Se întoarce la Sibiu unde devine profesor la 26 de ani şi mai târziu rector al Academiei Teologice. În 1947 este „transferat” la Bucuresti, la catedra de Ascetică şi Mistică a Facultăţii de Teologie.
A fost hirotonit ca preot în 1931. A fost pe rând diacon, preot şi protopop. A făcut parte din Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului, fiind consilier arhiepiscopesc.
Nu a fost ferit nici de furia regimului, căci dincolo de persecuţiile profesionale, este încarcerat timp de 5 ani (inclusiv la Aiud) şi eliberat în 1963, în cadrul procesului „Rugul aprins”. După eliberare lucrează pe lângă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dar va reveni şi la catedra universitară.
Opera sa cuprinde 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice plus alte recenzii, interviuri şi predici. Amintim doar traducerea Filocaliei (12 volume), Teologia Dogmatică (3 vol), Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă. A fost redactorul „Telegrafului Român”.
Activitatea sa este recunoscută prin primirea în Academia Română, în 1991 şi oferirea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universităţile din Tesalonic, Paris, Belgrad, Tubingen sau Bucureşti. A primit „Crucea Sf. Augustin din Canterbury”. În 1969 a conferentiat la Oxford. Este considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ai secolului al XX-lea din lume.
A fost căsătorit şi a avut trei copii, doi dintre aceştia, gemeni, murind când erau copii. Moare la Bucureşti în 1993.
„Ţin foarte mult la Sibiu. Mi-a intrat în fiinţă Sibiul. Acolo am scris cărţile mele de avânt, de tinereţe: Ortodoxie şi românism, Iisus Hristos sau restaurarea omului, care cred că e cea mai bună.”(Dumitru Stăniloae)
bravo! asta da articol!