21Iul

EUGENIU BROTE – 10 MARI SIBIENI

S-a născut în 1850 la Răşinari, lângă Sibiu. Provenea dintr-o familie importantă a lumii româneşti transilvănene. Bunicul său a fost Sava Popovici Barcianu.

Studiază la Colegiul Brukenthal, aşa cum este numit în prezent. De aici pleacă la Budapesta, unde va studia economia şi agricultura.

Revine la Sibiu, unde a preluat afacerea familiei. Împreună cu alţi tineri intelectuali români va fonda „Telegraful Român”. A fost, de asemenea, printre fondatorii ASTRA. Ocupând diferite poziţii între 1879 şi 1888. A ocupat şi poziţii în Consistoriul Arhiepiscopiei Sibiului.

La Sibiu se va implica în crearea ziarului „Tribuna”. A preluat conducerea ziarului după arestarea şi retragerea lui Slavici. În 1892 devine unicul acţionar al ziarului.

Tot la Sibiu a fondat „Reuniunea Română de Agricultură”. A fost unul dintre militanţii întării economice a românilor din Transilvania.

A fost implicat şi politic, fiind ales vicepreşedinte al Partidului Naţional Român. A fost printre realizatorii Memorandumului, făcând parte din delegaţia ce a mers la Viena pentru a-l înmâna împăratului. A fost principalul susţinător al Partidului Naţional Liberal, în Transilvania.

grupul Memorandistilor

S-a retras în România, unde se va dedica orgnizării unei ferme. A fondat în 1904 prima bancă de credit funciar din România.

Fiind agronom de profesie, a publicat nenumărate articole necesare conştientizării noilor tehnici agricole. A pledat permanent pentru folosirea ortografierii latine. A publicat lucrarea „Chestiunea românilor din Transilvania şi Ungaria”, fiind premiat de Academia Română.

A fost căsătorit de două ori. A revenit în Transilvania şi a murit la Braşov în 1912.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*