11Iul

ANDREI OTETEA – 10 MARI SIBIENI

S-a născut în 1894 la Sibiel, lângă Sibiu. Studiază la Sibiu, la Colegiul Gh. Lazăr şi apoi la Braşov, fiind exmatriculat din primul liceu. De aici va ajunge să îşi realizeze studiile universitare la Sorbona, primind o bursă în acest sens de la Asociaţiunea ASTRA. Se specializează în studiul istoriei.

sursa tribuna.ro

Devine profesor universitar, mai întâi la Iaşi, iar apoi la Bucureşti (aici ajunge prorector al universităţii). În perioada războiului va fi directorul Teatrului Naţional din Iaşi. După cel de Al Doilea Război Mondial, este numit director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”. În 1955 devine membru al Academiei Române. Devinde, de asemenea, vicepreşedinte al Academiei Latine din Paris. A fost membru al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei.

Realizează o operă istorică importantă, atât prin numărul studiilor sale dar şi prin lucrările primordiale ce le-a realizat. A fost coordonatorul primei istorii in date a lumii realizate de istoricii români. A fost coordonatorul volumului II şi III a „Istoriei României”. A publicat studii legate de istoria Imperiului Bizantin sau de Renaştere. A fost redactorul revistei de specialitate „Revue Roumanie d`Histoire”.

Moare în 1977 la Paris. În urma sa rămâne la Biblioteca ASTRA, fondul cabinetului de documentare ce îi poartă numele. Acesta este înzestrat cu peste 6000 de cărţi, dar şi periodice, piese cartografice, icoane, etc….

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*