2Iul

IANCU DUMITRESCU – 10 MARI SIBIENI

Este născut la Sibiu în 1944. La numai cinci ani, tatăl său este arestat de autorităţile comuniste. Îşi începe studiile la Sibiu şi le definitivează la Bucureşti unde în 1968 a absolvit Universitatea de Muzică. Aici va fonda primul studio de muzică electronică. Sergiu Celibidache îl va apropia de filosofia lui Husserl şi de implicaţiile fenomenologiei în muzică în studiile sale făcute la Trier, zece ani mai târziu.

Devine dirijor şi fondează Ansamblul Hyperion, având o serie de turnee în peste zece ţări importante din punct de vedere al muzicii simfonice. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi muzicologilor din România şi din Franţa. Muzica sa este produsă în Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA sau România. La Londra şi la Paris a fost produsă deja „Opera omnia”. Din 1990 are propriul label de muzică.

A fondat mai multe festivaluri muzicale, în ţară şi în străinătate, cel mai important fiind “Spectrum XXI”. Este şi critic muzical, publicând o serie de articole de specialitate în mai multe reviste de profil şi nu numai din România şi din întreaga lume. Primeşte în 1967 premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică. Este fondatorul Comunităţii din România a Muzicii Electronice şi Asistate de Computer, făcând parte din Comunitatea Internaţională de Muzică Electronică.

A compus şi încă compune muzică pentru solişti, muzică de cameră, simfonică sau electronică. A fost interpretat la în Marea Britanie, SUA, Belgia, Franţa, România.

Pentru activitatea sa, Iancu Dumitrescu este şi astăzi recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului avangardist, spectral din muzică. Este cel mai important reprezentant al curentului hyper-spectralist şi al muzicii asistate de ordinator, din lume.

Distribuie articolul:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii *

*