Revine la Sibiu, aici lucrând în administraţia locală. În 1679 este numit castelan al Turnului Roşu. Va ajunge în 1681, notar al oraşului. Este perioada în care cetatea Sibiului la fel ca întreaga Transilvanie trecea sub adminitraţie habsurgică. Se implică, ca şi trimis al naţiunii săseşti, în negocierea Diplomei Leopoldine din 1692. Va obţine recunoaşterea autonomiei asigurată de regii ungari şi de principii transilvani.
A fost numit de împăratul habsburgic consilier princiar şi apoi jude regal, reprezentant direct al împăratului în relaţia cu naţiunea săsească. Va fi înnobilat în 1692. În perioada în care a fost jude regal şi comite al saşilor, Sibiul devine capitală a Transilvaniei. Astfel ne putem da seama de importanţa cetăţii şi a celor care o conducea, în acea perioadă, pentru politica provinciei şi a imperiului.
El devine o persoană cheie a acestui moment istoric. Este perioada în care primii călugări iezuiţi vin în cetate şi îşi contruiesc şcoala (Colegiul Gh. Lazăr de astăzi). A condus şi apărat Sibiul în faţa asediilor lui Tokoly.
Pe lângă viaţa sa politică, în urma sa a rămas şi o importantă moştenire literară. A fost unul dintre cei mai importanţi intelectuali ai perioadei sale. A scris în latină şi în germană. Primul volum este publicat în 1679 la Sibiu: „Hecatombe sententiarum Ovidianarum Germanicae imitatorum”. Traduce din Ovidius în mai multe limbi, inclusiv în limba română (acestea fiind primele versuri în limba română).
A scris şi o serie de lucrări ştiinţifice. Publică în 1663 un studiu (Breviculus Pyrotehniae) despre evoluţia pirotehniei. Tot el este cel care atestă primul, în 1671, într-o scriere, descoperirea gazului metan în zona Târnavelor, la Bazna. Va publica o culegere juridică a legilor săseşti, în 1676. În 1696 publică lucrarea “Breviculus Originum Nationum”, în care explică originea saşilor în Transilvania. A publicat multe alte studii.
Moare în 1697, fiind înmormântat cu fast în catedrala oraşului. Piatra funerară, şi astăzi poate fi văzută în Ferula bisericii.
