10Iul

GHEORGHE LAZAR – 10 MARI SIBIENI

Este născut la Avrig în 1779. Creşte în casa baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei ce îşi avea palatul de vară la Avrig. Studiază la Sibiu la colegiul iezuit (ce astăzi îi poartă numele) iar apoi la Cluj. Studiile universitare şi le definitivează la Viena, unde studiază istorie, filosofie şi ştiinţe exacte. Tot la Viena studiază şi teologia.

Este hirotonit ca preot şi arhidiacon dar revine la Sibiu. Va fi criticat pentru ideile sale liberale şi reformatoare în privinţa dezvoltării Bisericii din Transilvania. Unii cercetători susţin că el a fost la un moment dat şi subiectul unei nominalizări la postul de episcop.

La Sibiu predă la şcoala teologică ortodoxă (clădirea există şi astăzi pe strada Reconstrucţiei). Aici începe să introducă tot mai mult limba română şi litele latine. Intră în conflict cu episcopul ortodox, este destituit de guvernatorul provinciei şi pleacă în 1816 la Bucureşti.

Ajutat de elita românească va promova tot mai mult limba română în predare. Este fondatorul primei şcoli cu predare în limba română din Ţara Românească, actualul Colegiu „Sf. Sava”. Tot în Bucureşti realizează primele ridicări topografice ale unor moşii din principat.

Se implică în viaţa politică a Ţării Româneşti. Ajutându-l pe Tudor Vladimirescu în apărarea Bucureştiului. După înfrângerea mişcării pandurilor, este nevoit să părăsească principatul. Se retrage la Sibiu şi apoi la Avrig.

Moare în 1823, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din localitate.

statuia lui Gheorghe Lazar din Piata Mare, fotografie de Camelia Crisan

Sibiul i-a comemorat existenţa prin numirea unei străzi şi a apoi a colegiului iezuit ale cărui cursuri le-a urmat şi el. În perioada comunistă autorităţile locale îi vor aşeza o statuie din calcar în Piaţa Mare a oraşului. Aceasta va fi demolată şi înlocuită cu una din bronz în 2006. Un alt bust al cărturarului se află în Parcul ASTRA.

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Pentru acuratetea informarii si respectul adevarului istoric trebuie sa rectificam:
    1.Gheorghe Lazar s-a nascut in Avrig dar a crescut in casa parintilor sai nu in casa lui Brukenthal. Marele istoric Nicolae Iorga a pus o placa memoriala pe casa familiei lui Lazar (casa surorii sale Ana).
    2. Primul sau dascal a fost scriitorul roman Ion Barac (dascal normalicesc la Avrig)
    3. A fost nominalizat la postul de episcop, a candidat dar candidatura s-a a fost respinsa datorita studiilor sale facute la …… Viena si care nu erau …. ortodoxe.
    4. A fondat prima scoala superioara in limba romana (echivalentul colegiului astazi), scoli primare cu predare in limba romana existau in Tara Romaneasca).
    5. S-a remarcat si ca fiind primul topograf roman iar la scoala sa a predat aceasta disciplina elevilor facand cu ei si practica in teren.
    6. S-a intors acasa, la Avrig (nu la Sibiu), bolnav fiind, adus de fratele sau Onu (pe atunci primar in Avrig) intr-un car tras de bivoli.
    In actul de vama intocmit la vama Turnu Rosu averea sa „calatoare” mentionata consta din aproape 300 de carti si cateva instrumente de masurare si calcul artizanale.
    7. A lasat primul manual de matematica in limba romana (Aritmetica matematiceasca), primul manual de trigonometrie (Trigonometria cea dreapta), o „Geografie matematica”, o „Gramatica”, o serie de lucrari topografice efectuate de el sau de el impreuna cu elevii sai si o generatie de spirite libere si un mesaj care au fost promotorii Revolutiei de la 1848.

  2. pt Maria Grancea

    va multumim pentru dezvoltarea ideilor scrise in textul principal si pentru faptul ca ne urmariti campania

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*