ALEXANDRU PAPIU ILARIAN – 10 MARI SIBIENI

S-a născut în actualul judeţ Sălaj, în 1827. Se va muta cu familia sa lângă Târgu Mureş, unde va şi face primele studii. Se va muta la Târgu Mureş, apoi la Blaj şi în cele din urmă la Cluj, pentru a-şi continua învăţătura. După perioada clujean, el îşi va lua numele cu care a rămas în istorie. La Viena şi la Padova îşi va definitiva studiile universitare. A studiat dreptul, devenind doctor în acest domeniu în 1852.

Obţine o bursă de a lucra la Cancelaria Aulică de la Târgu Mureş. La doar 21 de ani, s-a implic activ în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. Participă la Adunarea Naţională de la Blaj. A condus nenumărarte întâlniri revoluţionare şi a publicat multe articole legate de desfăşurarea mişcărilor. A făcut parte din Comitetul Naţional Român Revoluţionar de la Sibiu şi apoi din Comitetul de Pacificare.

Pleacă în Ţara Românească, dar revine la Blaj, unde va fi inspector al şcolilor româneşti.

Pleacă la Iaşi, unde va preda dreptul la universitatea din oraş. Devine pentru scrut timp, jurisconsult al Principatului Moldova. De aici va pleca la Bucureşti, devenind pe rând membru al Eforiilor Şcolilor, procuror la Curtea de Casaţie (1862), ministru de justiţie în guvernul Kogălniceanu (între 1863 şi 1864). Din această postură va conduce proiectul de secularizare a averilor mânăstirilor. A fost membru al Baroului Bucureşti.

Revine la Sibiu, preia conducerea societăţii „Transilvania” pe care o va conduce din 1867 până în 1874. De la Sibiu, este numit ca membru al Academiei Române.

A publicat nenumărate studii de specialitate, în revistele timpului. Este considerat unul dintre importanţii memorialişti ai Revoluţiei din 1848.

Moare în 1877, fiind înmormântat în curtea Bisercii dintre Brazi.