuite, cursurile şcolii catolice, şcoală ce a rezistat până astăzi, când poartă numele de Colegiul „Gheorghe Lazăr”.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*