11Aug

FRIEDRICH TEUTSCH – 10 MARI SIBIENI

S-a născut în 1852, la Sighişoara, fiind fiul lui Georg Daniel Teutsch. A studiat la Sighişoara şi la Sibiu iar apoi la Heidelberg, Leipzig şi Berlin, unde se specializează în teologie şi în istorie. Doctoratul îl va obţine la Heidelberg.

Revine la Sibiu, unde va preda la Colegiul Brukenthal, devenind director al colegiului profesorilor din Sibiu. În 1896 devine preot la Şura Mare. În 1899 revine la Sibiu, fiind numit vicar episcopal, pentru ca în 1899 să fie numit preot paroh al Sibiului.

În 1906 va fi ales episcop al Transilvaniei funcţie ce se va transforma în episcop al României în 1927. Funcţia o va deţine până la moartea sa. El va fi cel care va reorganiza întreaga episcopie ce îşio triplase teritoriul.

În 1919, după Unirea Transilvaniei cu România, va fi ales membru de onoare al Academiei Române. Din 1927 a fost senator de drept al României, fiind episcopul României. A fost de asemenea membru al Fundaţiei Gustav Adolf, astfel el a reuşit susţinerea bisericii din Transilvania de către bisericile germane.

Friedrich Teutsch (în centru) la Iaşi

A avut o activitate importantă, scriind nenumărate lucrări de istorie a saşilor, importante fiind biografia lui Brukenthal, precum şi lucrăriile ce analizau istoria naţiunii germane din România. A scris peste 1300 de lucrări. A fost co-fondatorul Societăţii Istorice de Cercetare.

Moare în 1933 la Sibiu. Astăzi unul dintre institutele de cercetare din Sibiu, îi poartă numele.

Distribuie articolul:

5 comentarii

  1. Multumesc, Razvan, o lectura utila si placuta. Te felicit pentru munca depusa si pentru dedicata ta pentru Sibiu.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*